30.01.2008
Iulian Comanescu, unul din dibacii blogosferei şi nu numai care mie îmi place foarte corespunzător, mă onorează cu o leapşă. Personalmente, cred că ce l-a făcut pe Iulian să dea cu leapşa asta în mine a fost faptul că, în dibăcia lui recunoscută internaţional, el a înţeles că io pe blogul meu folosesc caterinca pentru a mă exprima, deşi, cu modestia de rigoare, pot mai mult de atât. Aşa că a încercat, machiavelic de-a dreptul, să mă pună pe şina unei discuţii mai serioase, mai profesioniste. Şi aproape, aproape a reuşit…
Zic aproape pentru că, deşi îi voi răspunde cu mare drag la leapşă, o voi face în stil chinezu. Adică voi posta un discurs, cam cum îmi place mie să fie un discurs, în care auditoriul o să fie Iulian şi cei care mă citesc. Şi, precum şade bine unui discurs care se vrea reuşit, voi combina minciuna cu adevărul până la limita în care cele două concepte se vor înghiţi unul pe celălalt şi tot ce va rămâne în mintea receptorului vor fi nişte vorbe despre care să poată spune în final: „băi, mi-a plăcut”.
Deci…
Dragă Iulian, dragi cititori, stimaţi bloggeri,
Există momente în viaţă când trebuie să te opreşti pentru o clipă din viteza cu care navighezi prin lume, să dai un pic disconnect şi să stai un pic să judeci. Un astfel de moment este şi leapşa pe care, cu mult drag, am primit-o de la Iulian. Nu este o leapşă oarecare, după cum nici Iulian nu este un blogger oarecare. De aceea, a sta un pic şi a judeca ce urmează să spui este o binevenită perioadă de privire retrospectivă şi de adunare a gândurilor.
Sunt întrebat ce fel de discurs politic îmi place. Răspunsul imediat (dar fundamental greşit) ar fi: nici unul. A nu acorda nici o şansă, măcar principial vorbind, discursului politic ca formă de comunicare înseamnă, nici mai mult nici mai puţin, să refuzi discuţia şi să te situezi din start în acea zonă a lejerităţii gri, în care respingerea a tot ce înseamnă relaţie cu politicul te trimite fără drept de apel. Discursul politic este o formă de comunicare necesară, la fel de necesară precum politicul în sine este o formă de organizare necesară şi fără de care nu se poate.
Principalele reproşuri la adresa discursului politic nu se referă la discursul politic ca atare ci la cei care îl exprimă, la politicieni. Evident, discursul politic nu poate exista fără politicieni, la fel cum orice enunţ nu poate exista fără enunţator. În cazul discursului politic, poate mai mult decât în alte cazuri, păcatele comunicatorului (omul politic) influenţează decisiv receptarea enunţului. La urma urmei, un banal cuvânt precum „soare” sună cu totul altfel – şi transmite cu totul altceva – rostit de Ion Iliescu faţă de zicerea sa de către Iulian Comanescu. Soarele iliescian este, evident, diferit de soarele comanescian. Iar receptorul, publicul, se încălzeşte diferit de la razele celor doi sori.
Există păreri care vorbesc despre falsitatea discursurilor politice. Este, totuşi, o perversă opţiune să analizăm un discurs în termeni de adevăr sau fals. Un discurs politic nu poate fi adevărat 100% la fel cum nu poate fi fals 100%. Proporţia corectă depinde de foarte mulţi factori (care politician spune ce şi în ce context). Un factor decisiv, dar atât de puţin conştientizat chiar de cei care rostesc discursuri, este chiar publicul receptor. Care public receptor, din perspectiva proporţiei adevăr/fals, nu este depozitarul moralităţii supreme. Şi nici măcar nu vrea să fie. De multe ori, chiar de foarte multe ori, publicul sensibil la mesaje politice preferă să fie minţit frumos decât să i se spună un adevăr dureros. Evident, acest balans depinde de miză. Nu poţi minţi frumos dacă vorbeşti despre decesul unui şef de stat. Dar poţi să nu spui adevărul, la fel de frumos, când vorbeşti despre noua lege a vinului.
………..
Evident că aş putea continua aşa multă vreme. Dar sper, Iuliane, că te mulţumeşti cu ce am zis până aici şi o să îmi curmi suferinţa de a mă arăta mai deştept decât mă lasă credinţa lu’ chinezu. :)
Dau leapşa lui Andrei Crivăţ. Ştie el de ce…
0 thoughts on “Dragă Iulian, dragi cititori, stimaţi bloggeri…”
„bai, mi-a placut” ca ai ales sa ramai la stilu’ chinezu’ :)….parerea mea e ca, oricum, e plina tara de „seriosi si profesionisti”, sa mai incercam si altceva…Da’ sunt sigura ca si dl. Comanescu e fan „stil chinezu'” ;)
Nice! Si totusi cred ca ar trebui in peroada asta, inca de tranzitie a Romaniei sa ne dezvatam de discursuri politice. De ce? Pai simplu, pentru ca tocmai „discursul politicianist” a facut ca increderea in clasa politica sa tinda spre ZERO. Asa ca mai bine scurt si la obiect sub forma de rapoarte, decat sub forma de DISCURSURI!
;)
ioi, saracu’ crivatz… cat uraste el lepsele…. da’ poate tie iti raspunde, cher chinois. ca-i esti cher si, mai ales, esti chinois :)
zic POATE, ca repet, tare mai uraste lepsele astea blogosferice :)
andrei crivat:
ete pleosc
ca mie mi-or fi placand de foioioioi :D
mai bine zi ca nu stii raspunsul si atunci intelegem
hi hi hi hi
ii drept, nici nu-l stiu, ca n-am vreo intelepciune de chinezu.
da’ facem cumva sa fie bine. ca n-o fu niciodata sa nu fie cumva :d
Pingback: Yes we can at Jurnal de noapte