Cei care mă ştiţi că sunt mega fan al rugbyului poate că v-aţi fi aşteptat să zic ceva legat de aiuritorul scandal dintre RCM Timişoara şi Federaţia Română de Rugby. Care s-a lăsat, până la urmă, cu tristul fapt că jucătorii fostei campioane (acum Baia Mare este campioană, tocmai ce a câştigat titlu) nu o să fie prezenţi în meciul de sâmbătă dintre Lupii şi Calvisano (pentru cei care nu ştiţi, Lupii Bucureşti este o selecţionată a jucătorilor care prestează în campionatul intern, nu doar din Bucureşti). Îmi pare tare rău că s-a ajuns aici, foarte rău. Pentru că Timişoara are jucători foarte buni, pe care i-aş fi vrut în teren la meciul cu Calvisano.

Cine este de vină pentru această aiureală? Nu ştiu să vă spun, chiar nu ştiu. Probabil că vina se împarte. Aşa cum se întâmplă îndeobşte. Căci nimeni nu este niciodată alb pur, aşa cum nimeni nu este niciodată negru complet.

Trist spre foarte trist pentru mine este gustul amar pe care astfel de daraveri ni-l lasă în coracon. Pentru că, în astfel de situaţii, nu este vorba despre rugby. Ci despre organizare care dă cu virgulă, despre nişte orgolii (care de unde ne uităm noi nu par de înţeles), de anumite meciuri personale pe care unii le au cu alţii şi invers. Dar nu este de rugby, să fie clar!

Pentru că, dacă ar fi fost despre rugby, s-ar fi găsit soluţii ca cei şase jucători ai Timişoarei să joace în semifinala cu Farul („acoperire” regulamentară exista). Dacă ar fi fost despre rugby, nu s-ar fi „scurs” în presă (jenantă asta cu scurgerea, măh, jenantă!) scrisoarea celor de la Timişoara către FRR. Dacă ar fi fost despre rugby, timişorenii ar fi trebuit să joace sâmbătă cu Calvisano. Dacă ar fi fost despre rugby, toată porcăria asta de situaţia ar fi trebuit să se gestioneze cu ceea ce oricum toţi cei implicaţi propovăduiesc, adică fair-play.

Şi, nu în ultimul rând, nu este despre rugby pentru că în toată aiureala asta nimănui nu i-a păsat de public. De ăştia câţiva care iubim sportul ăsta şi care mai punem la suflet când vedem aşa ceva. Pe de altă parte, desigur, cui să îi mai pese de public când, nu-i aşa, mizele sunt atât de mari (dracu să le ia, că numai voi le ştiţi), aşa că nişte speriaţi care răcnesc prin tribune ce să mai conteze?

De ce vă invit, totuşi, la rugby? Pentru că ar trebui să arătăm că măcar noi, cei care iubim acest sport, ne gândim DOAR la rugby şi la nimic altceva. Să arătăm că ni se rupe de orgoliile îmbăţoşate ale unora şi că vrem doar să îi încurajăm pe băieţii din teren. Să arătăm că ni se apleacă meciurile personale pe care unii le au cu alţii şi că ne interesează doar meciul din teren. Să arătăm că, atâta vreme cât rugbyul se joacă doar în teren şi în tribuna spectatorilor, mai are şanse să ajungă un sport care să fie iubit de mult mai multă lume, aşa cum doresc şi cei cu meciurile personale şi cu orgoliile.

Sâmbătă, de la ora 21.00, pe stadionul Arcul deTriumf. Lupii Bucureşti – Calvisano. Vă aştept în tribună.