Pe puncte:

– Timpuri Noi a câştigat enorm prin faptul că au scăpat de Artanu’. Dacă înainte aveam senzaţia că un măscărici îşi bate joc de munca trupei, prezenţa lui Dan Iliescu la microfon este absolut salutară. Plus că omul are un stil aparte de a dialoga cu publicul, stil pe care-l agreez din plin.
– Berti Barbera a adus un piper neaşteptat în evoluţia trupei, prezenţa sa la percuţie şi la backing vocals contând enorm. Îl ştiu pe Berti de când activa la Voltaj ’88, chiar el mi-a făcut cadou două din albumele formaţiei, pe care eu le pierdusem, şi mă bucur mult că-l văd prezent în proiecte diferite.
– Muzica Timpuri Noi este acum o combinaţie între ceea ce ştim că presta ea pe vremuri şi ceva reggae contemporan, numai bun să fie pe placul hipsterilor. Nu pot spune că partea a doua mi-a fost pe plac, în ciuda faptului că unele bucăţi au sunat chiar foarte bine. În sfârşit, sper ca albumul următor să aducă o întoarcere la origini.
– Timpuri Noi sună absolut bestial alături de cvartetul clasic de care s-a folosit, plus saxofonista care, deşi nu a fost atât de prezentă pe cât mă aşteptam în prestaţie, ne-a arătat măcar că are picioare lungi. Varianta de la „Adeline” aş spune că a fost chiar genială, iar „Maricica” a arătat suspect de bine a RRomânia, întinsă de toţi pe unde apucă, la oră de maximă audienţă.
– La „Tata” am simţit că îngheţ. Rar am văzut piesa respectivă interpretată cu atâta sensibilitate ca în acea seară. Am ieşit la o ţigară, mi-a fost foarte greu să rezist.

Cât despre „Victoria”, o serbăm şi azi. Ne-am învins. Doar politrucul nenorocit e încă viu.

BogDan

PS – Cuvinte suplimentare am scris în cronica mea pentru Rockstage.