Evident că mi-a plăcut româneşte decizia Curţii de la Haga. Şi mai evident decât primul evident, mă bucur că stăm pe un purcoi de bani. Cam 30 de miliarde de euro, estimează experţii.
Bun. Dar, precum în fazele de post-coitum (mă scuzaţi) electoral, când, abia format Guvernul în uralele votanţilor, începe lumea să se trezească şi să vadă că naşparleala e mai naşpa decât s-a crezut. Aşa şi cu Insula Şerpilor.
Adică stăm pe 30 de miliarde de euro. Acuma vă întreb asiduu: având în vedere încremenirea în potenţialitatea de proiect de care România a dat senzaţională dovadă mereu (need I remind you: autostrăzi, descentralizare, regionalizare, absorbţie fonduri europene şi alte căcălău) cam în câte cincinale credeţi că vom putea face bani, ca naţiune mă refer, din zăcămintele alea? Că doar nu o să trăim doar din rezonanţa acută a patriotismului tradus prin sănătosul „le-am tras-o la ucrainieni”. Mai trebe să iasă şi banu.
Numai că. Şacalii internaţionali stau la uşă. Şi aşa e şi firesc în lumea asta. Problema e la şacalii noştri. Care, la câta bănocul l-ar putea şmenui şi cum nu vor să împartă cu nimeni, o să fie greu să se înţeleagă între ei, d’apoi şi cu ăia internaţionali.
Deci, vă riscaţi să răspundeţi: în câte cincinale vede bugetul de stat bani din Insula Şerpilor?
0 thoughts on “Mişto asta cu Insula Şerpilor. Dar vă daţi seama câtă şerpăreală urmează?”
pai din Insula Serpilor nu prea o sa vada prea curand niciun banut ca apartine in continuare Ucrainei.
In legatura cu zacamintele din zona castigata de Romania, cred ca nu va dura prea mult sa se inceapa exploatarea, poate vreo 10 ani…
eu as fi curios cat din miliardele alea intra efectiv la buget si cat in buzunarul celui care exploateaza zacamantul… asa ca de idee, ca pretul la carburanti tot nu o sa scada, nu-i asa?
Nu va faceti griji, deja e totul aranjat, inainte de decizia CIJ, de meseriasu’ Tariceanu:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-5386494-petrolul-din-zona-insulei-serpilor-deja-concesionat-lantului-firme-sterling-canada-melrose-edinburgh-via-midia-resources-romania.htm
Pai de aia au si intaziat cu hotararea ca nu se hotarasera cine se ocupa dupa aia de zacaminte! ;)
din cât înţeleg eu ce văd la ştiri, îmi pare că problema celo 30 de miliarde nu-i a noastră, că se ocupară de ea unii mai isteţi încă înainte ca harta să fi fost redesenată. deci, românia, te iubesc.