Îmi zice tovarăşa Marta Uşurelu zilele trecute „bre, vezi că organizăm Fashion for Business„. La care io „foarte bine, rupeţi-le fâşul! Dar io ce treabă am?„. La care ea „poate vrei şi tu să dai un ochi sau ceva„. La care io „dar ce păcatele mele să caut io acolo?!„. A râs colega, ce era să facă altceva… Dar mai apoi mi-am dat seama că una este să nu cunoşti ceva şi alta este să nu vrei, să nu te intereseze să cunoşti chestiunea cu pricina. Ştiţi voi, e faza aia cu forţarea să ieşi din zona ta de confort, căci doar asta te poate scoate din rutina aia mârşavă, care este, de multe ori, moarte pasiunii întru progresul propriu şi personal.
Bine, este drept că aceste gânduri nu erau neapărat despre fashion. Căci aici filmul meu se taie brusc şi iremediabil. Căci distanţa care mă separă de ceea ce îndeobşte se numeşte fashion se măsoară în ani lumină :)) Aşa că mă las păgubaş înainte de a începe să îmi pun problema la modul serios cum că ar trebui să mă intereseze mai mult chestiunea sau ceva.
Totuşi, în minima mea apărare, ar trebui să spun că mi-am satisfăcut oarecum curiozitatea (a se citi măcar am încercat să înţeleg mai multe şi chiar s-a lipit cât de cât ceva de mine) atunci când am făcut interviurile din cadrul prea-frumosaei emisiuni Brandu lu Chinezu cu designerii de modă (sau cum se zice…) Lena Criveanu şi Florin Dobre (vă dau înregistrările mai jos, poate interesează pe câţiva dintre voi). Ocazii cu care mi-am dat seama că, dincolo de aspectul ăla fllashy flashy pe care – cred – trebe să îl aibă cei din zona asta de fashion, cei doi sunt chiar oameni faini, cu care poţi discuta chiar omeneşte, cum ar veni :D
Şi ca să înţelegeţi mai bine cam cum stau eu în această chestiune, trebuie să vă spun că de mulţi ani de zile eu nu îmi cumpăr haine. Şi când zic asta mă refer la faptul că nici măcar nu îmi mişc impunătorul fizic în magazine ca să probez şi alea, alea. Căci doamna sufletului meu, împăcată cu gândul că nu are cu cine :D, a decis să îmi cumpere ea ce crede de cuviinţă şi mă ştie atât de bine încât cam 95% din ce îmi cumpără în vin la fix. Ceea ce, fireşte, mie îmi asigură un confort mirific şi nu îmi îngreunează puţinele mele sinapse neuronale cu chestiuni care pentru mine sunt limbi străine la modul masiv :))
Există, desigur, o excepţie: singurele articole vestimentare, ca să le zic aşa, pe care mi le cumpăr singur sunt cele ce ţin de rugby. Adică tricouri, treninguri, geci, şepci, fulare, de astea. Dar asta nu ţine de fashion. Cred… Ci de dragostea mea imensă faţă de acest sport minunat. Iar a cumpărat chestii de astea este un mod de a-mi manifesta acest amor. Cred…
Acestea fiind spuse, haideţi să încheiem aceste rânduri la modul rotund, aşa cum zice teoria. Şi să fac referire la titlu, întrebându-vă, cu copy/paste „voi cum ştiţi să vă cumpăraţi hainele pe sistem de fashion?„. Dacă o faceţi, desigur. Căci am vaga bănuială că printre voi există unii care chiar ar putea da nişte sfaturi interesante în această privinţă celor care ar vrea să mişte mai cu talent pe zona asta, dar nu prea ştiu de unde să o apuce :D
Şi acum înregistrările cu cei doi designeri, pe care i-am intervievat în prea-frumoasa mea emisiune Brandu lu Chinezu.
11 thoughts on “Voi cum ştiţi să vă cumpăraţi hainele pe sistem de fashion?”
eu aplic: moda se schimba, doar stilul ramane – Coco Chanel.
nu port ceva ‘doar ca e la moda’. port pentru ca imi vine bine si ma simt bine! hainele mi le cumpar in functie de tendinte, e-adevarat, dar si in functie de necesitati si de buget.
am in garderoba clasica rochie neagra, un pantof clasic de seara, pantalon negru si sacou, camasa alba si un tricou alb. nu este un cliseu, chiar le am. celebrele clasice m-au ajutat intotdeauna.
despre moda de zi cu zi e si mai simplu. adepta a stilului sport-casual mi-e foarte usor sa gasesc haine practice, la moda pe care sa le combin in stilul meu. daca se anunta o intalnire de business, apelez la clasice. functioneaza :)
Aiaiaia, cât de greu mi-a fost să citesc comentariul tău… Cum îmi jucau ochii pe toţi termenii ăia pe care i-ai înşirat… De parcă citeam greaca veche sau ceva… =))
nu creeeed :))
sa stii ca si ceea ce tine de rugby este tot fashion.
Tu, colega, nu mai zice de astea că îmi dai palpitaţii, zău… =))
zic sa te iau la o bere, asa de primavara, si sa iti povestesc :)
Jur că nu o să te mai cunosc dacă o să vorbim despre fashion la berea aia =))
era doar asa fashion-ul…. de fapt, despre bere era vorba =))
Şi eu sunt de părere că mai bine îţi cumperi ce îţi place, ce simţi că ţi se potriveşte decât ce e la modă. Nu m-aş vedea niciodată cu piele pe mine (în afară de geacă şi pantofi), ţinte, culori „turbate” (neon, mov ţipător, portocaliu) doar pentru că se poartă. Pe mine nu şad bine hainele astea, nu-mi plac, nu mă reprezintă.
Ehe, tu ai un update faţă de mine, cum ar veni. Căci eu, în nimicnicia mea, nici măcar partea cu „mai bine îţi cumperi ce îţi place, ce simţi că ţi se potriveşte” nu o activez :)) Pe şleau: nu mă interesează asta de nici o culoare, noroc cu doamna mea! :D
Sunt convins ca sotia ta are in vedere si moda atunci cand iti cumpara hainele. Recunoaste ca doar ai vrut sa te dai mare cu treaba asta :P.
P.S. Si la mine sotia are un cuvant major de spus, in sensul ca eu propun si ea aproba sau nu!
Sunt absolut sigur că doamna mea le are pe astea cu fashionul. Dar le are într-un mod pe care eu nu îl înţeleg, dar de care, recunosc, mă bucur, căci execut cu deosebită măiestrie ordinele vestimentare pe care mi le dă :))