Later edit: După ce am scris această postare din toată inima, am văzut și acest articol, care ne spune exact despre timpul pe care trebuie să îl petrecem cu cei mici…
Zilele trecute vă invitam să îmi ziceți niște declarații culinare pornind de la produsele Agricola Bacău. Și mai puteți să o faceți până azi înspre miezul nopții :) Dar am zis să nu fac și io ca popa, doar să zic și nu să fac, așa că ieri am făcut și eu o declarația culinară. Una mai specială :)
Ca să zic adevărul adevărat, Mara mea cea minunată, la cei 7 ani, a fost cea care a muncit cel mai mult la această declarație culinară. Pentru că atunci când am întrebat-o dacă vrea să mă ajute să gătesc ceva, a răspuns cu un entuziasm care m-a emoționat. Dar, pe undeva, m-a și făcut să mă simt un pic vinovat. Pentru că am înțeles că entuziasmul ei nu era legat de gătitul în sine, ci de faptul că o să petreacă niște momente alături de tatăl ei. Iar asta, dragilor, este cea mai minunată, extraordinară, senzațională, de neuitat declarație ”culinară” posibilă :)
Așa că m-am molipsit și eu de entuziamul minunatei mele Mara și ne-am apucat de treabă. Întâi ne-am gândit ce să gătim. Și am decis să alegem niște ciocănele de pui Agricola Bacău, pentru că știam că îi și plac minunatei mele, dar și pentru că se gătesc ușor. Pasul următor a fost să alegem rețeta. Decizie care a venit firesc în momentul în care am pronunțat ”miere de albine”. Așa că am făcut niște ciocănele cu miere de albine :) Rețeta pe care am folosit-o o aveți mai jos. Plus niște fotografii din timpul ”ostilităților”, când Mara mea cea minunată gătea și poza. Sau invers :))
Eu aș vrea să vă mai spun doar că vă recomand tuturor celor care aveți copii mai mărișori să vă faceți astfel de declarații culinare reciproce. Pentru că indiferent de ce rețetă folosiți (bine, eu vă recomand produsele Agricola Bacău, mă înțelegeți :D), cel mai minunat, extraordinar, senzațional și de neuiutat ingredient pe care îl veți folosi va fi zâmbetul copilului vostru. Iar asta, dragilor, este o ”hrana” fenomenală pentru suflet :)
[nggallery id=4]
Rețeta pentru ciocănele de pui cu miere de albine (China family stlye :D)
– 2 linguri mari de miere de albine
– o lămâie potrivită
– câteva lingurițe de semințe de in, semințe de floarea soarelui decojite și de fructe goji (puteți folosi și susan sau ce vă place vouă)
– 50 g unt
– 100 ml ulei (noi am pus și un pic de ulei de măsline)
– făină albă, sare, piper
– vin alb
Se amestecă mierea, zeama de lămâie și semințele într-un castron mai mare. După ce se omogenizează cât mai bine ce aveți voi acolo, se trec ciocănele de pui prin acest amestec și apoi se lasă la frigider, în castron, măcar vreo 2 ore. Într-o farfurie faceți un amestec de făină, sare și piper (și dacă mai vreți voi ceva ingrediente care vă plac). Treceți ciocănelele de pui prin acest amestec, ca să acoperiți cât mai mult din suprafața ciocănelelor. Între timp, firește, ați pus uleiul și untul la înfierbântat, căci acolo veți prăji ciocănelele. Prăjiți-le vreo 5 minute, după care acoperiți tigaia cu un capac și lăsați-l așa pentru vreo 10 minute. Puneți apoi restul amestecului format din miere, zeama de lămâie și semințe, puneți și un pic de vin alb (cât considerați voi că vă place, dar nu juma de sticlă, da? :D) și lăsați ciocănelele, sub capac, să se frăgezească. Vă dați voi seama când sunt făcute. Și după miros :D Sau pe stilul clasic cu împunsul cu furculița :))
Poftă bună! Și nu uitați de cel mai bun ingredient: zâmbetul copilului vostru, care petrece niște clipe minunate cu voi :)
6 thoughts on “O declarația culinară cu cel mai frumos ingredient din lume”
Mega like !
O reteta de nota 10* pt combinatia de care ai dat dovada. Bucuria fetitei tale si mierea de albine care estefoarte sanatoasa. Sunt sigur ca ai intinerit dupa ce ai terminat de facut aceasta reteta, deoarece te simti mult mai bine dupa ce iti dai seama ca ti-ai rupt din timpul tau foarte ocupat sa-i acorzi fetitei aceasta bucurie. Trebuie sa fii parinte sa obtii aceste bucurii care nu se pot cumpara.
Felicitari !
Frumoasa fetita dvs! Si eu de abea astept sa ma casatoresc si sa am un copil! Nimic nu se compara cu bucuria de a fi parinte, dupa parerea mea! Ar trebui sa va premiati singur, fiindca aceasta este cea mai frumoasa declaratie cunlinara!
deci mi-a venit o pofta……….
Reteta asta o incerc si eu dupa-amiaza:D
Mi-a lasat apa in gura si am inghitit in sec cand am vazut asta.yamy