Băneasa Shopping City amendează gherţoii care parchează pe locurile persoanelor cu dizabilităţi

Am văzut de atâtea ori gherţoi şi gherţoaie care au parcat „numai trei minute să îmi iau un pachet de ţigări” pe locurile speciale pentru persoanele cu handicap încât parcă am şi renunţat să mai protestăm. Ceea ce este o greşeală, desigur.

Am văzut de atâtea ori că proprietarii parcărilor (chiar sesizaţi) dădeau din umeri „nu avem ce face, asta este” încât am renunţat să mai sesizăm. Ceea ce este o greşeală, desigur.

Am văzut de atâtea ori toate aceste lucruri, încât o decizie a unui mall de a-i amenda pe aceşti gherţoi şi gherţoaie şi de a dona banii ne cam ia prin surprindere. Şi ne uităm cumva cu neîncredere „da, măh, bine, hai să o vedem şi pe asta„. Ceea ce este o greşeală, desigur.

Salut iniţiativa Băneasa Shopping City! Şi sper din tot sufletul că o să se ţină de treabă. Eu promit ca, anul viitor, cândva, să întreb câţi bani s-au strâns din aceste amenzi. Pentru că material de lucru, ca să zic aşa, există la greu.

baneasa shopping city parcare 1baneasa shopping city parcare 2

9 comentarii la “Băneasa Shopping City amendează gherţoii care parchează pe locurile persoanelor cu dizabilităţi

  1. rebreanu sebastian Răspunde

    Salut initiativa lor. Si la Cluj la Polus Center unde sunt zeci de locuri de parcare pentru persoanele cu handicap, pentru ca aceste locuri sunt cele mai apropiate de intrarile in mall, toti smecherasii cu masini mai smechere decat cele normale, ocupa aceste locuri. Inteleg un om obisnuit, care vine pentru prima data la oras, la mall, ca nu stie sau nu sesiseaza panoul care indica parcarea albastra, dar nu ii inteleg pe cei care parcheaza acolo zi de zi, sau saptamanal, doar pentru ca e mai aproape cu 2-3-5 metri de mall.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Tu eşti mai blând. Eu zic că nici ăia care vin pentru prima dată nu au nici o scuză. Mi-e greu să cred că te apucă drumul la mall şi tu nu ştii ce reprezintă semnul ăla.

  2. Alex Răspunde

    Eu am alta intrebare. Ati vazut vreodata o persoana cu handicap care sa conduca o masina adaptata dizabilitatii sale?
    Intreb fara sa contest ca e complet gresit sa parchezi pe locurile alea. Adica da, daca n-avem oameni cu dizabilitati care sa aiba propria masina, adaptata, pe care s-o duca in parcare, atunci sa fie goale locurile alea. Insa, eu am senzatia ca nu prea sunt asemenea masini pe la noi? Sau poate ma insel.

    Eu daca vad o masina parcata pe locul ala, primul gand e „bah, ce nesimtit”. Adica foarte greu imi vine a crede ca aia e chiar masina unuia cu dizabilitati. Nici nu stiu daca ar trebui sa fie usor de recunoscut o asemenea masina.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Cele mai multe persoane cu handicap au un semn distinctiv pe masina, asa ca aici nu e vreo problema. Nici macar aia cu adaptarea masinilor la handicap nu e o problema, pentru ca pot sa fie insotitorii persoanelor cu handicap la volan, nu neaparat ei. Ideea este ca locurile alea trebuie pastrate pentru ei, punct. Indiferent de faptul ca nu vin de 243 pe zi la mall.

    • Ioana Răspunde

      Da, am vazut masini adaptate persoanelor cu dizabilitati. Si nu doar o data, ci de mai multe ori.

    • zoltybogata Răspunde

      Sunt persoane cu dizabilități cubmașini adaptate și le cunoști după H-ul albastru de pe parpriz, asta dacă te uiți și tu puțin mai bine, a fi handicapat nu e o prostie, a fi prost e un handicap. Multă sănătate

  3. Cristian Stef Răspunde

    este gresit, desigur, sa renunti, insa eu recunosc ca am renuntat….este de asemenea gresit, cred, ca cei care de obicei au si copii in maina sa parcheze pe locurile rezervate familiilor cu copii, atunci cand sunt singuri; de asemenea, mai nou si la noi, s-a umplut orasul de „auslanderi” de la sud, si nu mai ai loc sa intri in magazin ca parcheaza toate masinile cu indicative de VL ca si cand toate magazinele sunt cu drive through….probabil tot pentru un pachet sau o sticla sau vreun Stickeez…

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Eu nu am parcat niciodata pe locurile alea speciale pentru masinile de familie sau ceva. Nici nu m-am gandit la asta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: