Sunt unul dintre cei mai buni prieteni ai berii. Mă mai dedulcesc și la alte alea, că doar nimic din ce e omenesc și are ceva grade nu mi-e străin :D Ba chiar m-aș risca să spun că îndelungatul meu antrenament între ale halberelor mă îndreptățește să spun că sunt capabil de performanțe masive :)) Dar, cu toate acestea, trag o linie categorică între băut și restul lucrurilor pe care le fac în viață. Adică, altfel spus, beau doar când e vorba de distracție. Și atât. În orice alt domeniu al vieții băutura nu are ce căuta. Părerea mea, desigur.
E a doua oară când particip la o discuție desprealcool.ro, la invitația tovarășului Cabral. De data asta prilejul a fost lansarea aplicației ZeroLaMie. Și de fiecare dată îmi dau seama de ce am zis în titlu. Și de fiecare dată stau și mă întreb cum dracu de pot fi așa de pafarist când vine vorba de lucruri care mă afectează și pe care, v-am spus deja, le practic atunci când vine vorba de distracție? Și ca să ies din sfera teoretică (deși, e drept, băutul de bere e foarte greu să îl faci la nivel teoretic :D), hai să vă dau niște exemple de ce nu știu. Dar, firește, ca tot românul, credeam că le am la degetul mic.
1. Limita legală de alcolemie în România este fix zero. Nu cum auzeam noi în stânga și în dreapta că dacă bei o bere, un deșt de vin nu are nimic, poți să învârți covrigul. Poți, normal că poți, dar o faci pe răspunderea ta. Contravenție, zice legea, este când ești depistat cu până la 0,4 la mie alcool în aer expirat, ce este peste limita asta deja se cheamă penal și nu ne prea coafează prea tare.
2. Cele mai multe accidente cu mașina le fac cei cu alcolemie mică. Asta ca să terminăm cu faza cu am băut o bere și nu mă afectează prea tare, că sunt gigi duru io și dacă aveam noroc în viață ajungeam în Formula 1.
3. Faptul că mănânci ca porcu în timp ce bei alcool, în speranța că diluezi tăria e fix pix și vax albina. E drept că mâncarea te ajută să digeri mai bine alcoolu, dar în timp, așa că pe termen scurt, adică imediat după ce ai băut paharul ăla de bere, te îndopi degeaba.
4. Singurul remediu pentru mahmureală este să te hidratezi. Restul cu murături și cafele și alte alea sunt abureli. Niște placebo care nici un strică, dar nici nu ajută, precum apa sfințiită.
Pe desprealcool.ro găsiți mai multe lucruri pe care credeați că le știți, dar nu prea, de fapt…
PS Precizez că, deși pare postare plătită, nu e. Și că subiectul ăsta cu responsabilizarea când dăm paharele pe gât mă interesează. Tocmai pentru că, după cum spuneam, practic sportul și vreau să știu mai multe. Și da, și faptul că m-a tras Cabral de mânecă a contat, de ce să mă dau mai jmecher decât sunt :D
8 thoughts on “Noi știm să bem, desigur. Dar știm puține despre băut”
Obisnuiesc sa beau „cu raspundere” dar (din fericire) nu am carnet, asa ca sunt cat de cat ferit de problema asta. Desi am mari indoieli ca astfel de campanii chiar determina pe cineva sa se schimbe, nu pot decat sa le urez succes…si sa sper ca nu se va ajunge la o isterie gen „interzicerea fumatului”. De teribilism nu se vindeca lumea prin sfaturi ci, din pacate,doar prin experienta personala (ori a celor apropiati)
Adevărat. Cel mai grav e să te urci la volan, chiar şi după un singur pahar de bere. Dacă eşti şi vrei să fii şofer, nu mai bea domnule.
Asa e, sunt de acord cu Alex. Cel mai nasol e cand cineva se urca la volan dupa o betie.
Interesanta treaba, oricum, pentru posesorii de iphone, exista o aplicatie draguta care te ajuta sa-ti calculezi alcolemia si cat timp dureaza pana cand organismul „proceseaza” materialu.. adaugi nr de beri, alcolemia berilor, si pac .. ti’a si facut calculul .. e „handy”
Chinezule, sincer te aplaud, desi nu ma auzi, eu te aplaud :D . Este de apreciat faptul ca nu te ascunzi dupa deget asemeni altora care se autoportretizeaza ca sfinti dar in realitate drojdesc la modul cel mai grav. Cu totii bem. Eu unul beau ca si tine, fara sa intrec masura si niciodata cand trebuie sa conduc. Cunosc persoane carora le-a fost suspendat permisul pentru conducerea sub influenta alcoolului si la fel cunosc persoane care au fost implicati in accidente datorita consumului de alcool. Unii au fost ei insisi de vina iar altii au fost loviti de soferi afumati.
Cred ca, la fel ca in orice alt domeniu, trebuie sa stii cand sa spui STOP.
Felicitarile mele!
Rectificare: *si la fel cunosc persoane care au fost IMPLICATE (in comentariul anterior am scris implicati)” :) se mai intampla si d’astea dar sincer nu am baut azi nimic, nu de alta, dar e prea devreme :)))
Pingback: Numele Dvs. pe Internet. Domenii .ro cu 31 euro + tva | Blogul lui Nea Costache
Pingback: Nu va mai justificati pe bloguri! | M A N A F U *