Am simțit nevoia să abordez (cu multifuncționalismul meu recunoscut :D) acest subiect gastronomic pentru că, luat de aripă de Adi Hădean și adus forțat la Restaurantul Indigo din Cluj-Napoca m-a văzut nevoit să fac față unei adevărate furtuni de gusturi, care m-a lăsat cu papilele devastate de-a dreptul :)) Pentru că toate alea indiene pe care le-am gustat acolo m-au transformat dintr-un indiferent față de mâncarea de sorginte indiană într-un fan, care abia așteaptă să se mai lupte cu nebunia aia de condimente, sosuri și alte alea, despre care degeaba mă întrebați că nu știu ce sunt :D
Am ajuns la restaurantul cu pricina fără prea multă poftă de mâncare, căci îmbucasem niște una alta la o degustare de bere, așa că am zis ca iau și io o sălățică, rad o bere și plec acasă. Asta până ne-au adus băieții de acolo (apropo, servirea e cu zâmbetul pe buze și cu explicațiile de rigoare pentru ce ți se pune în față) niște multe farfurii cu niște multe feluri pe ele. Iar eu, pofticios cum trebe să fie un spirit curios și mereu doritor de provocări, am început să prestez.
Vaaaaai, ce rău mi-a părut că mâncasem înainte… :)) Căci puiul ăla prăjit și picant de îți rupea papila era de nu se poate. Iar sosul ăla pe bază de năut și alte nebunii prin el mi-a făcut gura să își ceară drepturile de a fi răsfățată. Asta până am încercat puiul cu ceva sos de spanac, moment în care am zis dur și ireconciliabil ”vreau rețeta!”. Pfoai, iar brânza aia prăjită m-a lovit definitiv în naturelul simțitor. M-am consolat apoi, îndesând cât mai mult, să încapă :D, cu niște legume prăjite într-un mare fel, înmuiate într-un sos de piper verde de mare angajament. Iar când ne-au luat farfuriile din față, am simțit acel regret pe care îl simți atunci când nu mai poți mânca nici 1 gram din ceea ce simțurile tale spun că trebe să te mai strădui :)) Of, ce bun a fost…
După cum vedeți, habar nu am ce am mâncat acolo, adică denumirile mâncărurilor. Și nici nu m-a interesat, zău. Căci ce am prestat acolo se numește, simplu și direct, fără ocolișuri, mâncare excelentă. Iar faptul că o cheamă nu știu cum sau nu știu cum nu înseamnă altceva decât că data viitoare când mai vin la Indigo (și o să vin garantat) o să știu ce să comand :)
PS. Mulțumim, Sebi (care e șeful de fabrică acolo, n.a. :D), pentru festivalul gustativ oferit :))
Așa, de sanchi, vă dau doar o poză giumbită de la Adi Hădean. Nu de alta, dar aș vrea să vă transmit ploaia în gură pe care o resimt acum, când scriu despre ce am pățit aseară la restaurant :D
8 thoughts on “Câți dintre voi prestați mâncare indiană? Și de ce?”
E foarte bună mâncarea indiană. Cel mai mult îmi placae Kamasala, cu piept de pui si orez. E genială!
Deja îmi curg balele de poftă. Io mor după mâncare iute!
Un chinez adevarat nu mananca mancare indiana.
Vai, innebunesc. Am sa sar pe frigider. Nu se stie cand ajung in cluj sa atac si eu ceva mancare indiana. Am mancat numai chinezeasca in cateva ocazii, dar atat. In rest, ma mandresc cu ce fac romanii.
Cand mancam eu mancare indiana, tu bateai cu lingura-n masa „ete, mama, trec soldatii!” :)))) In perioada de stat in Munchen a nevestei, restaurantul indian din Neufahrn era locul nostru favorit. Tandori Grill si mai ales mango proaspat (adus cu avionul primavara direct din India) cu inghetata erau „the shit”.
Vreau, vreau!!! Stii care a fost cea mai buna mancare de la Paris, cand am fost in primavara? Yeaap, mancarea indiana :-)
ohhh da eu sunt un mare fan al mancarii indiene….ce se vede acolo e Paratha (painea) :)
ce sa zic de restul…foarte gustoasa…
Si eu am facut cunostinta cu mancarea indiana acum vreun an. Si am simtit ca papilele mele gustative au dat o petrecere. Nu mai mancasem niciodata ceva atat de aromat, condimentat intr-un mod cu totul neasteptat si care sa ma surprinda in asemenea hal! Am fost naucita vreo 2 zile, nu-mi venea sa cred ca pot sa simt atatea gusturi si mirosuri. Chelnerita ne-a zis ca bucatarul indian are o masa de condimente cat o roata de caruta.
Pentru repetarea experientei iti recomand Taj, din zona 13 septembrie :)