Exact la întrebarea asta m-am gândit când am primit invitația de a participa la evenimentul de lansare al siteului florindumitrescu.ro. Fix la asa: de ce are nevoie omul ăsta de un site/blog? Și de ce, în loc să îi dea drumul pe șestache, așa cum fac cei mai mulți, ține să facă un eveniment din asta? Numai dacă – mi-am răspuns singur – chiar crede că siteul/blogul este important pentru el și nu o să fie ca în bancul ăla cu calul orb, surd și șchiop adus în târg nu ca să fie vândut, ci ca să fie făcut de rusine.

Mânat de aceste întrebări (vorba vine, nu sunt genul să mă frământ pe ceva ce nu ma atinge direct), m-am dus la evenimentul de lansare, chitit pe o singură dorință (hai să îi zic obectiv, că sună mai profi): să văd dacă Florin Dumitrescu cel care mă enervase pe la tv cu stilul său de Gusteau căruia i s-a oțetit ciorba sau ceva o să mă enerveze la fel de tare și live, la o gustărică și la un vinuleț. Eram, așadar, pregătit să trollez nițel personajul.

Doar că vitejia mi-a ținut până am început să povestesc cu Florin. Și am văzut că, da, are ceva din alura aia enervantă cu care călca pe aspirațiile (ridicole ale unora, să fim serioși) pretendenților la lingura de platină sau ceva. Doar că, văzută live de ochii unuia ca mine, pentru care aroganța înseamnă doar un motiv de a arăta că ai cu ce să te lauzi :D, această alură nu mai era așa de enervantă. Ba chiar – iar aici chiar m-am enervat un pic pentru că am relaționat așa de bine cu el – am înțeles-o altfel: pasiune pentru ceea ce face. Care pasiune, la fel ca în cazul oricărei pasiuni, dacă este luată un pic la mișto (iar unii concurenți… dă-i pace) te face să te burzuluiești corespunzător.

Bref, Florin Dumitrescu, cel cu care am stat de vorbă mai bine de o oră (avantajat și de faptul că a stat chiar la două scaune de mine la eveniment) este un om cu care – iar asta este ”coronița” pe care o dau nu cu foarte multă sârguință :D – m-aș pune pe degustat, într-o seară, anumite licori bahice, dar numai cu scopul de a avea de ce să ne ținem în timp ce am povesti una, alta :))

Ați putea spune, cei care nu mă știți cu adevărat, că faptul că m-am aflat în fața unui brand atât de mare precum Florin Dumitrescu m-a cam înmuiat. Ați greși la fel de masiv precum greșește un pelican care încearcă să scoată bani de la un bancomat. Căci fazele astea cu mărirea numelui și a personajului sau ceva sunt bune în altă prăvălie, la mine nu merge. Căci io am reușit în cei 40 de ani de viață să îmi dau seama că nu are rost să pierzi vremea să te uiți la eticheta produsului, ca să zic așa. Și că, pe latură umană, dacă omul îți place, apoi nu mai contează tare mult cu ce ”brand” se îmbracă el când iese din casă, cum ar veni. Până la proba contrarie, desigur.

Vă recomand, dacă vreți să vedeți un altfel de Florin Dumitrescu, să citiți asta. Așa, ca idee, zic.

PS Nope, nu am poză cu el. Căci, din cauza faptului că ne-am apucat de povești, am uitat să ne lovim cu sfântu selfie de pus pe facebook… :)) Mă rog, Florin și-a făcut una. Profi omul… :))