Când mă pregăteam să scriu despre excepționala ”Piatra filosofală” a și mai excepționalei (dacă îmi permiteți) Marguerite Yourcenar, am dat un search pe blog după altă capodoperă a genului scrisă de această doamnă, și anume ”Memoriile lui Hadrian”, o carte fabuloasă pentru cei care mine care adoră istoria Imperiului Roman, dar am constata cu oroare că nu am scris nimic despre ea… Ceea ce e de neînțeles pentru mine, căci e una din cărțile mele preferate… Sau, poate, tocmai de aceea…
Revenind la ”Piatra…”, vă spun de la început că vă recomand să o citiți fără să o lăsați din mână. Căci dacă faceți întreruperi dese riscați să ieșiți din lumea excelent creată de Yourcenar, în care vezi personajele și acțiunea ca și cum ai fi părtaș cu/la ele, dar din postura de cameraman obiectiv, care este mult prea absorbit să vadă și să audă totul, încât nu mai are timp să se gândească și al ce vede/aude.
Aș putea eu să mă dau deștept și să vă spun că cum și că ce mi-a povestit mie cartea asta, dar mă retrag umil din fața unei asemenea doamne a literaturii și îmi veți permite să vă redau câteva fragmente, alese după cum mi s-au părut mie că îmi spun ceva și care, firește, nu au mare legătură între ele. Sunt, altfel spus, cu rol demonstrativ. Căci aceasta este o carte care trebuie citită, nu să citiți despre ea.
”Descoperi mai apoi că și cărțile bat câmpii și mint aidoma oamenilor…”.
”Dobândești astfel o triere a cititorilor; proștii te cred pe cuvânt; alți proști, crezându-te mai prost decât ei, te lasă baltă; cei ce mai rămân se descurcă și ei după puterile lor în acest labirint și învață să ocolească sau să sară peste piedicile minciunii”.
”- Nu, prietene, mă tem că nu ai destulă credință ca să fii eretic”.