Am râs corespunzător citind cele două comentarii ale lui Dadal Cristinel la provocarea cu cea mai interesantă călătorie făcută înainte de 20 de ani, ca parte a campaniei pentru aniversarea a 20 de ani de Eximtur. O să dau copy/paste acestor două comentarii, căci sunt de mare angajament :)) Evident, pe această cale anunţ că el este câştigătorul premiului oferit de Eximtur. Felicitări, stimabile! Şi mulţumiri calde adresate tuturor participanţilor :)

Povestea 1 – Arhanghelii Athosului

Eram pe Muntele Athos. Rămăsesem fără bani de întors acasă dar nu asta era important. Mă împrietenisem cu cine trebuia la Mănăstirea Românească Prodromu – cu călugării bucătari. Eram cu fratele Gavriil într-o grădină și culegeam Oregano. La un moment dat, se aude un vuiet infernal. Copacii încep să se plece la pământ într-o parte sau alta, frunzele uscate se ridicau, cerul părea că se sparge, tot tacâmul CU inima micuță îl întreb pe fratele Gavriil: Ce se întâmplă? Foarte calm, el îmi răspunde făcându-și cruce: Nu te teme, Cristinele, sunt arhanghelii Athosului! Nu vă puteți imagina cum mi s-a electrizat șira spinării. Părul s-a ridicat măciucă și eram pregătit să mă arunc umil la pămând ca să înfrunt minunea. Da, în parfumul acelor locuri, trăind viața de acolo, te aștepți să trăiești revelații la fiecare pas. În timp ce îmi fac sfios cruce, pe deasupra noastră trec cu un zgomot infernal două avioane de vânătoare. Arhanghelii athosului, așa cum îi numeau călugării, erau aceste două avioane de vânătoare de la o bază NATO din apropiere. Habar n-avea fratele Gavriil ce-mi trecuse mie prin cap.

Povestea 2 – Despre vipere şi tămâie

In urma unor calcule gresite si neintelegeri am ajuns pe athos cu vreo 12 euro in buzunar. Carevasazica nu aveam bani nici de drumul inapoi in Thessalonik, la autocar, nu mai vorbesc de intors in romania. Asa ca am cautat sa fac diferite chestii ca sa adun bani de drum. Printre altele, am muncit vreo trei zile la un calugar, parintele Nectarie. Era grec, tine de Marea Lavra, manastire greceasca, dar traia singur la vreo 7 km de manastire.

La el am facut de toate. L-am ajutat la fabricarea tamaii, pe care apoi o vindea pe continent. Am spalat o camera plina cu vase, omu nu mai spalase vase de vreo cateva luni, am reparat un perete, am facut curatenie, etc. De toate.

Intr-una din zile, ajung de dimineata si ma duce la vreo suta de metri in spatele casei, de unde pornea o poteca ce cobora prin padure pana jos la tarm. Imi da o secera si imi spune ca treaba mea e sa curat poteca de buruieni si sa o largesc, cam de un metru. Ma apuc de treaba. Pe la unu, vine la mine cu apa rece si cafea. Ne asezam sa ne bem cafelele. Eu fumez. Ca sa fac conversatie, il intreb intr-o doara de ce vrea sa largesc asa mult poteca. Imi raspunde candid: ca sa vad din tim serpii. Poftim? Raspund. Sunt serpi aici? Da. Dar numai o specie veni oasa. Vipera cu corn. Cat de periculoasa, intreb? Pai, fara antidot, cam o ora mai traiesti. Deja cafeaua mi se racea, daca intelegi. Si intreb iar: da banuiesc ca aveti antidot, nu? La care el raspunde bland ca la evanghelie: Eh, antidot in ceruri!
Inutil de mentionat ca nuam mai taiat buruieni in ziua aceea. Am preferat sa adun rasina pentru tamaie :)