ORGANIZAREA
Perfectă, aş spune eu. Acces uşor, spaţii mari, locul de fumat amenajat a fost suficient pentru cei care doreau să tragă un fum. Apropo de asta, să remarc faptul că s-au găsit unii să fumeze în cort deşi pe acesta scria mare că nu se fumează înăuntru şi deşi prezenţa unui spaţiu special amenajat fusese anunţată ulterior. Am învăţat însă că pe ţărănoiul infatuat nu-l poţi educa prea uşor. Asta este, cu ăştia defilăm. La organizare adaug şi firma de securitate care s-a ocupat de eveniment şi care s-a comportat excelent.
ELYOSE
Sosiţi din Franţa, practicând ceva metal cu electronic. Neimpresionanţi. Au dat senzaţia de ieftin, de nefinisat, de trupă care nu ştie ce vrea de la propria muzică. Singura atracţie a fost Justin Daae, solista, cu o fustă scurtă şi sânii în vânt, zălog de legământ. Cam asta era şi tot ce primeai de la ea, pentru că în materie de voce nu pot rosti nici măcar un singur cuvânt de apreciere. Nu au cântat mult, ceea ce în contextul lucrurilor pe care le-au oferit publicului aş spune că este, cert, un lucru pozitiv.
THERION
Therion au făcut din scenă spaţiul în care au cântat, au jucat teatru şi au montat unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut în ultima vreme. Fie că a fost vorba de piesele mai noi, de pe Les Fleurs Du Mal, sau de cele mai vechi, toate au beneficiat de un parfum aparte, oferit de o formaţie în plină formă. Desigur, unii au fost nemulţumiţi de faptul că din recital au lipsit multe din piesele lor mai vechi. Nu era cazul, pentru că Therion au venit la Bucureşti într-un concert de promovare al noului album care, lăsând orice alte discuţii deoparte, sună chiar bine. Therion s-a dovedit la fel de precisă şi puternică precum o ştiam şi a lăsat în urmă o seară de care cei care au fost acolo îşi vor aminti multă vreme. Ne vor lipsi, pentru că după acest turneu urmează o pauză serioasă în activitatea lor, dar vor reveni cândva, probabil când ne vom aştepta mai puţin, şi sunt sigur că vor acoperi de aceeaşi manieră golul care se va aduna.
Dacă doriţi o relatare mai pe larg, puteţi accesa cronica pe care am scris-o pentru Rockstage.
2 thoughts on “Therion ne vor lipsi o vreme”
Pingback: cronici pe RCC | BogDan
Pingback: Părerea mea despre Therion - Les fleurs du mal (2012) • Republica Culturală Chineză