De fiecare dată când mă întreabă cineva „care este cea mai mare realizare de până acum?„, răspund fără să ezit: „familia„. Cei care mă ştiu cât de cât, ştiu că acesta este adevărul adevărat şi teribil de important pentru mine. În cazul celor care nu mă cunosc prea bine, urmează un zâmbet de ăla pe jumătate ironic, pe genul „da, bine, uite ce chestie de PR îmi serveşte colegul„. Doar că zâmbetul le dispare când află mai multe despre familia mea.

De multe ori lumea îmi spune că, atunci când vorbesc despre familie, mă schimb la faţă şi reuşesc – nici ei nu pot să îşi explice cum – să îi emoţionez. Dar eu ştiu de ce se întâmplă asta: pentru că de fiecare dată când mă gândesc la minunaţii mei sufletul îmi tresare şi devin un ghem de bucurie, dacă îmi permiteţi expresia asta oarecum caraghioasă :) Trebuie că am făcut eu ceva bine în viaţa asta (sau în cele anterioare, cine ştie…) dacă am fost binecuvântat cu fericirea de a avea o asemenea familie. Trei copii fabuloşi şi o doamnă a sufletului meu minunată, absolut minunată. Cea mai mare realizare a vieţii mele.

Dacă m-aţi întreba ce mă roade, totuşi, în ceea ce priveşte relaţia mea cu familia, aş spune fără să ezit: că nu petrec mai mult timp cu minunaţii mei. Afirmaţie care ar putea fi un adevărat şoc pentru cei apropiaţi mie :)) Care ştiu că eu în weekend nu servesc nimic în afară de familie şi că strâmb de fiecare dată din nas când am treabă după ora 18.00, căci vreau să ajung acasă la ai mei. Ba chiar un amic mi-a spus că el nu a văzut niciodată un om de succes (hai merci, eşti simpatic :D) să fie atât de jemonfichist când vine vorba despre a rata oportunităţi teribile tocmai pentru că vreau să stau mai mult cu ai mei.

Dar pe mine nu mă interesează aceste oportunităţi ratate. Căci cea mai mare oportunitate ratată nu se compara cu „tatiiiiii!” şi alergatul Patriciei către mine şi cu săritul ei în braţele mele şi cu îmbrăţişarea ei strânsă. Nimic nu se compară cu aşa ceva. Nici o oportunitate, oricât de ratată ar fi ea :)

Pe 18 februarie, la ora 18.00 (ora noastră, când în China este miezul nopţii) o să sărbătoresc Anul Nou Chinezesc. Şi o să o fac punându-mi o dorinţă… luminoasă: o să aprind un lampion de la Wu Xing, pe care o să îl lansez către stele, împreună cu dorinţa mea pentru 2015. Care dorinţă va fi aceasta: în 2015 vreau să îmi petrec mult mai mult timp cu familia decât am făcut-o până acum. Şi va fi o dorinţă care se va îndeplini. Am eu grijă de asta :)

Dacă vreţi şi voi să faceţi parte din cei 10.000 de oameni (dap, atâtea lampioane o să fie oferite de Wu Xing) şi să vă lansaţi dorinţele spre stele, „reţeta” este simplă: comandaţi la Wu Xing până pe 18 februarie şi primiţi la fiecare comandă câte un lampion. Pe care să îl aprindeţi şi să îl lansaţi pe 18 februarie la ora 18.00, ora României. Ca să aveţi un an nou bun. Românesc şi chinezesc :))

Mai mult, dacă vă faceţi o poză în timp ce lansaţi lampionul, puteţi câştiga nişte premii apetisante: 1.000 lei în preparate chinezești pentru 20 de norocoși. Participarea la concurs este simplă: postarea pe Facebook a unei poze cu momentul aprinderii lampionului și folosirea hashtag-ului #AnulNouChinezescWuXing.

Şi, ca să înţelegeţi că nu ar fi rău să participam la această „lampioanadă” :D, vă spun că pe 18 februarie, ora 18.00, intrăm în Anul Caprei de Lemn, un an liniștit, mai ales dacă îl comparăm cu cel care tocmai se termină, anul Calului. Va fi un an relaxant, de căutare a propriei linişti şi a păcii şi împăcării cu cei din jur. Tradiția spune că dacă îți pui o dorință și înalți lampionul, dorința se va împlini :)

Ne vedem de Anul Nou. Chinezesc :D