Ştiţi deja despre experimentul pe care l-am făcut când am absentat voluntar o săptămână de pe twitter, ocazie cu care am aflat că twitter ca referrer a scăzut incredibil de mult. Văd că şi Cristi Florea a făcut o mică analiză. Şi mai ştiţi că am declarat în mai multe rânduri şi o spun şi acum că mă interesează foarte tare modul în care campania Coca-Cola #haisamancamimpreuna o să afecteze twitterul. Ştiţi campania, o vedeţi şi pe televizor, în reclame, cu mesajele celor care postează pe twitter cu htagul de mai sus, gen cele de mai jos. Apropo, mai aveţi câteva zile în care puteţi participa, iar premiul pe care puteţi să îl câştigaţi este unul chiar simpatic.
În aşteptarea rezultatelor campaniei, m-am gândit să întreb câţiva bloggeri – aleşi, după cum puteţi vedea mai jos, să fie cât mai diferiţi cu putinţă, tocmai ca să vedem deosebirile – şi să îi întreb la ce îi ajută twitterul în activitatea de blogger. Dar nu înainte de a pune un pic problema în perspectivă. Nu mult, relax, că avem treabă :D
Eu folosesc twitterul ca un instrument pentru a-mi atinge nişte obiective de business. Că nu ştiu cum să o zic mai direct. Ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun (deşi mă îndoiesc sincer că am lăsat loc de dubii cu enunţul anterior…) spun doar că, indiferent cât de mult îmi place ceea ce fac (este cea mai frumoasă meserie din lume!), tot mai mult îmi place să stau cu superba mea familie sau cu prietenari la o bere. Aşa că, dacă tot sunt prezent în social media, hai să prestăm coresunzător şi să folosim toate „armele” din dotare la modul organizat şi cât mai eficient. Business like.
Unde este distracţia, atunci? Foarte bună întrebarea. Păi este inclusă distracţia asta. Pentru că meseria asta pe careo fac eu este cea mai frumoasă din lume tocmai pentru că fac ceea ce îmi place şi o fac cu zmbetul pe buze şi, din când în când, râzând de-a dreptul. Ce poate fi mai frumos? :) Dar asta nu înseamnă că trebuie să confundăm viaţa adevărată, aia reală, o ştiţi voi, de care, din păcate, cam fugiţi din când în când…, cu fiinţa 2.0 care suntem. Căci în momentul în care avatarul nostru începe să devină din ce în ce mai mult „eu”, atunci e derdeluş masiv şi întreaga ecuaţie ontologică îţi dă cu virgulă. Chiar dacă tu nu vrei să accepţi asta.
Aşadar, ca să scurtez aceste cuvinte care ne doare, vă încurajez cu căldură să intraţi pe twitter şi să prestaţi corespunzător acolo. Doar să nu confundaţi această platformă de comunicare cu comunicarea în sine, atât aş vrea de la voi.
Încă ceva: multă vreme am văzut specialiştii întrebându-se din ce scoate bani twitter. Încă nu e foarte clară chestiunea, dar cei de la twitter spun că în 2014 o să fac un miliard de dolari, adică dublu faţă de cât estimează că o să facă anul acesta. Interesantă o să fie şi noua abordare a facebook, cea cu htaghuri, care – zic unii – este o mare ameninţare pentru twitter, căci faza cu htagurile a fost şi încă este una din trăsăturile esenţiale ale twitter. Ah, să nu uit de twitter cards, de urmărit.
No bun, hai să dau cuvântul invitaţilor mei. Enjoy.
Manafu, cel care a avut o excelentă idee cu Social Media Dinner, despre care am spus deja că m-a cam enervat…
Am preferat multa vreme Twitter in fata Facebook. Ma „intalneam” acolo cu multi cunoscuti – de altfel, cei mai multi oameni pe care ii urmaresc sunt in lista mea de cel putin 3-4 ani – si aflam noutatile momentului. In plus, gaseam rezolvare la orice problema sau intrebare, chiar si atunci cand am cautat un hotdog la un concert (am scris pe blog). Cred ca in primul rand e o sursa de informatii si un canal de a face cunoscut ce pregatesc la randul meu.
2. De ce crezi ca twitterul nu a prins foarte bine in Romania?
In primul rand, Twitter nu a avut o strategie de expansiune uniforma si inca nu o are. Apoi a inceput cu o strategie de mobile sau cel putin de la inceput a fost adoptat foarte bine de utilizatorii de smartphones, iar la acea vreme la noi erau putin posesori de telefoane inteligente. Necesita mult timp si o prezenta constanta. Pe Facebook e OK daca pun ceva o data pe saptamana, pe Twitter insa ar trebui sa pui macar de trei ori ceva. Pentru multi a fost greu sau parea imposibil de inteles rolul @ sau al # pe Twitter. Si cel mai important probabil, „nu a fost despre poze” si nu a avut o interfata cu care userii erau familiarizati. S anu uitam ca inainte de Facebook a fost Hi5, retea in care multi si-au facut incalzirea. Altfel, noi romanii suntem un popor privat, as putea spune. Ne place sa vorbim intre noi mai mult decat sa ne exprimam public. Dovada e si in social media: Yahoo Messenger, WhatsApp si chiar Facebook.
3. Cum vezi dezvoltarea twitter pe viitor la noi? Are sanse de crestere sau va ramane doar o nisa?
Este o nisa de cand s-a lansat, caci nu a fost niciodata mare si acum e mai mic. A pornit incet, a crescut incet si da semne ca se stinge incet. Daca ma intrebi pe mine, WhatsApp e mai popular acum decat Twitter la noi. Si vorbim de o aplicatie de smartphone. De altfel, deja Foursquare are mai multi utilizatori activi lunar decat Twitter. Imi doresc sa creasca, dar ma tem ca va ramane doar un tool pentru cei mai conectati, pentru early adopters.
1. Cum te ajuta pe tine ca blogger twitter? Iti trimite trafic, pentru brand awarness, sursa de informatii?
Folosesc twitterul ca pe o agentie de stiri pe care mi-am customizat-o eu. Urmaresc oamenii din industria divertismentului, jurnalistii mari de peste hotare, publicatiile importante din zona mea de interes. Cum twitterul iti da , ca utilizator, impresia ca poti controla, vedetele – in orice domeniu s-ar afla el – folosesc twitterul ca distractie in relatia cu fanii pe care ei o controleaza: ei decid ce informatie din viata lor privata iese in public.doar ca uneori, pentru o persoana antrenata, informatiile pe care ei le furnizeaza – puse intr-un context – inseamna aur pentru un jurnalist.(asa am scris de exemplu un articol despre Oscar dintr-un unghi inedit, pentru ca multi dintre cei care au mers acolo s-au fotografiat si au postat pe twitter).
Din perspectiva brandului meu il folosesc tot ca pentru o sursa de informatii: intreb si primesc raspunsuri, anunt lucrurile pe care le am in program sau pe blog. Imi aduce trafic pe blog dar nu la fel de mult ca facebook, in schimb pentru ca sunt peste 16.000 de followers in dreptul meu e foarte usor sa aflu ceva de oriunde din tara cu o singura intrebare tweet :)
2. De ce crezi ca twitterul nu a prins foarte bine in Romania?
Cred ca pe twitter sunt trendsetterii, in timp ce facebook e mass market. In plus romanilor le place sa se exprime in multe cuvinte, iar twitterul te obliga sa fii concis :)
3. Cum vezi dezvoltarea twitter pe viitor la noi? Are sanse de crestere sau va ramane doar o nisa?
Sper ca jurnalistii sa inteleaga cit de important e twitterul si sa invete sa-l foloseasca la capacitatea lui maxima. E o unealta care are alt scop decit crearea unei comunitati cum este facebook-ul, insasi sistemul prin care esti in contact cu cineva „follow” e unilateral, nu bijectiv – prietenie ca la facebook. Iar asta ghideaza si functionalitatea lui, ii urmaresti pe cei de la care vrei sa afli ceva. Care au ceva de spus.
––––––––––––––––-
1. Cum te ajuta pe tine ca blogger twitter? Iti trimite trafic, pentru brand awarness, sursa de informatii?
Sincer il folosesc si eu mai rar. Asta pentru ca nu se mai dau informatii la fel de utile ca acu 2 ani, de exemplu. Dar inca este o sursa buna de informare, mai ales daca ai grija ce conturi urmaresti.
Pe de alta parte, lumea comunica parca mai putin pe twitter, si nu mai e distractia de acu 2 ani cand se duceau discutii intregi acolo, citeai puncte de vedere si opinii pertinente. Acum a devenit mai mult o unealta de promovare, fiecare da un link in tweetul lui.
2. De ce crezi ca twitterul nu a prins foarte bine in Romania?
Pentru ca nu a fost promovat. Ma uit in afara si vad ca fiecare campanie publicitara/show tv/serial are si o componenta de twitter. Sau ca toate brandurile au conturi active de twitter. In cadrul Britain’s got talent atunci cand sunt intamplari mai speciale in emisiune se promoveaza pe ecran un hashtag pe care telespectatorii pot sa comenteze. As vrea sa vad asta si la noi.
3. Cum vezi dezvoltarea twitter pe viitor la noi? Are sanse de crestere sau va ramane doar o nisa?
Cum ziceam si mai sus, prin promovare. Sa le aratam oamenilor ce este twitter, ce le poate oferi platforma asta si cum se foloseste ea. Daca oamenii ar stii ca pe twitter pot intra in discutie mult mai usor cu Andi Moisescu sau cu Cabral (sau cu alte vedete din afara), daca stiu ca pe twitter pot primi imediat un raspuns la intrebarile lor adresate brandurilor, daca ei constientizeaza ca pot sa afle intr-un minut cum e vremea in Brasov in clipa aia, sau cum e traficul pe Valea Prahovei (sau sa afle cu 30 de secunde inainte de un cutremur), asta pentru ca au folosit/urmarit un hashtag , atunci sunt sigur ca platforma ar avea mai multi utilizatori si ar creste si interactivitatea de acolo. Dar toate astea se fac cu investitii. Si cum nu vad userii normali sa investeasca in promovarea lui, cresterea platformei revine brandurilor care vor sa foloseasca acest canal pentru a interactiona cu clientii lor.
Este o unealta buna pentru o comunicare rapida one-to-many. Si are beneficiile lui, daca stam sa le descoperim. Eu spun ca are sanse sa creasca doar daca brandurile (fie ca e vorba de companii, show-uri tv, branduri personale etc…) vor promova mai mult conturile lor de twitter si vor atrage acolo useri noi. Altfel o sa ramana un platforma de nisa.
––––––––––
Cam asta a fost. Hai să vă mai dau un infografic simpatic. O să vă regăsiţi şi voi acolo :D Sursa.
6 thoughts on “Studiu de caz: la ce te ajută twitterul când eşti blogger”
Apropo de ce zicea Bogdan Dăscălescu vizavi de promvoarea Twitter-ului, ştii că pe Amsterdam Arena, la meciul dintre Olanda şi România, pe monitoarele de-acolo era un hashtag, iar lumea era invitată să scrie pe Twitter chestii live de la meci.
O promovare din asta cred că ar prinde şi la noi. Nu doar la meciuri, ci la toate spectacolele şi evenimentele.
Tocmai de aceea imi place ideea Coca-Cola cu #haisamancamimpreuna. Sunt atat de curios sa vad rezultatele de nu iti poti imagina :))
Hmm, mă gândesc acum 5 ani… Era un bun calmant twitterul :).
Acum, normal că mă ajută. Ştii ce fain mă simt când public un articol pe Sociable Blog şi văd că am 20+ RT-uri şi Twitter shares? Şi văd că îmi vin sute de vizitatori doar din Twitter?
Cuvintele nu-şi au sens. Numai tweet-urile. :D
Îmi pare rău că încă nu reușesc să-l folosesc așa cum trebuie. Bine nici nu știu multe despre cum pot face aceasta, dar cred că merită.
PS. Frumoase interviuri. Să le dai o bere.
Pingback: Despre Twitter si Brand Ambassadors | M A N A F U *
Cred personal ca twitt, fb sunt metode excelente daca vrei sa promovezi ceva fie el blog sau altceva.