Ce vedeți în titlu nu îmi aparține, ci este părerea Teodorei, cea care a scris aici în Republica Culturală Chineză despre cele trei zile de B’estfest. Despre ultima zi și concluziile ei despre Festival, mai jos.

„Ziua 3 de B’estfest am petrecut-o dormind…dormind și așteptând concertele ce aveau să marcheze sfârșitul celei de-a doua ediții de B’estfest la iarbă verde. Pentru că dormeam în apropierea scenei Jagermeister, n-am avut cum să n-o aud pe tipa aia frumoasă și roșcată de la Regardless of me, așa că am tras mai spre frumos. Apoi au început să cânte cei de la Subcarpați pe scena Ciuc, așa că am fost nevoită să părăsesc perimetrul „roackeristic” al festivalului.

În opinia mea, nu e greu să faci ceea ce fac băieții de la Subcarpați, adică iei niște acorduri din folclor, „o țâr(expresie din Ardeal sinonima cu „putin”, „un pic”)” de dubstep și două linguri de versuri cu efect și gata melodia…melodie hipstărească, melodie pentru tinerii hipstărași. Oricum, de apreciat că strâng public la concertele lor și că scoate folclorul de unde a fost uitat. Mi-a plăcut foarte mult vocea Georgianei Mănăilă împreună cu care băieții au cântat câteva piese.

Pe scena Coca Cola au urmat Les Elephants Bizarres însă energia n-a fost chiar la cote maxime. Imediat după elefanți, pe scena Ciuc au urcat frumușeii de la The Mono Jack în frunte cu Doru Trascău. Am cântat cu ei „Maria”, „Push the pedal” și piesa mea de suflet la care mai-mai am plâns, „Woman”.

Mi-a plăcut Caro Emerald și atât. Nu sunt fană, îi știu piesele de la radio și nimic mai mult, astfel cât timp îmi savuram berea mai flueram câte un acord din vreo melodie cunoscută ce tocmai se auzea. Marea dezamăgire a serii a fost că Skindred au cântat în același timp cu Tristania, aș fi vrut sa văd amândouă trupele…

Într-un final am ales să stau la Skindred, mai pe gustul meu, mai apropiat de ce ascult de obicei. Din playlistul lor n-au lipsit piese precum „Nobody”, „Ratrace” și preferate mea…”Game over”.

Apoi toată lumea s-a mutat la Pulp. Eu una fac parte din generația mai tânără și n-am prea fost prinsă de genul ăsta de muzică, m-am născut copil mai agresiv. Oricum câteva piese tot știam de la ei, iar când Jarvis Cocker a coborât de pe scenă să salute publicul, mi-aș fi dorit și eu să fiu în față doar ca să-i văd fața și ridurile de englez.

N-am înțeles de ce a trebuit să avem un bâlci la festival. Când mergeam în vacanțele de vară la bunica la țară erau tot feluri de târguri cu mici, bere, chinezării, lebeniță(pepene roșu) și tot felul de hinți. N-am înțeles de ce am avut nevoie de târg la B’estfest, mai lipseau micii și chinezăriile și era tabloul complet. În opinia mea, Bestfest mai are mult de evoluat până să ajungă la nivelul la care este ridicat de presă și bucureșteni.