Unii ar putea spune, văzând titlul informativ şi sec pe care l-am dat, că aş fi putut să bag de alea mai flashy cu „INEDIT” sau „VEZI AICI” sau „EXTRAORDINAR” ca să anunţ aceasă bucurie de blog (căci aşa şi este, dragilor, aşa şi este pentru mine, o mare, mare bucurie). Dar aţi greşi dacă aţi gândi aşa. Căci ne putem bucura şi decent, nu scălâmbăindu-ne şi dând-o în diverse, parol :) Mai ales că, trag nădejde, sunt destul de mulţi printre voi care vor găsi resurse să se bucure alături de mine şi de noi, cei de la Kooperativa 2.0, că am dat drumul acestei isprăvi de coracon, de mare şi semeţ coracon, fără să împopoţonăm toată afacerea în exultări exacerbate a ceea ce nu merită exultat exacerbat, dacă îmi daţi voie.

De ce am pornit blogderocker.ro? Foarte simplu: pentru că eu am fost, sunt şi voi rămâne rocker. Şi pentru că simţeam nevoia să avem un spaţiu unde să ne desfăşurăm când vine vorba despre această lume splendidă a rockului, care nu numai că e pe moarte, cum zic unii de mi se ridică sprânceana a mirare şi mi se coboară aialaltă a tristeţe, dar chiar bobinează cu mare talent în continuare.

Ce vrem cu blogderocker.ro? Să vorbim despre rock, aşa cum îl vedem noi. Pentru că, aşa cum spune o mare vorbă din bătrâni (mă surprind din ce în ce mai des apreciind înţelepciunea bătrânească…), doar atunci când nu mai vorbeşti despre ceva se cheamă că acel ceva se duce să nu mai existe undeva prin cotloanele sufletului tău… Iar în cazul meu, în cazul nostru, al celor implicaţi în blogderocker.ro, rockul se cere vorbit, se cere povestit, se cere trăit.

De multă vreme mă gândeam că trebuie să dau drumul la o astfel de ispravă. Dar nervul mi s-a inervat decisiv când am făcut interviul cu Adi Ordean. Căci i-am ascultat poveştile extraordinare din perioada copilăriei Compact şi am zis, chiar în emisiune, că nu vreau ca aceste poveşti să moară, nu vreau ca lumea să le uite şi că trebuie să facem ceva. De aceea, în secţiunea „Viaţă de rocker” o să începem să punem din ce în ce mai multe poveşti din rockul românesc. Căci, credem noi cu tărie, măcar cu atât suntem datori rockului în care şi care ne-a crescut.

Dacă sunt printre voi tovarăşe şi tovarăşi care sunt pe acelaşi sistem cu noi, ca să zic aşa, daţi un mail pe contact at blogderocker.ro dacă vreţi să contribuiţi şi voi cu poveşti şi cu ce mai credeţi că ar fi de spus. În regim de voluntariat, fireşte, căci voluntari în solda rockului suntem toţi cei care am pornit la drum cu această ispravă :)

Echipa blogderocker.ro în momentul de faţă este formată din Bogdan-Liviu Constantinescu, Sandra Clipea, Vlad Dulea şi eu. La care, desigur, mai putem „lipi” şi pe alţii, cei care sunt pe acelaşi coracon cu noi.

Aş mai face o precizare. Născută din desele nedumeriri (ca să le spun lejer) ale unora dintre voi despre faptul că am ales ca Bogdan-Liviu (ăla negru tăciune în cerul gurii, de multe ori) să fie project manager la blogderocker.ro. Şi fac asta cu menţiunea masivă că nu mă scuz sau nuş ce, ci doar precizez public şi oficial de ce am luat această decizie.

În primul rând pentru că Bogdan este cel mai bun cronicar de rock la ora actuală. Părerea mea, desigur. Pe care o susţin şi pentru care mă bat în discuţii cu oricine susţine contrariul. Este, de aceea, o plăcere pentru mine să îl am în echipă şi să mergem umăr la umăr în această ispravă.

Relaţia mea cu Bogdan a fost una ciudată, ca să nu zic mai dur. Am început pe poziţii de război crâncen, din motive cretine, de care suntem vinovaţi amândoi. Momentul de cotitură a fost cel în care i-am citit cartea. Care mi-a plăcut. Şi am zis-o public. Pentru că, din fericire, am ajuns la acea maturitate existenţială care îmi permite să caut părţile bune dintr-un om şi să relaţionez cu ele. Iar părţile bune din Bogdan sunt multe. Doar că nu foarte vizibile. Din nefericire.

Ne despart foarte multe puncte de vedere pe mine şi pe Bogdan, pe foarte multe chestiuni. Avem şi poziţii ireconciliabile pe anumite subiecte. Căci amândoi suntem căpoşi, încăpăţânaţi şi feroce în a ne susţine crezurile. Dar ce ne uneşte la modul sudură beton (dacă îmi permiteţi neortodoxa expresie) este dragostea pentru rock, muzică pe care o considerăm amândoi ca pe una din marile minuni ale omenirii (da, ştiu, suntem de-a dreptul patetici când susţinem asta, dar lăsaţi-o aşa, căci aşa este). Iar pentru mine asta este de ajuns.

Sunt sigur că Bogdan va deranja în continuare pe multă lume prin stilul său dur şi, uneori, săritor de cal. Dar aşa este el. Nu cred că o să se schimbe niciodată. Aşa că îl iau la pachet, cum ar veni. Cel mai probabil că vom mai avea reprize de discuţii în contradictoriu. Unele chiar dure. Dar cred că am ajuns în acel punct al relaţiei noastre în care vom trece peste ele tocmai pentru că ne-am găsit o punte comună de nezdruncinat, adică dragostea pentru rock. Care este, în cazul amândorura, nenegociabilă.

Rock on! (ca să o bag pe aia clasică :D)