Eram la rand la supermarket. O batranica care tragea lejer cam spre 100 de ani, imbracata impecabil, insa, dupa moda anilor in care se renta sa fie ferchesa, a cumparat cam multe si a descoperit, dupa minute bune de negociat cu doamna de la casa, ca nu are bani destui. Asa ca, dupa inca minute bune, a decis sa renunte la 3 mere ca sa se inscrie in buget.

La alta casa, o doamna trecuta usor de 50 de ani, imbracata cam strident (treaba ei, nu ne intereseaza), scoate rapid o bancnota de 5 lei din portofel, se intinde peste rand inspre doamna de la casa unde se chinuia sa plateasca batranica si ii intinde bancnota, facandu-i cu ochiul conspirativ cum ca „lasa, da-i si merele ca le platesc eu”.

Pe mine gestul m-a iritat. Dar am inghitit in sec atunci cand batranica, cu ochi ingrozitor de indurerati, s-a intors catre buna samariteana si a spus demn: „multumesc, doamna, dar nu pot sa primesc”. A fost momentul, unul din rarele in ceea ce ma priveste, cand am simtit ca am primit o lectie de nota 10.

In tot acest timp, nepotelul doamnei cu bancnota de 5 lei desfacea sigiliile de la cutiile de Tic Tac de pe raft, in vreme ce sotul doamnei, bunicul flacaiasului, deci, vag stanjenit, se intorcea pe rand catre cei care ne uitam dezaprobatori si spunea autoconsolat „ce sa facem, asa sunt copiii”…