Chintesenţa zilei: bloggeri care îşi caută job

Poate e doar o impresie personală, dar începutul de an a venit cu mulţi bloggeri care au anunţat, pe blogurile lor, că îşi caută job. Adică faţă de intervalul relativ scurt de timp (ceva gen 1 lună) îmi pare că am văzut astfel de anunţuri cât pentru juma de an. Repet, poate e  doar o impresie de-a mea, care nu are acoperire în realitate. Deşi realitatea este că traversăm o perioadă grea, în care o să mai auzim despre oameni care îşi pierd locul de muncă şi companii care îşi restrâng drastic activitatea sau care se desfiinţează.

Deşi se pretează la un astfel de subiect, nu o să o dau în dramatism sau lacrimogenisme. Căci îmi scapă decisiv cu ce ne-ar ajuta plânsul pe umărul celuilalt şi înjuratul în grup alandala. Mai bine încercăm să găsim soluţii (ştiu, e simplu de vorbit când nu eşti în situaţia asta, dar ce aţi vrea să fac, să stau să nu încerc să ajut aşa cum cred eu, cu mintea mea, că aş putea? Mai bine să stăm să nu facem nimic, mergând pe ideea – nu-i aşa – ca dăcă nu faci nimic nu ai cum să greşeşti? Nope, nu este specialitatea casei, căci la mine funcţionează de duduie principiul „mai bine greşesc făcând ceva decât să nu greşesc nimic nefăcând nimic„. Nu de alta, dar avem un precedent.

Aşadar sunt mulţi bloggeri care îşi caută loc de muncă. Din câte văd, majoritatea au avut un job, dar, din diverse pricini, nu îl mai au. Adică, altfel spus, sunt puţini cei care acum atacă pentru prima dată, cum ar veni, piaţa muncii. Este foarte important acest aspect deoarece ne oferă o informaţie de context despre ce se întâmplă pe zona de resurse umane în 2.0. Unii i-ar spune dinamism, alţii mişcare browniană specifică unei pieţe care se caută şi îşi caută locul, alţii îi spun pur şi simplu criză. Cel mai probabil este câte un pic din toate.

Există doar 3 variante, după mintea mea, pentru bloggerii aflaţi în această situaţie.

Mizează totul pe cartea blogului (uf, ce expresie…), adică ar paria totul pe a deveni bloggeri profesionişti şi a trăi din blog. O cale foarte dificilă, de durată, pentru care unii dintre ei nu sunt făcuţi (serios, unii chiar nu sunteţi făcuţi pentru aşa ceva) din diverse motive, dar care, după muuuuuultă muncă şi ambiţie şi determinare, poate da nişte rezultate minunate. Din păcate, pentru mulţi aceasta nu este o opţiune, pentru că – faza clasică şi de un realism lovitor – facturile vin şi masa plânge, aşa că trebuie să îşi găsească ceva de muncă.

Îşi găseşte un job şi blogul devine doar aşa, ceva pe acolo. De regulă, mai ales dacă nu lucrezi într-un domeniu unde internetul sau social media sunt în fişa postului, îţi rămâne extrem de puţin timp să te ocupi de blog. Căci angajatorul trage de tine ca de hoţii de cai. Aşa că blogul rămâne un fel de „când am vreme şi chef şi când mai vreau să răcnesc să mă descarc„. Dacă ai norocul să activezi, cum ziceam, într-un domeniu unde eşti „obligat” să prestezi pe net, lucrurile se schimbă un pic. Dar nu decisiv. Căci şi în acest caz angajatoru trage de tastatura ta de te rupe în două. Numai că, măcar printre picături, tot mai reuşeşti să bagi ceva pe blog. Plus că – foarte important – te documentezi permanent on the job şi eşti conectat la ce se întâmplă în industrie, adică e altceva faţă de, spre exemplu, să lucrezi în distribuţia de papetărie.

Îşi găseşte job şi tratează blogul ca second job. Probabil cea mai bună variantă pentru mulţi. Foarte grea. Pentru că aş insista pe cuvântul „job” din sintagma „second job”. Adică să tratezi cu seriozitate acest job. Pentru că aşa cum îţi tratezi blogul, aşa te va trata şi el pe tine, e regulă de aur asta.

Şi pentru că nu trebuie să mă credeţi neapărat pe mine, am rugat-o pe Mădălina Uceanu să îmi spună câteva cuvinte despre cum influenţează activitatea ta în social media şansele de angajare. Aveţi mai jos ce mi-a zis.

Raspunsul scurt este: mult!

Si acum raspunsul lung. Cred ca cel mai simplu ar fi sa ne gandim ce remarcam la un coleg de birou: cat de prompt este, cat de politicos, daca are ceva maniere de business sau nu (a se citi, a nu comenta negativ public pina nu verifica faptele cu cei care le-au generat), cat de agresivi sau ponderati sunt in limbaj, cat de repede ataca inainte de a verifica daca are dreptate sau nu, cat de bine intelege procesele de business si industria in care activeaza, etc. Diferenta, in cazul in care ai un blog sau esti activ in social media, este ca toate reactiile tale sunt publice/vizibile si ofera celorlalti posibilitatea de a-si forma foarte rapid (si uneori gresit) o parere. Dar, pina la interactiunea offline, raman cu acea parere care s-ar putea sa influenteze decizia de a fi invitat la un interviu.

Cred ca pentru un intervievator, o mare parte dintre intrebarile pe care le-ar pune in interviu pentru a afla de exemplu cum comunica persoana din fata sa, cum colaboreaza cu ceilalti, ar avea mai putin rost cand ai de fapt suficiente exemple clare din modul in care se manifesta online. Intr-un mediu in care este mai putin cenzurat decat intr-o interactiune fata in fata sunt mari sanse sa fie mai natural.

Pe scurt cred ca tonul articolelor/postarilor/comentariilor noastre spune mai multe despre noi decat ne-am astepta. Cred ca ar fi interesant pentru fiecare om activ in Social Media, care este in cautarea unui job, sa isi intrebe prietenii, sau mai degraba cunostintele mai indepartate, ce ar spune despre ei daca ar fi rugati sa ii descrie in cateva cuvinte. Am spus mai degraba cunostintele mai indepartate pentru ca uneori, din dorinta de a ne proteja sau pentru ca ne stiu suficient de bine si offline, prietenii ar putea sa fie prea subiectivi pentru a ne putea ajuta cu adevarat.

Bun, acestea fiind spuse, hai să vă dau câţiva bloggeri despre care am aflat că îşi caută job. Cu rugămintea să îmi mai spuneţi dacă mai ştiţi şi alţii sau dacă sunteţi chiar voi în această situaţie, ca să pot actualiza lista. Şi cine ştie ce iese… Măcar atât să fac şi eu. Văd la Auraş o listă cu joburi bine venită, zic eu, pe care v-o recomand.

Sabina Cornovac. Ar vrea un job în Social Media, Online Management, Community Management, Online Marketing etc. Ne spune că „m-am ocupat de branduri ca Dentist.ro, Nutline, Fiesta, Autovit, Mercador si am ajutat la promovarea multor produse din domenii extrem de diverse: telefoane mobile, FMCG, magazin de optica, de haine, cabinete stomatologice, artista, magazin online de it sau de bijuterii si saloane de infrumusetare„. Cei interesaţi pot să vadă CV şi recomandări.

Dana Ilie. Caută job în social media, de preferinţă în domeniul turistic (are experienţă), ar fi ideal un program flexbil.

Bogdan Liviu. Caută job în comunicare, PR, mass-media şi social media. Pentru că mă bucur de aportul lui în Republica Culturală Chineză, pot să vă spun că îl consider cel mai bun cronicar rock de pe la noi şi îmi asum ce spun.

Dan Pandrea. Caută job în PR, Social Media, Publicitate. Puteţi consulta CV aici.

Anca Duma. Nu a anunţat pe blog că îşi caută job, dar mi-a spus pe twitter. Din câte ştiu eu, ar vrea ceva pe sociale media, PR, comunicare, pentru că are experienţă în această zonă. Revin cu info când primesc.

Andrei-Gabriel Berényi. „Nu am pretenții salariale, vreau doar să lucrez cinstit, de preferință în domeniul electric unde am și studiile sau în orice alt domeniu, bineînțeles entry-level”, ne spune el pe blog. Aveţi CV aici, cu precizare că el locuieşte în Baia Mare.

Irina Bartolomeu. Caută job în domeniul comunicării, social media, PR. Are experienţă în aceste domenii, după cum puteţi vedea aici.

Ines Prodan. Caută job sau colaborări pe proiecte în marketing, PR, social media. CV aici.

Dana Pătrănoiu. Are competenţe de copywriter, creare de content şi de scriitură de presă.

Emil Călinescu. Caută job entry-level în social media sau pe domeniul politic.

Lucica Radu. Caută job în marketing sau în comunicare. Pentru detalii, consultaţi profilul de pe Linkedin.

Vasile Francisc Alexandru. Caută job pe design, CV aici.

Dumitriţa Hîrtie. Îmi spune că i se potriveşte un job „în marketing şi comunicare, undeva mai spre zona corporate”. Detalii despre ea aici.

Andrei-Florin Ciobanu. Vrea entry-level PR/social media sau vanzari sau backoffice. CV aici.

Denis Grigorescu. Interesat în zona de PR/publicistică.

Otilia Pintilioaie. Caută un job sau colaborări în online: content writing, jurnalism online, social media.

Emanuel Drăguşin. Caută job entry-level PR/social media, turism, jurnalism online.

Zolty Bogata. Cum el e un caz special, vă rog să intraţi pe blogului să înţelegeţi mai multe.

Petru Stratulat. Aveţi CV aici.

Bogdan Voșloban caută job în presa scrisă, audiovizuală sau pe online.

Flavius Bunoiu. Caută job sau proiecte interesante în care să se implice.

Înainte de a încheia această postare, vă rog din nou să îmi spuneţi dacă mai ştiţi bloggeri care îşi caută loc de muncă, pentru a putea să îi adaug în această listă, căci nu se ştie niciodată.

Pe final, vă ofer două infografice. Care nu mai necesită comentarii, sunte de ajuns ele însele, cum ar veni.

Primul este o excelentă punere în perspectivă a salariilor din social media în România, realizat de Portal HR (a se citi tot Mădălina Uceanu), cu sprijnul Evensys și Stillae.

Al doilea ne oferă o informaţie ŞOC şi GROAZĂ, cum că în SUA jobul cel mai bun este cel din online… Via NBC.

Şi încă ceva material ajutăror, cum ar veni. Adică un infografic despre cum să îţi faci un CV 2.0.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

83 thoughts on “Chintesenţa zilei: bloggeri care îşi caută job”

  1. Nu înţeleg de ce toată lumea insistă să se angajeze pe social media când în România pe domeniul ăsta eşti cam muritor de foame. Nu că în restul domeniilor n-ai fi, dar social media nu e încă bine văzut de companii şi puţine, foarte puţine înţeleg cu adevărat ce se mănâncă.

    Sunt curios câţi dintre ăştia de mai sus îşi vor găsi job pe social media. Eu mizez pe maxim două fete.

      1. :)) pai ce legatura are salariul mediu de 660 euro cu traitul bine ? Eu cunosc oameni din social media si nu au atat. Sunt si webdesigner si programatori web care nu au 28 – 30 milioane pe luna. E posibil sa intervina regula 80 – 20, adica 80% au sub salariul mediu.

        1. sigur asa este! salariul mediu ponderat (mediana) este cu siguranta mai mic decat salariul mediu, atat in Social Media cat si in orice industrie

          este de altfel capcana in care cade lumea si cand se calculeaza salariul mediu la nivel de economie

          dar cred ca acesta e deja un alt subiect…

  2. Dar hai să fim și serioși : este un total trend! Facilitățile care le poți accesa cu un statut într-o companie nu ți le poți creea alone, prin statutul de bloger sau freelancer.
    Și eu recomand astfel de decizii și schimbări, deoarece într-adevăr constanța financiară cât și facilităție ( de orice natură ) sunt cele de care beneficiezi în statutul de angajat ( evident, cu un job minim midle level ).
    Deci este o mișcare normală, recomandată și de multe ori obligatorie ( în cazul acelor blogeri care nu au avut o strategie de dezvoltare si o planificare vizionistă astfel încât să-și consolideze un viitor mai bun din toate pct. de vedere).
    Succese la toți însă vă rog să nu uitați să fiți și blogeri, indiferent de contractul sau statutul profesional!

      1. Nu, nu mă refeream la tine, ci la faptul că nu trebuie să ne ascundem de tot ce am scris în comentariu, în sensul că toți conștientizăm de facilitățile oferite de unele companii și că în aceste vremuri în online-ul din RO este dificil să ajungi la un venit CONSTANT de 3-4 mii euro, delegații prin toată lumea, mașină de serviciu și altele. La asta mă refeream, nici cum că nu ai fi tu serios, eh hai pardon de acu.
        Apropo, circulă în ultimul timp sintagma : o iei prea în personal ( zâmbesc ).
        Pe scurt : să fim serioși și să recunoaștem că toți ne urmărim interesele ( asta vroiam cu seriozitatea din primul com ), nu este o rușine să fii angajat, în fond important e să fii mulțumit și plătit corespunzător!

      2. Ai tratat subiectul f serios, ar trebui să fii apreciat pt idee și efort! Indiferent ce suntem ( blogeri, angajați, patroni, etc. ) ÎNTÂI trebuie să fim oameni, și tu tocmai asta demonstrezi!
        Succese și multă sănătate și celor care își caută job le doresc să își îndeplinească visul!

  3. Până la urmă toți înotăm în capitalismul acesta dâmbovițean, și blogger-ul prestează și el o activitate liberală. Uneori merge iar alteori nu. Comparația cu SUA este motivațională, însă destul de îndepărtată ca target dacă noi continuăm să împrumutăm de la ei sărbători naționale și nu mentalități sănătoase.

    1. E drept ca ce se intampla in SUA este din alt film. Doar ca in infograficul american este vorba despre categoria „online”, care esta mai larga decat cea de „social media” din graficul romanesc. Sigur, oricum ne-am luat bataie la scor, dar am tinut sa fac aceasta precizare :)

  4. Din ce in ce mai multi :( Din cate vad multi isi doresc o munca in PR..Cei din Bucuresti au un avantaj enorm, deoarece prin tara din pacate nu se cere asa ceva..Sau poate asta e doar impresia mea..In orice caz in Baia Mare nu prea am vazut firme care sa puna pret pe PR..Din pacate…

  5. Hai ca am o intrebare grea pentru tine. Zici ca unii nu-s facuti pentu blogging. Ce parere ai de mine daca sunt sau nu facut pentru asa ceva, si crezi ca pot sa ajung sa traiesc din blog?

    Ca e de munca si restul le stiu foarte bine, stiu si cam care este piata si asa mai departe. Ma intereseaza strict potentialul pe care il vezi la mine si blogul meu.

    1. Asa, de principiu, ideal ar fi ca discutiile astea sa le avem in particular. Nu de alta, dar nu cred ca sta lumea cu pumnii la gura a nerabdare sa vad ce parere am despre tine :))
      Dar, daca tot ai intrebat public, asa iti raspund si eu.
      Imi place:
      – esti unul din cei mai muncitori bloggeri
      – cand te implici in ceva, o faci la greu (uneori prea la greu :D)
      – ai initiative pentru a combina 2.0 cu offlineul, iar asta este de apreciat
      – ai competente pe partea tehnica, iar proiectele tale (twittereffect imi place si stii ca apelez la tine cand am nevoie) dovedesc munca serioasa
      Nu imi place:
      – scaparile de scriitura, pe care, de altfel, ti le asumi si tu
      – anumite derapaje de comunicare (foarte rare, e drept)
      – o anumita placere (ca eu nu o inteleg altfel, auz) de a mentine niste relatii tensionate cu anumite persoane

      Cat despre potentialul tau, cred ca am depasit discutia. Adica daca pana acum nu au reusit sa iti dovedesti potentialul, da-i pace. In sensul bun o zic, si tu stii asta :)

  6. Cristi, spuneam și azi dimineață pe Facebook, bloggerii care își caută joburi ar trebui să vorbească mult mai mult de realizări, de rezultate și mai puțin de atribuții și responsabilități avute. Vorba aia, în social media, dacă nu ți se vede ROI-ul, nu iei banul.

  7. Nu as vrea sa fiu prost inteles, dar e cumva „la moda” sa lucrezi in PR/SOCIAL MEDIA. Doar asa ca fapt divers: am intalnit in acest weekend o tanara domnita, inca studenta (an terminal). Din vorba in vorba s-a ajuns la ce lucreaza fiecare. Ea: „lucrez in PR. Scriu pe facebook si blog, astea. La o agentie care recruteaza modele”. Cum e asta? Din pacate pentru multa lume PRul s-a redus la PR ONLINE – care oricum nu inseamna doar „scriu pe blog si facebook”.

    Dar pana la urma, fiecare face ce isi propune in viata si ce isi doreste. Daca si reuseste e excelent, daca mai e si platit sa faca ce ii place e de-a dreptul demential.

    Succes tuturor!

    P.S. Din lista chinezeasca recomand cu mare placere pe Anca Duma, pe rockerul Bogdan Liviu chiar daca e agresiv el uneori, e pe buna dreptate, iar cand vine vorba de rock poate fi considerat cel mai bun. Pot sa spun ca si Sabina Cornovac isi face treaba pe unde merge.

    Succesuri zic!

    1. Cel mai probabil ca o sa fii prost inteles. Dar ai, macar partial, dreptate. Adica este o moda sa fi PR, dar nu e neaparat ceva rau in asta. Au trecut si alte domenii prin copilaria asta, ca sa zic asa, cand era din ciclul tot ce zboara se mananca. Acum, din fericire, imi pare ca iesim incet, incet din aceasta faza si o sa ramana doar cei care stiu cat este ceasul. Sper, cel putin :)

    2. Mulţumesc mult pentru încrederea acordată, Valy :) E bine să ştii că munca ta, mai ales cea legată de genul ăla muzical nu foarte susţinut în ziua de azi, se vede. Să sperăm că voi putea duce lucrurile înainte, sub o formă sau alta :)

  8. si cand te gandesti ca in Bucuresti e caldut inca…. dar sa vezi ce e prin provincie :)) oameni cu realizari , cu proiecte facute cap coada si bine nu-si gasesc de munca. pentru ca nu toti sunt facuti sa fie antreprenori… iar joburi sunt si mai putine.

    In alta ordine de idei… am colegi de facultate care acum practica medicina si care ma roaga sa le gasesc un job part time orice , ospatar, la garderoba… ce o fi ca sa faca niste bani ca nu se descurca. asta spune multe despre Romania in care traim

  9. vaz ca e un puternic trend in comentarii sa considere ca e un puternic trend ca lumea sa faca Social Media si/sau PR

    eu cred ca este o falsa impresie, din simplul motiv ca cei care lasa aceste comentarii se invart in acest mediu permanent si inevitabil dau peste persoane care isi declara profesiunea de baza ca fiind Social Media Whatever

    eu cred ca Social Media Whatever cu adevarat profesionisti (vorba lui Titus: sa scoata ROI-ul si vorbim) sunt inca extrem de putini, iar cei care pot demonstra (cu rezultate! nu cu CV) ca sunt capabili isi vor gasi intotdeauna job

    ce nu inteleg eu: de ce aceste persoane cauta cu predilectie un „job” si nu un „parteneriat”? [lucrurile stau in felul urmator: daca sunt stapan pe meseria mea si stiu ce pot oferi atunci imi permit sa fiu pe cont propriu si sa caut parteneriate, colaborari; daca mai am nevoie de validari exterioare si de senzatia de siguranta – falsa, de altfel – atunci imi caut un job]

    Chinezule, poate dezvolti ideea asta intr-un articol viitor, sau poate o fac eu ;)

  10. Nu am inteles ceva din raportul de statistica facut pentru Romania. Este facut studiu pe ce isi doresc angajatii sa primeasca? Sau pe sumele oferite de catre angajator pentru aceste joburi?
    Sumele vehiculate in raport nu sunt realiste…. (cel putin nu pentru Romania)

    1. Mai multe detalii gasesti si aici unde este raportul detaliat. http://www.slideshare.net/MadalinaUceanu1/webstock-2012

      Cei care au raspuns sunt oameni care lucreaza in acest moment in Social Media, deci nu sunt sumele pe care isi doresc ci cele pe care le primesc. Am reusit sa obtinem si date de la cateva companii, le gasesti in prezentarea de mai sus in slide-ul 15.

      Sper ca anul urmator sa avem o baza suficient de mare de informatii si de la companii cat sa putem face o analiza. Fiind un domeniu cu joburi inca in formare, sunt titluri similare dar responsabilitatile nu intotdeauna sunt identice, sau nivelul de autoritate nu este inca similar, pot aparea discrepante. Insa cred ca tendintele in mare sunt corecte. Oricum ne-am propus sa masuram ceva ce se formeaza inca, trebuie tinut cont de asta in interpretarea datelor.

      Sper sa fi raspuns intrebarii tale

  11. Se pare ca Cetin a dat startul unui adevarat trend cu mine si articolul in care a scris ca imi caut job. A fost de bun augur, caci in urma lui am obtinut un super job :)

    ( chiar daca am blog, nu ma consider bloggerita :p , dar sunt un om de online :) )

  12. Hai ca ma bag si io-n seama. E vorba de mine. Caut job entry-level (serios am inceput sa caut de cateva luni). Absolvent de sociologie si drept,blogger din 2008, scriu acum pe 3 blogguri. Experienta in „campul muncii” nu am oficiala, ci multe chestii neoficiale (scris pentru reviste online, pentru revista studenteasca etc) + blogul/blogurile. Varianta asta cu cautatul jobului pe blog n-am incercat-o, dar cine stie. Am auzit doar de Sandra ca si-a gasit asa, da’ cine stie. Poate am noroc :)

    Ce caut? Pai ceva in domeniile pe care le-am terminat, social media ori ceva in domeniul politic (licenta si dizertatia au fost cu tema politica, deci domeniul nu mi-e strain).

    Felicitari pentru initiativa.

    Bafta tuturor aplicantilor :)

  13. Si eu m-as baga pe lista daca nu e cu banat. M-ar interesa sa lucrez in zona de PR/Publicistica. Am 13 ani vechime in presa, 3.000 de articole publicate in presa locala, alte 300 de articole publicate in Europa de Vest si un roman politist publicat si premiat in 2010. Pe blog scriu din 2007.

  14. Cred ca mi-ar placea sa fiu si eu in lista de mai sus, imi caut de ceva timp de munca si se pare ca nu au iesit decat niste colaborari pe freelance pana acum. Bune si astea dar cand ai rate si multe facturi de platit ai nevoie de acel venit constant. Experienta si cunostinetele pe care le am in domeniul marketingului si a comunicarii sunt la vedere pe LinkedIn- http://ow.ly/h1bvW. Scriu pe actualul blog din 2009, insa activitatea aceasta am inceput-o de prin 2006.

    Felicitari pentru intiativa Cristi! :)

  15. Sincer, urmăresc de dimineață comentariile, și am devenit trist. Fiind în altă țară nu îmi imaginam că situația este așa, că acesta este nivelul salarial în domeniu. Și eu am scris un articol asemănător exact după o poveste a unui manager care a prestat 9 ani la o companie și după 9 ani la negocierea de salariu a primit răspuns : managerașule, unde să te duci tu în lume cu nevastă și copil?! Eh, respectivul manageraș vindea cam 120 mild pe an, dar lua sub 800 euro ( Elsaco Botoșani ).
    Problema este patronatul, conștientizez asta, dar nu înțeleg ( și nu vreau să se supere nimeni ) de ce nu vă orientați pe alte pieți?
    De ex. aici în Italia unde sunt eu, este o acută lipsă de specialiști ( în toate domeniile ).
    Doar întreb, deoarece chiar nu îmi place să văd o situație așa gri….
    Conștientizez că este dificil colaborări la distanță sau să migrați în altă țară, însă trebuie să existe soluții, no?
    Reorientați-vă blogurile în engleză și adresați-vă pieței din .com cu bloguri strict specializate.
    O să încerc să mai generez ceva idei și o să le comunic lui Cristian, poate un mic ajutor vă poate impulsiona!
    Succese.

    1. Depinde de fiecare companie in parte. Asa cum nu exista o fisa a postului general valabila pentru sofer, asa nu exista nici pentru social media something. Adica una este sa lucrezi pentru o companie care are prezenta intensa in online si alta este sa prestezi pentru una care are doar niscai treburi prin zona. Plus ca, ma ierti, decat o fisa a postului cu generalitati pe stilul „sa facem bine sa nu fie rau” si de care sa li se rupa tuturor, mai bine nu.

  16. Ideea de Second Job in ceea ce priveste blogul nu este rea deloc. Pentru ca cei mai multi mizeaza pe „nu se stie de unde sare iepurele”.

    Este adevarat ca timpul alocat activitatii de bloggingăreală se diminueaza, insa eu sunt de parere ca asta nu este neaparat un lucru rau. De ce? Faptul ca petreci zece ore pe zi culegand informatii exclusiv pentru blog nu inseamna ca intr-un viitor apropiat vei ajunge cel mai tare blogger. Sunt suficiente si doua ore, daca exista pasiune si dedicare.

    In plus, first Job, pentru ca blogul este second, chiar daca nu este online, poate fi o sursa inepuizabila de inspiratie, contacte, experiente care pot face cele doua ore despre care vorbeam sa conteze cat zece. In functie de dinamica succesului, echilibrul in ceea ce priveste numarul de ore se poate autoregla.

  17. Pingback: Ce întrebi când ai o ofertă de job? | hoinaru.ro - Un blog intr-un pahar cu apa

  18. Dupa activitatea de rebranding pe care am efectuat-o in 2012 pe pielea propriei companii, as vrea anul acesta sa bugetez mici campanii de comunicare cu obiectivul de a prezenta noul brand, pozitionarea pe piata, cai de atragere a potentialilor clienti B2B etc. Desi am deja ceva contacte vis a vis de creare content pe site-ul ce va fi online incepand de saptamana viitoare si contul de facebook, pot avea insa discutii cu cineva interesat de colaborari pe tema asta. Domeniul e un pic delicat: consultanta fiscala si financiara, exepertize, startup. Datele de contact le gasiti pe blog la sectiunea scurt metraj :)

  19. Baietii (si fetele) pe care-i stiu eu se ocupa ce-i drept mai mult de sanatate, dar ar fi fost bine daca ar si scrie mai mult.
    Pentru ca cine poate sti mai bine ce ai de facut intr-o anumita situatie decat cel care face asta in fiecare zi?
    Si in plus, cand scrii un articol medical si inveti, fiindca afli intotdeauna cate ceva nou.

  20. Pingback: Bloggeri in cautarea unui loc de munca « albert.alexasport

  21. Pingback: Anunturi locuri de munca – ianuarie 2013 « Pyuric.ro

  22. Pingback: Locuri de muncă pentru oameni de comunicare și perele lui Nătăfleață. Noi de unde pornim? « namcuce

  23. Salut!
    Am văzut că ai făcut o listă cu bloggeri care își caută job. Bogdan Voșloban, „Founding Father” la Ned32News caută și el job. Ar vrea să lucreze în media. „Presă scrisă”, cum se spune, sau audiovizual. Sau pe online, dacă e nevoie de vreun redactor colaborator. Cel mai mult și-ar dori să ajungă la radio. Să fie realizator de emisiune. A mai avut experiență în radio,a mai și scris. A făcut și un an și mai bine de voluntariat și de asemenea a terminat facultatea de arte-teatru și cea de jurnalism. Dacă îl adaugi în listă îți rămânem recunoscători.
    Spor la toate! :)

  24. Pingback: Traficul RTV.net a scazut cu 50% dupa suspedarea paginii de Facebook | refresh.ro

  25. Pingback: mulţumesc, online :) | BogDan

  26. Chinezu, is curios, cunosti un blogger sau o bloggerita din Bucuresti cu 1 – 2 ani minimum de activitate, (actualmente fara job) care sa fie interesat / interesata de un internship pe SEO + Content Marketing?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.