Că Băsesecu merge la Bruxelles şi, de faţă cu jde şefi de stat şi de guvern, îşi aprinde ţigara sub privirile perplexe ale ălora e una. Adică ne facem de căcat. Dar ziceam că de vină e personalitatea sub orice critică a imberbului nostru preşedinte.
Că ţiganii noştri rromi violează şi dau în cap pe unde apucă prin Europa e una. Adică ne facem de căcat. Dar ziceam că vină e naţia lor şi noi, ca rromâni mega-europeni ce suntem, ne considerăm exceptaţi de la vină.
Dar ştirea asta cu mega-şpionul Floricel pune capacul penibilului românesc. Adică ne facem de căcat. Şi de data asta nici nu mai ştim ce scuze să găsim. Pentru că penibilul e de un asemenea înalt grad de penibilitate, încât e şi greu să îţi mai găseşti cuvinte în gură. E precum te prinde soţul tirist cu Mirandolina lui în mătărângă şi tu încerci să îi explici că te plimbai pe-acolo, te-ai împiedicat şi te-ai înfipt în consoarta lui.
Adică, băi fraţilor, să discutăm acum, în 2009, de spionaj şi înaltă trădare pentru că numitul Floricel cel degrabă şpionel dădea cu giumba la nişte expirate date secrete, cică, dar pe care le ştia jumate România? Ne râde Europa, băăăăă! Ne râde Surinamul, băăăăă!
Şi hohotele se prelungesc minunat când aflăm că, de fapt, serviciile româneşti îl aveau pe nemernic în cătare încă din 2005, dar l-au lăsat vreo 4 ani să vândă megasecretele de stat şi abia apoi l-au înhăţat. Păi dacă erau aşa secrete, de ce dracu nu l-aţi săltat din prima? Iar dacă nu erau aşa secrete, de ce dracu ne aburiţi acuma cu floricele de astea?
Ştiu, ştiu, sunt conturi de reglat cu Ucraina. Dar şi aici e de râs, băăăă. Puteaţi încropi ceva mai puţin rizibil, hă hă hă hă…