Rock în Parc 2012 – Coma şi Viţa de Vie

Iubitorii muzicii rock au de acum un nou eveniment creat pentru ei: Rock în Parc. Prima ediţie s-a desfăşurat în data de 17 august, la Arenele Romane, în Bucureşti. Intrarea a fost liberă, iar trupele prezente pe afiş au fost: X-plod, Manfellow, Steelborn, Coma şi Viţa de Vie. Cum cei de la Steelborn nu au mai putut fi prezenţi, solista având probleme de sănătate, iar la Manfellow am prins doar ultima piesă, voi scrie mai jos despre doua jumătate  a evenimentului, ce a inclus recitalurile Coma şi Viţa de Vie, cele două formaţii fiind şi cele mai cunoscute publicului venit la Arenele Romane.

Organizare:

Din punct de vedere tehnic, trupele au avut probleme serioase cu microfoanele. Cătălin Chelemen, solistul Coma, a avut probleme pe tot parcursul concertului, iar în timpul melodiei finale a fost ajutat de public să cânte, microfonul lui „murind” cu desăvârşire. Cei de la Viţa de Vie au avut la rândul lor probleme cu microfonul lui Mandela Gajol, invitatul lor special .

Din nou am o problemă cu organizatorii români care nu se gândesc să asigure suficiente coşuri de gunoi. Este o problemă şi cu publicul care nu are suficientă educaţie încât să depăşească mentalitatea „las’ că vine şi curăţă altul”, dar nici unii organizatori nu se sinchisesc să ofere la rândul lor coşurile unde să îţi poţi arunca gunoiul.

Publicul:

În medie foarte tânăr. Prin urmare a fost rebel şi agitat, dar venit acolo cu sufletul alături de cei prezenţi pe scenă. S-a cântat inclusiv în pauzele dintre trupe, au aplaudat frenetic şi au comunicat foarte bine cu membrii formaţiilor. Nu au fost incidente serioase.

Coma:

Formaţia lansată în anul 2000 este alcătuită din Cătălin Chelemen – voce, Dan Costea – voce, Răzvan Albu (Piticu) – tobe, Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) – platane, Sorin Petrescu – chitară bas şi Răzvan Năstase (Sheriffu’) – chitară. Au cântat până în prezent în deschiderea unor formaţii precum Sepultura (2003), Deftones (2006) sau Linkin Park (2012) şi au avut şi o colaborare cu solistul Viţei de Vie pe albumul Nerostitele (2006), astfel că prezenţa lor la Rock în Parc alături de aceştia a fost ca un vis împlinit după mulţi ani, aşa cum a afirmat Cătălin Chelemen pe scenă.

Formaţia a cântat, la fel ca şi Viţa de Vie, toate piesele în varianta acustică, beneficiind şi ei de prezenţa unui invitat special: Vladimir Grafu, toboşarul trupei Crize. Şi s-a descurcat foarte bine, reuşind să facă faţă tuturor problemelor tehnice cu nişte nervi de oţel. Cătălin a fost plăcut surprins de reacţia publicului, care a cântat alături de trupă majoritatea melodiilor. Au alternat melodii de pe toate materialele discografice, au comunicat cu publicul şi au debordat de energie, deşi concertul a fost acustic.

La final, trupa a revenit pe scenă pentru bis, în uralele publicului. La „Un semn”, cea mai mare parte a melodiei a fost cântată din toţi rărunchii de cei prezenţi, Cătălin mulţumind entuziast tuturor pentru felul extraordinar în care au sprijinit trupa la Rock în Parc. Finalul era menit să fie „Cântă-mi povestea”, ca un duo între el şi public, dar microfonul a încetat să mai funcţioneze, astfel că duo-ul s-a transformat într-un monolog muzical, toţi cei prezenţi cântând povestea, de ce nu, chiar a trupei, în aplauzele unui solist mândru şi fericit.

Playlist Coma:

1. Mai presus de cuvinte

2. Bizz

3. Stai

4. Culori

5. Hectic

6. Daddy

7. În mine în şoaptă

8. Morphine

9. Coboară-mă-n rai

10. Un semn

11. Un loc să ajung

12. Cântă-mi povestea

Viţa de Vie:

După plecarea de anul acesta a co-fondatorului Sorin Dănescu, formaţia este în prezent alcătuită din Adrian Despot – voce şi chitară, Adrian Ciuplea – chitară bas, Cezar Popescu – chitară, Sorin „Pupe” Tănase – tobe. După serbarea a 15 ani de activitate printr-un concert acustic la Opera Naţională, trupa continuă seria cântărilor în aceeaşi manieră, pentru că „electric putem să cântăm la orice oră din zi şi din noapte. Îmi doresc să putem să ajungem la performanţa asta – trezitul la alarmă şi cântat acustic. Emoţiile sunt constructive.”, după cum declara Adrian Despot.

Şi aceştia s-au luptat cu microfonul ce se încăpăţâna să nu funcţioneze, dar au depăşit cu brio momentul. Pentru cei obişnuiţi cu Viţa electrică, piesele au sunat într-un fel mai mult decât interesant în varianta acustică. Au alternat melodiile de pe Fetish (2010), Egon (2007), Doi (2002), Exxtra (2001), Fenomental (1999) şi Rahova (1997).

Şi ei au fost plini de energie, au cântat impecabil, comunicând constant şi glumind cu publicul. Apropierea faţă de public a părut să fie una mai mare faţă de un concert electric, asta şi pentru că „iniţial orice piesă porneşte de la un om şi chitara lui, stând singur noaptea într-o cameră” (Adrian Despot). Dintre toate piesele incluse în playlist la Rock în Parc, cele mai surprinzătoare variante au fost cele ale melodiilor „Varză”, devenită una mai apropiată de jazz şi „Sunetul mai tare”, cea care a provocat hohote de râs spectatorilor în momentul în care au realizat că refrenul este realizat pe linia melodică a „Trandafir de la Moldova”, iar restul melodiei pe cea a cântecului Fetelor de la Căpâlna. Formaţia a ajuns la această formă amuzantă a piesei după ce nu au reuşit să o reorchestreze acustic, în pofida eforturilor depuse.

Seara s-a încheiat cu „Visare”, după ce Despot a mărturisit publicului că nici după 15 ani de activitate trupa încă nu ştie cum să reacţioneze atunci când publicul aplaudă frenetic şi cere bis. Cei din trupă nu au uitat însă nici de cei de la Coma, cerându-le spectatorilor să aplaude şi reprezentaţia reuşită a acestora, un lucru demn de apreciere, de altfel.

Playlist Viţa de Vie:

1. Iamma

2. Visele

3. Vino la mine

4. Abdullah

5. Cad 2002

6. Liber

7. Totata

8. Alungă tăcerea

9. Mori

10. Varza

11. Sunetul mai tare

12. Lăsat pustiu

13. Azi

14. Basul şi cu toba mare

15. Praf de stele

16. (Bis) Visare

Sursă fotografii: Anna Asphyxia

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Rock în Parc 2012 – Coma şi Viţa de Vie”

  1. Stimate tovarăş, vă mulţumesc din suflet pentru urări. E bine să ştiu că sunt încă binevenită pe aici cu slovele mele, după un concediu nedorit muncitoresc. :)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.