Cât de ruşine poate să îmi fie…

În apărarea mea spun că am nişte zile infernale. Când nu apuc să mi le fac pe toate câte le vreau. Iar de citit bloguri nu mai poate fi vorba de prea multă vreme, mult prea multă vreme… Nici nu ştiu cum am ajuns să nu mai am timp de câte vreau. Adică ştiu, am vrut să fac mai mult, tot mai mult, să împing lucrurile tot mai departe. Şi am făcut asta. Şi am mers tot înainte, tot mai departe. Numai că la un moment dat mi-am dat seama nu că am rămas singur, pentru că am tovarăşii mei pe care mă bazez alături de mine, ci că am uitat să mă uit la cei pe care îi apreciez, singura lor „vină” fiind că nu erau în drumul meu ăsta rapid, învârtoşat, tot înainte, tot mai departe…

Astăzi, la birou, când Vlad mi-a spus că Tudor a suferit o operaţie complicată mi-a căzut cerul în cap. Pentru că mi se părea imposibil ca un om care îmi este atât de drag să treacă prin clipe atât de grele şi eu nu să nu ştiu nimic. Şi mi s-a făcut o ruşine teribilă. Nu faţă de Tudor, pentru că el ştiu că mă înţelege, nu faţă de Diana, pentru că ştiu că şi ea mă înţelege, ci faţă de mine, faţă de cel care mi se arată acum în oglindă şi care se încruntă acum la mine, trist şi obosit de drumul ăsta tot înainte, tot mai departe…

3 comentarii la “Cât de ruşine poate să îmi fie…

  1. tudor CeMerita Răspunde

    Ai grija sa nu uiti si de tine in munca asta infernala ca ajungi unde sunt eu acum si nu-ti vei da seama de ce.
    Dar las’, maine ies de aici si bem o bere :)

    • Cristian China Birta Răspunde

      Esti tu un simpatic, mah Tudore, dar habar nu ai ce suparat sunt pe cat de bou am putut fi…

  2. Diana-ribana Răspunde

    Stai linistit :P va vedeti voi la o bere..oricum ne esti un mare simpatic si tu si Adina!!va pupamm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *