Sunt mulți care descoperă brusc twitterul (ca să nu mai vorbim de alte rețele, că doar la ciripeli vreau să mă refer acum) și care își zic ”buuuun, am dat lovitura”. Își fac rapid un cont, dau follow la greu si la super twitteriști, și la pornoșaguri, și la conturi care în afară că sunt terminal pentru un plug in care scuipă postările direct pe twitter altceva nu fac. Și după ceva vreme, cam 1 săptămână, maxim 2, devin brusc dezamăgiți și spun ”ce de căcat e twitteru…”. Nu, nu twitteru e de rahat, ci, ca să mă exprim elegant, vacuumul de înțelegere a acestui intrument de comunicare de care dă dovadă exemplu nostru fictiv (fictiv pe dracu, dar, v-am spus, sunt elegant).

Dar sunt și alții care au înțeles foarte bine cât de mișto poate fi twitterul atunci când îl respecți, ca tool, și, mai ales, când îi respecți pe cei cu care interacționezi acolo. Așa a făcut și Ciprian de la Green Tea (zic de el fără să am dovadă clară că el e, dar ma duc pe o banuială :D). În câteva luni, contul de twitter al acestei minunate ceainării (e de ajuns să mergi o dată măcar acolo ca să îți placă instant) și-a făcut o gașcă mică, dar grozavă de prieteni, printre care, cu modestia care mă caracterizează, mă enumăr și eu :D

Recunosc, poate că nu scriam acest post dacă nu aș fi aflat că Green Tea a împlinit zilele aceastea 3 ani. Că așa e în viață uneori, trebuie să ne tragă calendarul de mânecă pentru a ne aminti lucrurile care ne plac… Le urez un maxim la mulți ani și trag nădejde că o să fie la fel de deschiși la minte ca și până acuma :)

B. După cum vedeți nu am anunțat nicăieri că acesta este un material publicitar. Pentru că nu este :) Pentru că relația mea cu Green Tea este una perfect sănătoasă: ce consum, plătesc. Punct. Și îmi place a dracului :D