Dacă vrei să știi cât costă o prezență decentă a unui brand în social media, hai la cursul nostru. Dar vezi că early-birdul zboară repede, să știi :D

Adina Vălean – europarlamentar cu premiu bloggeristic

27.11.2007

Mare bucurie mare pe Adina Vălean. Şi pentru că a ajuns europarlamentar. Dar şi pentru că siteul ei a câştigat marele premiu la Best Blog Design la categoria teme adaptate. Şi pentru că trebuie să dăm Comănescului ce e al Comănescului trebuie să spunem că Iulian Comănescu este cel care şi-a băgat coada puternic în campania virală a Adinei. Cu succese maxime, din câte se pare.

Acuma întrebarea e, de fapt, două:

1. Mai continuă Adina colaborarea cu Iulian Comănescu şi după alegeri, dat fiind succesul “de casă” sau, în buna tradiţie dâmboviţeană, o să îşi şteargă numărul lui din eurotelefonul de europarlamentar?

2. Pentru Iulian: cum e, frate, să fii consultant politic? E un alt fel de mâncare de peşte, am putea spune…

0 comentarii la “Adina Vălean – europarlamentar cu premiu bloggeristic

  1. Comanescu Reply

    Un răspuns la 2: nu sunt tocmai consultant politic, am făcut nişte comunicare politică pe internet şi nu numai. Adică, ăăă, un sunt ideolog, ci ştiu să îmbrac nişte mesaje. La fel cum îmbrac mesaje ale unor companii sau fac studii de media şi ofer consultanţă propriu-zisă pe anumite subiecte. E drept că între ce fac acuma şi ce făceam ca ziarist sunt diferenţe destul de mari, fiindcă presa pică oarecum “de cealaltă parte a baricadei”, dar şi asemănări, fiindcă e tot comunicare. Să nu se deducă însă că am vreun disconfort în colaborarea cu Adina. Dimpotrivă, a fost una din cele mai interesante şi plăcute de când mi-am inventat firma.

  2. chinezu Reply

    Comanescu:
    este ca este un castig sa vezi cum arata viata de ambele parti ale baricadei?
    parca altfel tragi cu glontu dupa asa ceva :D

  3. Comanescu Reply

    Andrei Postelnicu spunea undeva ca ziaristul trebuie sa duca pusca la ochi numai spre a tinti, sa tinteasca numai spre a trage si sa traga numai pentru a ucide. Pastorel Teodoreanu zicea, dimpotriva: “Eu stiu ca trag in aer, dar zgomotul acesta imi place”.

    Citatul lui Postelnicu se potriveste ziaristului serios, care scormoneste dupa adevar. Cel al lui Pastorel, umoristului lejer (chiar daca era letal, Pastorel era foarte relaxat). Partea proasta e ca in presa romaneasca exista ziaristi seriosi care trag in aer, dar carora zgomotul le place si confunda acelasi zgomot cu tinta atinsa.

    Asta numai fiindca ai lansat tu metafora cu glontul… altminteri, cred ca si ziaristii, si politicenii ar fi bine sa mai traga din cand in cand cu flori in public/electorat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.