Cu maximă subiectivitate despre filmul Roxanne

Este un pic mai complicat să vezi un film precum Roxanne atunci când ai fost un pic în „bucătăria” filmului. Sigur că ar trebui să fiu un monument de obiectivitate şi să reuşesc să mă detaşez (cică aşa ar fi profesionist #conformunorsurse) ca să pot da o notă filmului ca un profesor încruntat şi degrabă deschizătoriu de catalog. Doar că nu pot face aşa ceva. Căci sunt unul dintre acei realişti pentru care obiectivitatea absolută nu numai că nu există, ci este doar o formă politically correct pentru a ne masca subiectivitatea atroce.

În timp ce mă uitam la Roxanne, mi-o aduceam aminte pe Diana Dumbravă, care îmi spunea în interviul pe care l-am făcut cu ea, apropo de rolul din film, „m-a făcut să mă gândesc dacă ai mei m-au dorit cu adevărat„. Pentru că Diana reală făcea parte din acea generaţie a decreţeilor ca rolul pe care îl joacă în film. Vă daţi seama că m-am uitat la ce face ea pe ecran cu replica asta în minte…

În timp ce mă uitam la film, mi-l aduceam aminte pe Vali Hotea, regizorul, foarte emoţionat când vorbea despre Roxanne, în interviul pe care i l-am luat. Şi am simţit că e un mare pentru el această peliculă. Vă daţi seama că m-am uitat la film gândindu-mă la asta…

În timp ce mă uitam la film, îmi aduceam aminte de discuţia cu Şerban Pavlu, când amândoi am căzut de acord că ce se întâmplă în film am trăit, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe pielea noastră, în gaşca noastră de prieteni. Vă daţi seama că m-am uitat la film gândindu-mă la asta…

În timp ce mă uitam la film, îmi aduceam aminte de gaşca noastră din tinereţe în care nu aveam turnători la Securitate (eram mici, aveam 14 ani la Revoluţie), dar îi avem pe cei care se pregăteau intens să devină aşa ceva, cei care se duceau cu pâra şi cu „raportul” la tovarăşa dirigintă. Şi mi s-a strâns un pic stomacul gândindu-mă că puteam şi noi să trecem prin momentele prin care treceau personajele din film. Şi mi-a venit brusc să spun un „mulţumesc” vieţii, oricui, tuturor celor care au făcut în aşa fel încât generaţia mea să fie scutită de astfel de lovituri de ciocan existenţiale…

Vă recomand să mergeţi să vedeţi filmul? Categoric. Nici nu are importanţă dacă o să vă placă sau nu. Pariul cu acest film nu este unul estetic, ci unul documentar. Este un film care trebuie văzut, nu neapărat plăcut. Este un film reconstituire a ceea ce a fost (pentru unii), a ceea ce ar fi putut fi (pentru generaţia mea), a ceea ce nu o să se întâmple niciodată (pentru cei mai fericiţi).

Iar după vizionare să staţi măcar câteva secunde să vedeţi dacă simţiţi şi voi acel „mulţumesc” pe care l-am simţit eu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: