Nu cât aş vrea, e drept, dar tot mai reuşesc să învârtesc nişte pagini pe acolea. Par examplu:
Gabriela Creţu – Femeile sunt de vină. A spune despre Gabi că e o feministă e un truism mult prea evident (dacă îmi permiteţi o asemenea forţare a limbii noastre ca o comoară). Diferenţa dintre feminista Gabi şi alte feministe este una, după capul meu, fundamentală. Care, în cazul lui Gabi, ţine de lipsa de isterie în susţinerea cauzei, isterie care este cumplit de enervantă în cazul multor altor doamne şi domnişoare, acelea care parcă regretă din toţi ficaţii că nu s-au născut bărbaţi ca să le poată arăta lor, celorlalţi bărbaţi. La Gabi Creţu, feminismul este unul programatic, de substanţă, motivat temeinic şi exprimat ca atare. Cartea pe care am citit-o musteşte de feminism. Dar este un feminism mai mult decât acceptabil, argumentat cu păreri bine definite, şi care, spre deosebire de gaşca isterico-feministă pe care o ştim, te invită la dialog. Gabi nu dă sentinţe când propovăduieşte feminismul. Ea îşi exprimă părerea, argumentează, motivează şi te invită la dialog. Ceea ce, în ceea ce mă priveşte, înseamă ca Gabi face mai mult pentru cauză decât 15 onguri de alea pentru care simplul fapt de a spune „sărut mâna, doamnă” înseamnă că ai privat femeia de dreptul organic de a fii mai bărbat decât purtătorii de cojones.
Maria Grazia Siliato – Caligula. Sunt un mare şi adânc fan de istoria incredibilului Imperiu Roman. De aceea citesc tot ce îmi cade în mână pe această temă. Cartea Mariei Grazia Siliato este, dacă îmi permiteţi, un fel de pişare în contra curentului masiv, care ni-l înfăţişează pe Caligula ca pe un monstru oribil. Autoarea trece în extrema cealaltă şi, cu un condei admirabil, încearcă să ne prezinte un Caligula uman, bântuit de dramele prin care a trecut familia sa şi de setea de răzbunare. Evident că sunt lăsate la o parte muuuuuulte din episoadele caliguliene care a lăsat istoria cu gura căscată. Oricum cartea e scrisă foarte bine şi, deşi de un partizanat care, teoretic, ar putea să deranjeze, mie mi-a plăcut tocmai pentru că a încercat să arunce un dubiu asupra clişeului istoric monstrul Caligula. Pentru că, la urma urmei, dacă de istorie nu ne îndoim, atunci…
0 thoughts on “Recunosc, mai şi citesc”
te rog sa numesti o feminista isterica. Cred ca e doar un cliseu de care ar trebui sa scapi/scapam.
@Chinezule,
Multam!
Dar sa stii ca are dreptate Medusa noastra; chestia cu isteria este un stereotip.Ce nu este stereotip, e că am argumente, idei și, dacă-i nevoie, un dram de umor…(sic!)
Cat despre exemple de feministe în general, cu exceptiile putine si cunoscute, greu sa se faca o miscare sociala ca atare în România.
Ceea ce avem este antifeminismul preventiv (fără sa vrei sau vrând sa-mi faci un compliment, ai utilizat unul dintre argumentele lui, asta cu isteria).
Eu cred că feminismul este o conceptie si un mod de comportament – rationale și asumate, ambele. A nu se confunda cu frustrările diverse. Feministele adevarate sunt nemultumite de conditia lor și protesteaza impotriva acesteia si vor să o schimbe ca sa poata sa se bucure că sunt femei si sa traiasca demn ca femei.
Celelalte nemultumite se transforma, comportamental cel putin, în barbati, sunt acceptate și reusesc …in lumea barbatilor. Nu au nici o treaba cu feminismul.
Si o invitatie! Sa nu uiti ca si barbatii pot fi feministi. Iar asta nu are nimic de a face cu cei care vor să fie femei…
Pingback: Gabriela Cretu » Blog Archive » Recunosc, mă încântă păcătoșii
@ medusa, gabi
aveti dreptate
nu exista asa ceva
sunt doar o victima, si eu, a cliseelor care ne bantuie pe toti