Spun din start că am dat albumului Therion – Les fleurs du mal (2012) nota 9.5. Şi îl declar unul din cele mai bune albume rock ale anului. În catalogul meu, desigur, nu bag mâna în foc pentru alţii. Dar pe mine aceşti „florari” ai metalului m-au cucerit încă de la primele acorduri ale albumului. Hai să vă zic altfel: l-am ascultat de vreo 5 ori într-o săptămână. Iar asta se întâmplă extrem de rar la mine şi numai când chiar vreau să mă îmbib – scuzaţi cuvântul, dar aşa mi-a venit – cu o muzică ce este la mega-marele fix pe coraconul meu. O operă rock de mare, mare angajament.

De cum a început Poupee de cire, poupeee de son, prima piesă a albumului, a ridicat sprânceana. Şi pe măsură ce ascultam piesele ridicam şi mai tare sprânceana şi mă bucuram de fiecare acord. Căci trupa face nişte ruperi de ritm compoziţionale excelente, aruncând-te de la excepţionala baladă Une fleur dans la coeur la nebunia rapidă Je n’ai besoin que de tandress sau la impresionantele partituri de soprană din Soeur angelique sau Mon amour, mon ami.

Una peste alta este un album excepţional, pe care am fost onorat, chiar foarte onorat să îl ascult şi să ştiu că mai există nişte nebuni în lumea asta care fac o muzică atât de frumoasă :)

Din păcate, pentru că nu apucasem să ascult încă albumul, nu am ajuns la concertul lor de la Bucureşti iar acum îmi pare atât de rău… Şi după ce am mai citit şi asta… Şi duăpă ce am văzut şi ce a scris BogDan pe Rockstage…