Cât aţi plăti pentru un kilogram de chef de viaţă?

Haideţi să ne imaginăm că există undeva un magazin. Care are o vitrină de aia pe stil vechi, de băcănie interbelică de cartier, afacere de familie. Iar în vitrina cu pricina există un vas de porţelan, nici prea mare, nici prea mic, cu un cartonaş rezemat de el pe care scrie, cu o caligrafie frumoasă, de domnişoară şcolită la pension, „Ofertă specială – Chef de viaţă”.

Imaginaţi-vă că intraţi în băcănie. Şi că vă întâmpină zâmbitoare o doamnă în vârstă (oh, doamne, ce seamănă cu bunica…) care vă ia mâinile în mâinile ei şi vă spune „ştiu de ce ai venit” şi apoi vă aranjează părul după ureche, aşa cum numai o bunică ştie să o facă. Se ridică şi îţi face semn să o urmezi. Se duce înspre rafturile din spatele încăperii, pe care vezi etichete pe care scrie, cu aceeaşi caligrafie precum cea de pe cartonul din vitrină, „La grădiniţă”, „Pe vrema şcolii”, „Ce frumoşi copii eraţi în liceu”, „Facultatea neterminată”, „Iubirea care ar fi putut să fie”, „De ce? De ce?”. Încerci să înţelegi unde te duce doamna zâmbitoare din faţa ta şi să pricepi ce legătură au toate astea cu tine. Abia când te apropii de acele rafturi, faci ochii mari şi simţi că inima vrea să vorbească în cuvinte pe care încă nu le ştie. Căci toate acele etichete prinse de toate acele cutii de carton sunt despre tine.

Bunicuţa se uită în ochii tăi, zâmbeşte aşa cum numai o bunică ştie şi spune: „Aici găseşti toate lucrurile pe care le-ai fi putut face dacă ai fi încercat să vezi că viaţa e mai frumoasă decât ţi-au spus alţii că este. Dacă ai fi ales să spui sufletului că ai chef de viaţă, de o viaţă care merită trăită, nu bifată. Dacă ai fi ales să spui că a trăi înseamnă să zâmbeşti mai mult decât să te încrunţi, să râzi mai mult decât să înjuri, să mulţumeşti pentru ceea ce ei decât să te încrunţi că încă nu ai ce vrei. Aici sunt bucăţile din tine care nu au mai apucat să existe pentru că tu le-ai refuzat existenţa. Aici este cheful tău de viaţă pe care l-ai pierdut la un moment dat, nici tu nu mai ştii când. Ia-l şi du-te şi trăieşte. Viaţa e frumoasă. Dacă ştii să te bucuri de ea”.

Şi bunicuţa îţi zâmbeşte din nou. Şi ştii dintr-o dată că acel vas de porţelan din vitrină este gol. Şi ştii că nu se va umple niciodată. Pentru că menirea lui este să fie gol. Pentru că nimeni nu va putea niciodată să cumpere cheful de viaţă şi să îl bage intr-un vas de porţelan în vitrina unei băcănii interbelice imaginare, afacere de familie…

Această postare face parte din campania pentru Enciclopedia chefului de viaţă, o idee pe care o salut din tot porţelanul sufletului meu :)

5 comentarii la “Cât aţi plăti pentru un kilogram de chef de viaţă?

  1. BogDan Răspunde

    Bunicuţa nu este Ion Iliescu, sper, că în cazul ăla eu mă lipsesc de zâmbet :)
    Altfel, tare frumoasă idee.

    • Cristian China Birta Răspunde

      Sefu, asocierea dintre Iliescu si chef de viata este, nu stiu cum sa iti spun eu, de foioioioioi :))

      • BogDan Răspunde

        Păi na, am văzut că încă îl are, nu de alta :))

  2. Adam Sofineti Răspunde

    Foarte frumos! Mersi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: