O să fiu scurt. Foarte scurt. Pentru că, mă înţelegeţi şi pe mine, îmi este nu ştiu cum să vorbesc foarte mult despre un subiect care ar trebui să fie la fel de simplu precum 1 plus 1 egal 2. Adică evidentul acestui firesc mi se pare mai firesc decât evidentul său.
Să îi zicem brandul X. Mare brand, mare caracter. Adică la nivel de multinaţională, big spender în advertising, îl vezi pe jdemii de outdoruri, la TV, mai vezi (atunci când îţi cade în mână câte un ziar, fireşte) machete în paginile printului, îl auzi pe la radio, adică, ce să mai, este ditai brandul. Cu o strategie de comunicare închegată, cu obiective, cu forţă de monitorizare a implementării acestei strategii, cu oameni care ştiu analiza şi cupla asta cu vânzările, care ştiu să tragă nişte concluzii şi, la o adică, să facă followup, adică, ce să mai, ditai brandul.
Atunci de ce oare atunci când vine vorba să intre sau să facă o mişcare în social media brandul X devine ceva gen „ia hai să aruncăm nişte bani şi vedem ce iese„? Adică la modul total neprofesionist, fără nici un pic din componentele pe care le-am spus mai sus. Problema nu este că vrea să testeze (chiar încurajez la greu brandurile să testeze social media), ci mind setul cu care o face. Căci, vorba francezului, nobless oblige. Şi când eşti pe scenă şi primeşti Oscar, dar şi când eşti la iarbă verde cu berea în mână.
Şi atunci de ce se mai miră că îşi fac o pagină de facebook la mişto şi că în 2 luni au doar 14 fani şi că încep bloggerii să îi ia la mişto? Şi atunci de ce se stresează că lumea îi consideră onorabili, dar trecuţi, adică gen aristocraţii cu peruci (exagerez, fireşte, dar aţi înţeles ideea)? Şi atunci de ce se enervează pe social media că li se întâmplă lucruri naşpa când, de fapt, ar trebui să se enerveze pe ei?
În speranţa că aţi înţeles cât de cât ceva, închei parafrazând o maximă: brandul e brand şi în costum Armani, dar şi în chiloţi. Dacă se respectă, desigur.
Mda, până la urmă nu am fost chiar scurt. Iertaţi-mă…
12 thoughts on “Suntem branduri sau nu mai suntem?”
De obicei marile branduri au zeci de ani de experienta in spate, iar acum zeci de ani nu prea se stia de social media, dar se stia puterea reclamei… sa-i zicem traditionale. M-am lovit si eu de modul asta de gandire. Mai mult, cand am prezentat ideile, sa zicem ca managerului i-a placut, dar avea nevoie de aprobarea aprobarii bossului cel mare (batran si conventional) ca sa incerce noi metode de promovare. O sa mai dureze putin pana cand o sa gandeasca „da, investesc in social media pentru ca trebuie si da rezultate”.
Cred că aici are legătură şi echipa de marketing. Uite, eu care lucrez cu marele brand (nu dăm nume), atunci când vreau să implementez o nouă strategie, orice legat de online, dau email la echipa de marketing. Şi oamenii ăştia super creativi se ocupă şi fac treburi faine. Rău de tot.
Deci eu aş completa: „avem echipă de marketing ca branduri sau nu mai avem?”. :)
Si la noi e greu. Uneori ca un brand sa devina mare si cunoscut, e nevoie de intelegere de sus. Daca nu o primesti, degeaba te zbati.
Pentru că de obicei pentru online apelează la o altă agenție decât cele profesioniste, pe bani grei, care lucrează în TV și print.
Brandurile vechi se vor mişca întotdeauna foarte greu în social media, dacă marketingului nu i se dă mână liberă. Factorii de decizie sunt oameni în vârstă care vor spune mereu: de ce să schimb ceva care merge bine? Aici marketingul ar trebui să-i răspundă: fiindcă o să meargă şi mai bine.
Suntem brand, ne respectam, dar echipa care ar trebui sa se ocupe de pagina de FB este formata dintr-un singur om care trebuie sa se ocupe si de Twitter si de intranet si de site-ul online si de articole pe net si tot asa. Adica unul pe care il trimitem si pe scena si la iarba verde in acelasi timp … cum ar fi un model imbracat in costum Armani cu niste Emporio Armani pe deasupra – Armani din cap pana-n picioare, dar arata rau asa ca daca vrem sa aratam bine ne trebuie un om pentru costum si unul pentru lenjerie, nu ?
Ar fi de intrebat „Cati oameni avem in echipa care se ocupa de … ?”.
Noi, ăştia mai „tineri„ amatori, vrem sânge pe pereţi.
Adică nume, că nu ne-am prins.
Altminteri nu putem face o analiză corectă, parol! (a fi în afara subiectului e un mare handicap).
Asa e @glass in cele mai multe cazuri e un singur om…cate poate sa faca de unul singur? dupa ne plangem ca ne ia lumea peste picior…
Well, ignorance is bliss ** plus ca social media imi pare un instrument cu expunere atat de mare ca si responsabilitatea managerilor parca e mai difuza :)
Pai daca „marile branduri” nu ar intra in „social media” pe sistemul „hai sa aruncam si noi niste bani”…tu (si restul specialistilor in online romani) ai (ati) muri de foame. In momentul in care „marile branduri” ar aborda „social media” cu inteligenta…tu ar trebui sa iti cauti de lucru undeva pe domeniul tau de specializare. Nu stiu care e. Dulgher, patiser, sudor…tu stii.
Asa cum spunea cineva mai sus, depinde ce inteleg ei prin social media si cum gandesc sa implementeze, daca au echipa cu oameni care stiu cu ce se mananca social media si mai ales daca au libertate totala…
Sunt foarte multe forme care uita esenta. Anume pasul cu realitatea :)
Multi au inca impresia ca un singur om poate tine in frau armatele de „likeri”, poate mentine relatii bune cu bloggerii, poate monitoriza aparitiile in articole, poate mentine relatii cu presa, poate monitoriza numele companiei in online, poate centra, da si cu capul.
Iar cand vine vorba de investitie…ori este nula, ori este inutila, pentru ca nu se face cu cap.
Si mai e o problema. Toata lumea are impresia ca Facebookul trebuie sa vanda. Sa vanda, sa vanda :) Cand de fapt nu poate sa vanda :)