Alegeri. Unii zic că întreaga noastră viață gravitează în jurul lor. Decizi dacă înveți sau stai pe Facebook, dacă muncești sau aștepți miracole de la viitor, dacă mănânci sănătos sau pe fugă. Alegeri. Unii zic că, să fii un ratat sau un om de succes, e ceva controlabil, e ceva ce meriți sau nu, e opțional.
Alegeri. Newsflash: unele nu îți aparțin. Cum ar fi familia în care te naști, culoarea pielii, sănătatea psihică, forța fizică. Alegeri. Desigur, e foarte posibil ca soarta să te fi selectat pe tine ăl norocos și pentru că nu înțelegi că există și alte variante, e la fel de posibil să alegi să-i tratezi pe cei nu prea răsfățați de circumstanțe, cu indiferență sau, mai grav, cu răutate. Alegeri. E valabilă și varianta cealaltă: tu să fii tu ăl chinuit de viață și să simți că ți se refuză drepturi și că ești singur într-o luptă stupidă și nedreaptă.
Nu ești. Pentru că niște oameni care au înțeles că unele alegeri nu îți aparțin, au ales să fie, cum pot mai bine, alături de tine. Iar dacă te afli de cealaltă parte a baricadei și n-ai nevoie de acest tip de ajutor, poate dai vestea de mai jos, mai departe către altcineva. Sau nu. E o chestiune de alegere.
0800 811 811 este numărul de telefon pus la dispoziție victimelor segregării școlare (o formă de discriminare a copiilor romi la școală: copilul este așezat în ultima bancă pentru că este rom, este evaluat incorect de către cadrele didactice etc).
Centrul de Asistenta Juridica pentru victimele segregarii scolare este realizat in cadrul proiectului “Scoala pentru toti copiii”. Proiectul este derulat de Centrul de Advocacy si Drepturile Omului si Centrul de Resurse pentru participare publica in perioada aprilie 2015 – aprilie 2016. Strategia de interventie presupune crearea primului sistem integrat de monitorizare a segregarii scolare in judetele Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui, in colaborare cu cinci organizatii locale; dezvoltarea primei harti interactive online privind segregarea scolara in regiunea Nord-Est si deschiderea primului Centru de Asistenta Juridica pentru victimele segregarii scolare din Romania.
Pentru a ajunge cat mai aproape de comunitatile din Regiunea Nord-Est (Moldova), echipa CADO organizeaza o serie de cinci intalniri locale de promovare a Centrului de Asistenta Juridica.
- 15 ian., ora 12:00 – Institutia Prefectului jud. Suceava
- 18 ian., ora 12:00 – Institutia Prefectului jud. Botosani
- 19 ian., ora 13:00 – Institutia Prefectului jud. Neamt
- 20 ian., ora 13:00 – Institutia Prefectului jud. Iasi
- 21 ian., ora 10:00 – Institutia Prefectului jud. Vaslui
P. S. Legislatia din Romania interzice orice forma de segregare scolara a copiilor romi inca din anul 2007. Daca elevul este pus in ultima banca pentru ca este rom, daca nu este acceptat la scoala pentru ca este rom, daca invata intr-o clasa sau o scoala exclusiv roma, incurajam parintii sa utilizeze legea in interesul copiilor lor si sa sune gratuit la numarul 0800 811 811.
2 thoughts on “Nu toate alegerile ne aparțin. Ce facem cu celelalte?”
Exemplul cu statul in ultima banca mi se pare un pic fortat.
Copilul meu sta in ultima banca. Ar trebui sa se simta discriminat? Oricum am face exista o ultima banca in care trebuie sa stea cineva. Romii s-ar simti discriminati iar altii, presupun ca nu ar trebui sa se simta.
Sunt alte metode de discriminare mult mai grave si o zic in cunostinta de cauza (lucrez o data pe saptamana cu copii romi).
Cred că se referă la trimisul în ultima banca pe sistem de pedeapsă. Căci, altfel, ultima banca trebuie să aibă și ea un ocupant, fireste :)