08.03.2008
De departe cel mai frumos moment al zilei se întâmplă cam aşa: ajung acasă, spun un „Bună searaaaaa” aşa mai la relanti şi în secunda următoare aud un „tatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii” lung şi absolut ameţitor, pe două voci şi tropotele mărunte şi repezi ale piticilor mei care se reped să îmi sară în braţe. Iar când, uneori, reuşeşte şi Adina-soţia să ajungă cam în acelaşi timp cu mine, vă puteţi închipui ce e în sufletul meu…
Amândoi piticii mei, Mara (3) şi Alex (8,5), hămăie zilele astea. Adică tuşesc înfundat, temeinic, aşa cum stă bine unor pui de ardeleni bucureştenizaţi. Azi dimineaţă, când Alex a executat o hămăială pe undeva prin gama Si minor, Mara se uită la el, se uită la mine, stă un pic, ridică sprâncenele a mirare şi zice: „tatiiiiiiiiiiiii, eu nu mai sunt lăcită, mi-a tlecut că nu mai tuşesc…”. Alex, matur în copilăria lui, îmi aruncă o privire înţeleaptă şi înclină uşor din cap, ca şi cum mi-ar fi spus „ehe, copiii ăştia…”.
Sâmbăta trecută am fost în Herestrău. Bine, bine, nu vă spun că dorinţa lui Alex de a ne urca pe roata aia înaltă m-a făcut să îmi iau inima în dinţi şi să dau cei 10 lei ca să ne bage nenea ăla în cuşca aia şi să ne ridice roata aia până la înălţimea aia şi să văd faţa satisfăcută a lui Alex care se distra de minune în vreme ce io posesor al unei spaime ancestrale de înălţimi am citit de vreo 17 ori eticheta de la sucul Prigat pe care îl avem la mine numai ca să nu mă uit în jos. Nu vă zic de asta. Mişto a fost când Alex zice: „tati, pot să mă duc şi eu acolo la standul ăla de nimereală?”. Evident, deşi cunoştinţele mele de vocabular sunt destul de extinse, rămân blocat. Zic discret „la ce, măi tată?”. Alex, lărgind fasolea pe care o are în loc de dinţi, îmi arată cu degetul înspre baraca aia unde tragi cu puşca în ceva muţunachi de pluş. Nimereală, auzi…
„Măiii, băiatule” îmi zice mai nou Mara. Am întrebat-o de ce îmi spune aşa. Răspunsul, evident, a fost „păi nu eşti băiat?”. A continua discuţia pe această temă era mult mai puţin decât de prisos…
Lui Alex îi place foarte mult pâinea feliată „French Toast”. Care mie mi se pare de o oribilitate fără margine. L-am întrebat de câteva ori ce găseşte aşa de bun la ea. A dat de fiecare dată din umeri, plasându-mi un „îmi place şi cu asta basta”. Ieri, însă, m-am prins de ce. Sau cel puţin aşa cred. L-am văzut când şi-a făcut un sandwich cu margarină şi cu şuncă. Şi modul în care aranja felia de şuncă pe formatul feliei de pâine, tăind cu grijă părţile care trecea peste limita regulamentară care corespundea lăţimii feliei de pâine, m-a făcut să înţeleg că lui Alex îi plăcea mai mult forma „French Toast” decât gustul. Chestiune de gusturi, ce mai…
0 thoughts on “Raport săptămânal despre pitici 1”
foarte foarte misto postarea, chinezule :)
Mai, baiatule:) Vreau sa ma dau si eu maaaale:) Mara si Alex sunt neam de-am meu:)
:) weeeee…cat de frumos :)
Sa-ti traiasca piticii, chinezule, sa fie sanatosi, norocosi si optimisti, dar si tu si sotia ta sa aveti parte de tot ce e mai bun si sa va bucurati de ei.
P.S. French toast-ul imi place si mie…dintr-un motiv (poate) aberant: cu siguranta pune mult mai putina lume mana pe ea, in plus, daca pica din cutia cu care e carata, e acoperita de punga…Ma rog, poate e aiurea cum gandesc.
Weekend agreabil si „La multi ani!” fetelor tale :)
Să-ţi trăiască puişorii, Tăticule!
Şi – La mulţi ani, soţiei!
P.S. Şi mie îmi place feliata. Lu’ fiu-meu nu. Cică are E-uri. Ei şi? :D
Ei bine, dacă lui Alex îi plac formele armonioase chiar fără a putea explica asta, zic că e pe drumul cel bun. Ai bifat o grijă, Chinezule :-)
morosene,sa-ti traiasca piticii! peste ani o sa-ti aduci aminte cu nostalgie de momentele astea! traieste-ti din nou copilaria alaturi de piticii tai, mie imi este dor de vremea cind aveam un piticut ,al meu e deja ditai „berbat”!
frumos raport… asteptam urmatoarele…
Speriei ca si Horia Closca si Crisan au fost pe roata si nu lea fost bine.
plin de surprize, placute, ca de fiecare data,,, sa-ti traiasca piticii sanatosi si voiosi, si tie si sotiei tale va doresc putere si zambet, sa va bucurati de ei si alaturi de ei…
felicitari unui tatic deosebit, pt un raport original si bogat in zambete, puisori de zambete si astepatm urmatoarele raportari cu iz de copilarie… bravo omule :)
respecte,
SIBILLA
P.S…. acum rad de-a binelea, pustiul meu, Zoran ma alinta cu mare seriozitate ” prostuta mea mica, las ca-ti explic eu cum vine treaba..”, ” mami tu esti Xena” si maine zice ca-s Sandy Bell sau ” mami, asta esti tu, si cu asta basta.”…
asa ca, esti minunat chinezule…si cu asta basta !
Mai baiatule , sa-ti traiasca piticii astia destepti de mici! Si sa va bucurati de ei!
Au inceput sa te intrebe „taaaatiiiii, da’ copiiiiiii pe unde se fac cand se fac?” Asta e o intrebare auzita la una mica pe strada, care mergea cu tat’su de mana. La intrebare tatal a zis ceva de genul „nu stiu tati, asta trebuie sa o intrebam pe mami” :)
ei, chinezutule, te-ai apucat de Constitutie? :P
http://mesterulmanole.wordpress.com/2008/03/08/regulamente-de-romanica/
3 ani si 8 ani si jumatate :) Cred ca va distrati copios :)
Neavand inca [itici (altii decat cei de pe creier) nu pot decat sa ma exprim cu un calduros „sa-ti traiasca”. Si in romana si in chineza.Sau chinezeasca. Cum vrei.
Sa-ti traiasca micii chinezi :), foarte fain postul, se pare ca nu ai cum sa te plictisesti cu ei. E fain cum copiii indiferent de varsta au o anumita logica in spatele fiecarui lucru
Super! Piticii astia ne rezerva multe surprize!
Ferice de noi, cei ce avem timp sa ne bucuram de momentele frumoase din viata celor mici. Trec atat de repede! Si sunt singurele care conteaza cu adevarat in viata.
Sa-ti traiasca, sa creasca mari si sa aiba multa sanatate si macar un dram de noroc, ca pe astea nu putem sa le dam noi…