“Calatoria este propria ei răspalată”, spune un proverb chinezesc. Poate că am văzut acest proverb şi în urmă cu 20 de ani. Dar nu l-am băgat în seamă. Aşa cum, în toţi aceşti ani, nu am fost atent la drum, ci doar la destinaţie. Aşa cum, în tot acest timp, calea pe care am ales-o pentru a ajunge undeva era doar ceva ce trebuia terminat, nu ceva ce trebuie străbătut. Aşa cum, în toate călătoriile mele de până acum, am confundat mereu verbul „a călători” cu „a ajunge”. Aşa cum, dragilor, promit să nu mai fac de acum înainte :)

Arthur Ashe, o figură legendară a sportului, spunea, după călătoria teribilă numită viaţa lui, “succesul este o călătorie, nu o destinaţie”. Sunt cuvintele unui om care, după ce a scris istorie în tenisul mondial, fiind primul jucător de culoare selecţionat în echipa SUA, a primit o lovitură năucitoare din partea sorţii: a contactat HIV de la o transfuzie primită în timpul unei operaţii. Călătoria sa s-a terminat pe 6 februarie 1993. Dar ce călătorie, Arthur, ce călătorie…

Sir Fracisc Bacon, una din cele mai luminate minţi ale omenirii din toate timpurile, spunea „a călători este, pentru cei tineri, o parte a educaţiei; pentru cei mai vârstnici, o parte a experienței„. Sunt cuvintele unui om genial, care a lăsat o moştenire fabulosă omenirii şi care, după o călătorie incredibilă din toate punctele de vedere, s-a stins din cauza unei pneumonii, contractată în timp ce- ironia sorţii – studia efectele îngheţului asupra cărnii în vederea prezervării sale. Dar ce călătorie, Sir, ce călătorie…

Sir Winston Churchill. Fabulosul om de stat britanic, fără de care cred cu tărie că lumea ar fi fost altfel acum, spunea „cu cât mai departe poţi privi înapoi, cu atât mai departe poţi vedea înainte„. Sunt cuvintele unui om care a fost dispus să îşi dea de 10 ori viaţa, una după alta, decât să accepte că imposibilul nu poate fi posibil, sunt cuvintele unui om legendar, care a fost pleznit, imediat după război, de democraţia pe care s-a luptat atât de mult să o apere. Călătoria sa a ajuns la sfârşit pe 23 ianuarie 1965. Dar ce călătorie, Sir, ce călătorie…

Anul viitor o să împlinesc 40 de ani. O vârstă care nu mă sperie. Deloc. Dar care mă îndeamnă să stau puţintel într-un loc şi să fac ceea ce ne spune Sir Winston Churchill, să mă uit un pic înapoi pentru a putea vedea mai departe înainte. Vreau să văd cât mai departe înainte pentru că de astăzi plec şi eu într-o călătorie. Una din care, sunt sigur, mă voi întoarce doar pentru a pleca din nou într-o altă călătorie. Din care mă voi întoarce, apoi, doar pentru a pleca din nou într-o altă călătorie. Pentru că în aceşti ani am învăţat nu doar să ajung undeva, ci să călătoresc înspre ceva. Şi să mă bucur de fiecare pas al călătoriei care mă duce către destinaţia pe care mi-am propus-o :)

Pe parcursul a trei luni, din începutul lui iulie până la sfârşitul lui septembrie, voi pleacă într-o călătorie personală. Va fi, dacă vreţi, un The Voyage al meu, în paralel cu campania Heineken, despre care vă povestesc un pic mai jos şi care a fost, de altfel, declanşatorul deciziei mele. O călătorie în care îmi propun să cunosc 10 oameni noi, să văd 10 locuri speciale, să citesc 10 cărţi fundamentale şi să scriu 10 întâmplări care m-au marcat. Voi reveni cu detalii legate de toate aceste obiective, pentru că fiecare dintre ele reprezintă, dacă vreţi, o călătorie în călătorie. Deocamdată doar fac acest anunţ „oficial”. Şi vă întreb cum vi se pare ceea ce îmi propun să fac? Este prea ambiţios? Mă va ajuta sau nu să mă cunosc mai bine? Voi înţelege mai bine la capătul acestor trei luni dacă dacă îmbătrânesc sau nu? Voi fi un alt om la sfârşitul călătorei sau voi constata că am călătorit degeaba?

Încă ceva. Foarte important. Voi, cei care îmi faceţi onoare să mă citiţi şi cu care am interacţionat în toţi aceşti ani, sunteţi „vinovaţi” că am ajuns până unde am ajuns. De aceea vreau ca această călătorie să o facem împreună. Pentru că doar alături de voi va fi o călătorie adevărată, de la punctul de plecare până la punctul final, în care voi spune, obosit  dar fericit „of, Doamne, ce frumos a fost, vă mulţumesc, dragilor” :) O să revin zilele următoare, pe blog, să explic ce înţeleg eu prin acest „împreună”.

Vă spuneam despre excelenta campanie Heineken The Voyage. Unde am avut onoarea să fiu invitat să fac parte din juriu, alături de Cristina, Manafu, Andi şi Răzvan. Şi vă spuneam că această campanie a fost declanşatorul deciziei mele de a începe această călătorie personală. Pentru că, în momentul în care am citit brieful (ca să înţeleg dacă e ok să mă implic sau nu) şi am văzut că este vorba de călători legendari şi călătorii legendare, am simţit un mare regret şi m-am trezit gândindu-mă „frumos, păcat că nu mă pot apuca şi eu de astfel de călătorii„. Imediat, însă, m-am enervat cumplit şi mi-am spus, uitându-mă în acea oglindă unică şi irepetabilă, pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem, „ai stat prea mult în staţia de destinaţie, la care ai ajuns, aşa cum ţi-ai propus, e timpul să pleci din nou la drum„. Ceea ce, după cum vedeţi, fac :)

Închei prin a vă oferi cuvintele lui Mircea Eliade: “Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi inşine. Călătorie ce o facem în singurătate.” Şi vi le ofer nu doar pentru că are dreptate şi, pentru că, în esenţă singuri trecem prin viaţă, ci pentru că greşeşte fundamental tocmai având atât de multă dreptate :) Pentru că, dragilor, a fi singur nu înseamnă că ceilalţi nu sunt alături de tine, ci că există călătorii pe care trebuie să le faci singur, există drumuri pe care trebuie să le străbaţi doar tu cu tine, există oglinzi pe care doar tu poţi şi trebuie să le vezi. Abia după ce ai trecut singur prin toate acestea, vino în faţa celorlalţi, ridică fruntea, uită-te în ochii lor şi spune-le „dragilor, vă urez şi vouă drum bun şi să ne revedem cu bine” :)