La Templul Ursitoarelor Şinca Veche am aflat că am o şansă la spiritualitate

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

La bătrâneţe (termen relativ, căci nu ştim niciodată când devenim cu adevărat bătrâni…), mă văd având o căbănuţă, undeva sus pe un deal, de unde, dacă ridic privirea, să văd nişte creste semeţe, iar dacă, orbit de splendoarea înaltă a munţilor, cobor privirea, să văd în vale un râu, care, nepăsător la cele lumeşti şi vremelnice, îşi duce liniştit apele, spălându-mă de griji, probleme, amintiri cărora aş vrea să le dau numele uitării…

Acesta este peisajul sufletului meu. Nicăieri nu mă simt mai bine decât într-un astfel de loc. Care seamănă foarte bine cu ce am simţit pe dealurile Calborului. Unde pământul să îmi soarbă neliniştile, iar eu în schimb, oferind mulţumire, să îl calc cu băgare de seamă şi plin de respect pentru lecţia permanentă pe care mi-o dă: viaţa este frumoasă doar dacă nu uităm niciodată că din pământ ne-am ridicat şi tot acolo vom ajunge

Vă spun toate acestea nu ca să vă smulg o lacrimă în colţul ochiului, ci ca să mă înţelegeţi mai bine. Căci a nu vă spune astfel de lucruri despre mine ar însemna să nu puteţi pricepe corespunzător rândurile de mai jos :)

Am ajuns la Templul Ursitoarelor Şinca Veche în tabăra de fotografie #TFB8. Nu aveam nici o aşteptare de la acel loc (spre deosebirea de vizita la Cetatea Făgăraşului) şi nici nu mă aşteptam să văd ceva pe stilul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Jos. Doream doar să văd zona Şinca, despre care auzisem de la prieteni „măh, este pe feng shuiul tău acolo, o să vezi„. Şi au avut dreptate.

Templul Ursitoarelor este foarte interesant. Nu neapărat grotele în sine (deşi, desigur, au un farmec aparte şi ele, dar în special pentru cei care simt mai mult decât sunt în stare eu să o fac în locuri – hai să le spun generic „spirituale”), ci tot complexul de acolo, modul în care a fost amenajată întreaga zonă, nu doar Templul în sine.

Mânăstirea este foarte simpatică. Micuţă, cochetă, aranjată, cu un aer de sfială, care ţi se transmite şi ţie, vizitatorului, aşa că umbli cam pe vârfuri pe acolo, ca să nu strici feelingul locului.

Priveliştile care ţi se arată din vârful dealurilor sunt cele care – scuzaţi-mi barbasismul – fac toţi banii. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Căci şi la Şinca Veche, pe culmile acelea molcome, am simţit că sunt unde trebuie, acel „acasă” în care nu ai fost niciodată, dar la care ştiai întotdeauna că vei ajunge.

M-am desprins de grupul nostru şi am plecat să mă plimb singur. Aşa fac de fiecare dată când ajung undeva unde simt că e bine să fiu. Nu m-am întrebat niciodată de ce fac asta. Poate pentru că, în adâncul meu, ştiu că, de fapt, suntem singuri atunci când suntem cu adevărat doar cu noi înşine. Indiferent de câtă dragoste este în jurul nostru (iar eu, dragilor, la acest capitol sunt un adevărat campion). Căci doar în singurătate aflăm cu adevărat cine suntem. Şi, după ce aflăm asta, suntem pregătiţi cu adevărat să oferim dragoste celor din jurul nostru :)

M-am intersectat cu Mugur, la un moment dat. Şi el era tot singur. Nu ne-am spus nimic. Nu aveam ce să ne spunem. Am înţeles amândoi de ce facem asta. Am trecut de el, continuându-mi călătoria. După câţiva paşi, l-am auzit zicând: „no vezi, măh chinezu, asta este spiritualitatea despre care tu tot zici că nu o ai„. Nu i-am răspuns. Nu aveam ce să-i răspund. Ce a zis Mugur era ca o sentinţă definitivă şi irevocabilă. Pe care o primeşti fără să o discuţi. Şi care, dacă eşti îndeajuns de norocos, îţi dă motive de cugetare.

Mugur se referea la multe discuţii pe care le-am avut, în care eu reunoşteam că nu prea le am cu spiritualitatea. În sensul că nu sunt din acea categorie de oameni – hai să le zic, în lipsă de un termen mai bun – pioşi. Sau religioşi. Sau credincioşi. Indiferent de religie sau de stilul în care se roagă la una sau la mai multe entităţi. Mi-a spus Mugur în acele discuţii că nu aia este spiritualitatea. Dar nu am înţeles prea bine ce zice.

Până la momentul de la Şinca Veche. Acea sentinţă definitivă şi irevocabilă. Care m-a pus pe gânduri. Şi care – aş vrea din tot sufletul – să fie adevărată :)

TFB8 a fost un eveniment organizat de Foto Union și Calbor Country Club, cu sprijinul SilvaToyotaDacia Plant și De altădată.

 

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

13 thoughts on “La Templul Ursitoarelor Şinca Veche am aflat că am o şansă la spiritualitate”

  1. Cand mai ajungi prin zona, sa cauti semnul Yin & Yang in interiorul Stelei lui David :) detalii – financiarul.ro/2013/07/25/templul-ursitelor-de-la-sinca-veche-locul-unde-dorintele-se-implinesc/.

  2. M-ai uns la suflet cu scriitura asta. Si eu cand sunt intr-un loc fain, caruia simt ca-i apartin cumva, tot singura imi place sa-l simt cu sufletul. Spiritualitatea e in fiecare, sa stii si chiar nu ai cum sa o descoperi, daca nu te conectezi cu tine. Si cum naiba sa te conectezi in jungla cotidiana? Hai ca ma dau filozoafa. Imi placu ce scrisesi, na!:-)

  3. Toti avem.
    La fel cum orice soldat poarta in ranita bastonul de maresal. Si orice lacatus tine in cutia de scule cravata de CEO.

    Si orice fiinta evoluata tine in biblioteca Popol Vuh, Upanisadele, Cartea tibetana a mortilor, Torah, Talmudul, Coranul, Manuscrisele de la Qumran si Tata bogat, tata sarac.

  4. În filmuleț sunt eu În Templul de la Șinca Veche. Dacă aș fi știut că aparatul de filmat va prinde asemenea imagini, m-aș fi îmbrăcat mai corespunzător. Ce făceam acolo ?! Meditam, mă rugam. Asta a durat 40 de minute, dar pe cameră au rămas doar 10 min. Restul ?! Mister.

  5. Pingback: Terra Dacica, acești deraiați de la beneficiile societății capitalisto-nușcum

  6. Pingback: Ce poți face în Delta Dunării la Sfântu Gheorghe și cât costă #WeekendDeRomânia

  7. Templul iniţiatic de la Şinca Veche
    Templul este format din două stânci poziţionate pe direcţia vest-est, scena întregului ritual desfăşurându-se spre sud.
    Stânca din vest, având rolul de zona profană, prezintă în partea stângă nouă trepte săpate în piatră, care asigurau urcarea spre o a zecea treaptă mai lată, cu rol de platformă pregătitoare. Alte două trepte asigurau accesul spre cel mai înalt punct al templului, o a doua platformă, zona în care se producea iniţierea. De aici, cinci trepte săpate în partea dreaptă a stâncii, asigurau coborârea şi, ocolind stânca, se părăsea locul sacru prin întoarcerea la puctul iniţial.
    Stânca din est avea rol de zonă sacră, fiind dedicată Marii Preotese. Pe tot parcursul ritualului, aceasta stătea în picioare într-o zonă special amenajată, sub forma a două degajamente săpate în partea stângă a stâncii din est, prea mici pentru a avea rolul unui tron, dar suficient de late pentru a se putea sta în picioare. Două trepte, săpate de asemenea în piatră, asigurau, prin coborâre, accesul la cele două degajamente.
    Cele două stânci sunt separate de un şanţ suficient de accentuat pentru a sugera delimitarea strictă a celor două zone.
    Întregul perimetru al zonei consacrată desfăşurării ritualului sacru era luminată de focurile amenajate în patru vetre săpate direct în stânca din zona profană: o vatră al cărui foc lumina accesul la prima scară formată din cele nouă trepte, alte două vetre poziţionate de-o parte şi de alta a platformei de pregătire, ultimul loc aparţinând vieţii profane, înainte de a primi iniţierea, iar ultima vatră asigurând lumina pentru scena centrală a ritualului, momentul în care persoana iniţiată se afla faţă în faţă cu Marea Preoteasă. Ultima vatra, cea mai mare dintre cele patru, este poziţionată astfel încât lumina focului înteţit să orbească, pentru moment, privirea persoanei iniţiate şi astfel, să nu poată privi direct spre Marea Preoteasă.
    Şi la Şinca Veche, templul format din ansamblul grotelor şi terasa unde se desfăşura cultul sacru poate să aparţină vremurilor în care timpul era „viu”, controlat şi măsurat cu ajutorul fazelor lunii, iar simbolurile lunare şi cele ale fertilităţii coexistau. În punctul central cel mai înalt al faţadei în care sunt săpate grotele templului se află cioplită în piatră o semilună aflată la primul sau ultimul pătrar. Iar faptul că această imagine se află la marginea accesibila a peretelui faţadei, este foarte posibil să mai existe şi alte simboluri sau imagini acoperite de structura ridicată cu rol de protecţie.
    https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-7-templul-initiatic-de-la-sinca-veche

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)