Despre filmul „Condamnat la viaţă” (A Farewell To Fools) trebuie să discutăm în două registre. Adică nu trebuie, dar aşa vreau eu. Şi dacă eu vreau aşa în acestă prea-minunată Republică Culturală Chineză, atunci înseamnă că trebuie.
Registrul 1 – cum mi s-a părut filmul
Nu m-a dat pe spate. Ceva nu s-a legat în filmul ăsta, parcă nu exista chimia aia pe care o regăseşti în filmele care îţi plac şi cu care rămâi. Adică totul a fost ok din multe puncte de vedere, dar a fi ok e chiar puţin în cinematografia de astăzi. Mai ales când ai grei ca Depardieu sau Kitel (ocazie cu care aflu că mama distinsului Harvey este născută în Maramureş…), pe care nu mi-a părut de nici o culoare că i-a „stors” de valoare. Mai ales pe Kitel. Păi aşa cum a jucat el jucam şi eu. Poate puţin mai prost. Dar nu mult.
Nu că m-aş pricepe decisiv, dar montajul mi s-a părut... Să vă dau un exemplu. Este o scenă care ar fi trebuit să fie fabuloasă, cu Depardieu culcat într-un mormânt proaspăt săpat şi cu sătenii aruncând flori şi pământ peste el. Ei bine, nu a fost memorabilă. A fost doar una din scene şi atât. Păi cum aşa? Adică îl ai pe Depardieu într-un mormânt şi nu mă faci să mă infior? Hmmmmm…
Mi-a fost foarte greu să trec peste dublaj. Mi se părea atât de fals să văd că nu actorul respectiv vorbeşte, ci altul, încât nu am reuşit să savurez filmul aşa cum se cuvine. Ştiu că a fost coproducţie de asta internaţională, dar eu – la cât mă duce capul, desigur – i-aş fi pus pe fiecare să vorbească în limba lui şi băgam subtitrări. Păi nu aia era ideea, că este vorba de un sat ca orice sat din lume în care se putea întâmpla ce s-a întâmplat? Chiar cred că o babilonie de aia de limbi ar fi făcut măcar interesant ca experiement filmul. Mai ales pentru noi, românii, căci am avut mulţi actori români în film.
Apropo de actori români, cel mai mult mi-a plăcut la acest film Bogdan Iancu, personajul Alex din film. După părerea mea el duce jumătate filmul. Am stat puţin de vorbă cu el după avanpremieră şi mi-a plăcut cât de deschis este la mine (ocazie cu care vă spun din nou că sunt un imens fan al acestei generaţii care, pun pariu cu voi pe oricât, o să facă o Românie alta decât am fost noi în stare) şi cu câtă seriozitate a abordat meseria asta. La doar 13 ani. Chapeau!
Cam atât despre film.
Registrul 2 – scandalul din jurul filmului
Aici e o nebuloasă întreagă. Am încercat să mă documentez, dar este atâtă de încălcită situaţia, încât am decis că nu am competenţele necesare şi că mai bine fac ce ştiu în viaţă. Dar, în esenţă, ce am înţeles eu este cam aşa:
– filmul a fost regizat de Bogdan Dreyer
– scenariul este semnat de Anuşavan Salamanian conform drepturilor de autor cedate de către moștenitorii lui Titus Popovici, căci pe baza cărţii “Moartea lui Ipu” a acestui scriitor a fost făcut scenariul.
– acelaşi Bogdan Dreyer contestă varianta finală a filmului, cică trebuia să se termine altfel decât am văzut noi. Acuma io stau şi mă întreb ca Ipu: păi dacă el a fost regizorul, cum adică s-a terminat filmul cum nu a vrut el? Şi de ce a fost tras finalul pe care l-am văzut noi dacă el, ca regizor, a vrut alt final? Mă iertaţi, întreb pentru că nu reuşescă să înţeleg logica.
– au apărut pe piaţă scrisori din partea lui Gerard Depardiu, Laura Morante şi Harvey Kitel, care acuză faptul că „montajul realizat de producatori nu este conform cu scenariul pe care actorii l-au aprobat odata cu semnarea contractului pentru a aparea pe marile ecrane in acest film„.
– scrisorile au fost distribuite de Avocat Alexandru Dumitrescu de la Dumitrescu si Dinu SPRL, care se bazează pe o logică pe care eu, recunosc, nu o înţeleg, căci spune că „domnul Gerard Depardieu, prin intermediul regizorului Bogdan Dreyer, pune accent pe faptul ca stirea conform careia atat domnia sa, cat si domnul regizor Dreyer nu sunt de acord cu schimbarea finalului filmului de catre producatori, a fost o stire de rasunet nu numai in Romania, dar si in presa din Italia si Franta. Totodata, subliniaza faptul ca scrisoarea deschisa trimisa saptamana trecuta este autentica si si-o asuma in totalitate. Daca scrisoarea nu era autentica, ar fi dezmintit-o public, fapt ce nu s-a intamplat„. Păi nu e mai logic să spună „da, eu am scris-o” decât aia cu „nu a dezminţit”?
– cei de la Family Film, producătorii filmului, spun că „regretăm faptul că d-l Dreyer vorbește in numele prietenului său Gérard Depardieu despre aspecte care țin, conform contractelor, exclusiv de relația regizor producator„.
Deci înţelegeţi voi ceva, că io m-am lăsat păgubaş…
Alte informatii: Condamnat la viata
2 thoughts on “Condamnat la viaţă, film de discutat în două registre”
Pingback: Minunate articole cinefile | Cel mai MINUNAT.EU blog
Pingback: Condamnat la viata – un film controversat | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE