Mă uit cu mare, mare drag la filmele de animație. Pe ideea că astea sunt ca pizza: a face unul prost este o mega-performanță :D Căci dacă pui niște personaje simpatice, desenate fain, cu un scenariu cât de cât să nu te adoarmă în scaun, copilul din tine ”bobinează” lejer și te lași furat de poveste. Și totuși…

Ieri, la dorința fiului meu Alex, m-am uitat împreună cu el la ”Donkey Jote”. Făcut pe sistem de Shrek. Dar doar așa văzut din avion sistemul ăsta. Pentru că, într-un mod inexplicabil pentru mine, cei ce s-au ocupat de destinele acestui film (ca să folosesc niște cuvinte cât de cât mai culturale) l-au ratat din toate punctele de vedere. Ba nu, la capitolul animație e totul ok. Dar în rest producția este extrem de slabă (chiar și Alex, la 12 ani, a fost foarte dezamăgit).

Dacă ne-am aduna câțiva la o bere, am scrie un scenariu de vreo 17 ori mai amuzant decât cel al filmului. Ce tristețe în replicile alea… Căci, firește, nu mă refer la intrigă și la acțiunea în sine (alea toate sunt de clasa I aproape grădiniță) ci la dialoguri, la sentințele alea pe care le zic unele personaje așa ca pentru ele însele și care în Donkey Jote sunt ratate complet.

În fine, stau prea mult să vă rețin cu filmul ăsta….