„Imaginează-ţi că toate lucrurile pe care le vezi în jurul tău că sunt oameni„, mi-a spus, cu ani în urmă, un amic mai în vârstă, care (abia acum îmi dau seama…) a avut un mare impact asupra modului în care am ajuns să înţeleg lumea. „Imaginează-ţi că lucrurile vor să îţi spună ceva şi că tu trebuie să le înţelegi„, a adăugat el. „Dacă vei reuşi să auzi ce vor să spună, o să descoperi că lumea este mult mai frumoasă şi că şi tu eşti mult mai frumos în lumea ta„, mi-a mai spus el zâmbind.

Multă vreme m-am întrebat ce vrea să spună. Până când mi-am dat seama că ar trebui să mă opresc din întrebări şi să încerc să ascult lumea, aşa cum mi-a spus el. La început nu am înţeles nimic. Ba chiar, la un moment dat, mi-am zis în barba-mi că sunt un caraghios de o dau pe yogine de astea cu feng shui sau nu stiu ce. Până când, într-o zi când mă întorceam pe jos către casă, am văzut o bătrânică în faţa unei case de pe lângă Hala Traian. Mi s-a părut ceva ciudat, pentru că bătrânica părea că vorbeşte cu… zidul.

M-am apropiat de ea şi, în timp ce treceam, am auzit-o spunând: „Eu o să mor, dar tu o să fii tot aici. Să nu mă uiţi. Şi să nu îl uiţi nici pe Coco (nu am înţeles din context cine era Coco…). Chiar dacă noi nu am avut multă grijă de tine. Dar îţi mulţumim că tu ai avut grijă de noi„. A mai zis bătrânica ceva, dar eu deja mă depărtasem şi, deşi încetinisem vizibil pasul, nu se făcea să stau mai mult şi să trag cu urechea.

Pe drumul către casă zâmbeam gândindu-mă la ineditul situaţiei. Apoi, brusc, mi-am dat seama că despre asta este vorba. Că amicul meu despre asta vorbea: nu cum să „auzi” ce vor să sună lucrurile din jurul tău, ci cum le dai tu „glas” să spună ce vrei tu să spună, pentru ca lumea din jurul tău să fie mai frumoasă :)

Îmi veţi ierta, trag nădejde, această lunguţă introducere, dar nuş cum se face de mă apucă chestii de astea nostalgico-nuş cum să le zic… Poate că o fi bătrâneţile, nu zic nu. Dar nu zic nici da :)) Oricum, mă ştiţi doar, ideea este că, dacă simt nevoia să împărtăşesc astfel de amintiri şi gânduri cu voi, o fac. Pentru că şi de asta e fain să fii blogger :)

Şi, ca să intrăm în latura practică şi aplicată, aşa cum îmi place mie, a chestiunii cu dat „glas” lucrurilor din jurul nostru, ca să ne facem lumea şi viaţa mai bună, hai că intru din nou în sala de clasă, la cursul de amenajarea băii. Dar vreau ca de data asta să îmi fiţi voi profesori. Materiale didactice le găsim, ca de fiecare dată în aceste cursuri, în colecţia ergonomică SMART, de la CERSANIT.

Subiectul zilei de astăzi este designul unei băi. Moment în care deja înţelegeţi de ce eu, ca bărbat, am nevoie de ajutorul vostru :D Căci, pentru mine, baia-i baie, frate!, ce atâta tevatură?! Desigur, nu am dreptate, aşa cum am învăţat când am făcut documentarea pe acest material. Interval în care am înţeles că o baie amenajată corespunzător din punct de vedere al designului înseamnă mult mai multă relaxare. Şi nu numai.

Mi-am dat seama în timp ce făceam researchul că mare parte din generaţia mea am crescut multă vreme într-o cultură a lipsei de respect faţă de baie. Şi, implicit, faţă de noi înşine. Am tratat baia ca pe ceva necesar, dar atât. Ca pe ceva ce trebuie să avem, dar nu trebuie să o băgăm prea mult în seamă. Ca pe un fel de dependinţă, dacă vreţi, de parcă nu ar fi parte din ceea ce numim „casă” şi că ar fi, cumva, ceva cu care să ne ruşinăm.

Din fericire pentru evoluţia noastră ca naţiune, când vine vorba despre baia noastră proprie şi personală, am evoluat masiv spre chiar binişor, ca să zic aşa. Dar, spre ruşinea noastră ca naţiune, când vine vorba despre o baie publică, ehe, hai să nu intrăm aici, că dăm în alte alea…

Evoluţia aceasta a însemnat paşi mari inclusiv în domeniul designului. Pentru că drumul parcurs de la gresia aia albă şi mică de pe vremuri la catralioanele de variante din care putem alege acum a însemnat că am fost obligaţi cumva să ne educăm (mă rog, poate e mult spus…) pe partea de design. Adică, spus mai de la peluză, când am văzut că avem de unde alege, am zis ia să vedem ce alegem, cum alegem, de ce alegem aia şi nu aialaltă şi cu ce se pupă ce alegem etc. etc. etc. Şi, pleosc, ne-a apucat dragul de design, ca să zic aşa :))

Acuma, cum să vă spun eu, partea cu designul e complexă (vorba lui Dem Rădulescu :D). Pentru că ce îmi place mie s-ar putea să nu îţi placă ţie şi invers. Dar şi de aia e fain. Mie, spre exemplu, îmi place o baie minimalistă, ca să folosesc un termen consacrat. Adică maximum două culori, iar culorile să vină ori de la mobilierul de baie, ori de la nişte pete sau linii de gresie şi faianţă. Mie îmi place, spre exemplu, baia pe care o vedeţi în fotografia de mai jos, luată de pe siteul Cersanit.

Sigur că ar merge şi pe tonuri mai închise, ceva de genul acesta. Dar, aţi înţeles ideea în ceea ce mă priveşte, să fie ceva care să nu te năucească, dacă îmi daţi voie să zic aşa :D

Nu aş face, însă, greşeala să amenajez baia ca să arate bine, dar să nu fie funcţională :)) Iar pe parte de funcţionalitate, v-am dat deja nişte exemple pe care le-aş folosi la mine în baie din colecţia ergonomică SMART, de la CERSANIT.

Ajunşi în acest punct al discuţiei, vă cer ajutorul. Şi vă rog să vă gândiţi la mine ca la un tovarăş care vă cere ajutorul şi vă întreabă „bre, cam cum crezi tu că arată baia ideală?”. Şi mă refer aici şi la dimensiuni, culori, mobilier, tot ce ţine de baie. Un exerciţiu de imaginaţie, dacă vreţi, în care aveţi mână liberă să vă amenajaţi baia aşa cum vreţi. Numai că, vedeţi voi, ce este frumos acum, în vremurile pe care le trăim, este că de la imaginaţie la realitatea este doar un pas :)

Sursă fotografii: Cersanit.ro