04.12.2016

Ultima dată când mă mai refer la Kira ca fiind fiica lui Hagi

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

La anii pe care îi am (fac 40 în decembrie) am avut de multe ori (de prea multe ori, de fapt…) ocazia să văd copii striviţi de destinele uriaşe ale părinţilor lor. Copii care nu au putut face faţă presiunii uriaşe pe care numele tatălui sau al mamei lor l-a pus pe coraconul lor şi au clacat. Dar am văzut, din fericire, şi cazuri în care copiii şi-au depăşit părinţii. Sau, ca să fiu politically correct (deşi nu îmi place de nici o culoare expresia asta), i-au egalat.

Cele mai fericite situaţii sunt acelea în care copilul nu performează în acelaşi domeniu ca părintele. Aşa scapă de de-a dreptul cretina (dap, mă ştiţi, vorbesc de la peluză) „aaa, eşti fiul tatălui tău, se vede, de la el ai talentul„. Adică, pe româneşte, eşti cam varză, noroc că ai ADNul părintesc şi nu ai fost chiar catastrofă. Trec foarte mulţi ani până copilul poate dovedi că nu e doar fiul tatălui, foarte mulţi ani, uneori prea mulţi pentru răbdarea sa, aşa că renunţă. Şi, de multe ori, ratează şi se ratează.

Atunci, însă, când ce a ales să facă în viaţă copilul nu are legătură cu ce face părintele, faza cu „aaa, eşti fiul tatălui” capătă mai multe velenţe de curiozitate. Pe sistemul „ia să vedem cum poate să cânte fiul vestitului pictor” sau ceva. Adică doar o curuizitate şi nimic mai mult. În acest caz, după ce trece faza cu curiozitatea, copilul nu mai are o atât de mare presiune pe el, aşa că poate să se dezvolte natural, fără forţări şi fără să fie comparat, mereu şi mereu, cu părintele.

Pe Kira Hagi am văzut-o jucând prima dată acum aproape 3 ani. Şi m-a lăsat cu gura căscată. Avea atunci doar vreo 15 ani şi a jucat foarte, foarte bine. M-am gândit atunci că ar fi păcat să nu meargă pe drumul acesta al actoriei, pentru că are acea scâteie care aparţine celor care sunt făcuţi pentru meseria asta.

Din fericire, anul trecut a primit comunicatul cum că va juca într-un film de scurt metraj. Din şi mai fericire :)), zilele trecute Kira mi-a trimis pe mail filmul, iar azi dimineaţă, în drum spre FITS 2014, am reuşit să-l văd. Cum mi s-a părut? Hai să v-o zic un pic diferit: a fost cea mai potrivită modalitate de a-mi petrece o jumătate de oră, într-o zi superbă de vară, într-un tren care mă ducea (de fapt, încă mă duce când scriu aceste rânduri) la unul din evenimentele mele culturale favorite ever.

Filmul se numeşte „Bucureşti, te iubesc!„, realizat de Happy Sound. Şi vi-l recomand cu mare drag. Pentru că, pe lângă jocul foarte bun al Kirei, o să îl vedeţi şi pe Rareş Andrici, care mi-a plăcut foarte mult. Şi o să vedeţi un film foarte bine realizat tehnic şi cu o muzică foarte bine aleasă (mişto şi apariţia celor de la Voltaj, a picat bine de tot :D). Şi un generic de final pe care îl salut masiv :D

Ah, da, mai zic o dată ce am zis în titlu: este ultima dată când mai fac o asociere intre marele Gică Hagi şi Kira. Pentru că, din acest moment, pentru mine Kira a devenit acea personalitate care trăieşte prin şi pentru ea însăşi şi că, în timp şi în lumea filmului şi a teatrului, oamenii vor spune despre Gică Hagi că e tatăl ei, nu invers :))

kira-hagi7

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Dacă tot eşti la FITS 2014, fă-ţi un selfie şi câştigi

Un fel de aroganţa personală la FITS 2014: foto la expoziţia foto a lui Radu Afrim

Un comentariu

  1. Ioana
    duminică, 8 iunie 2014, 09:38

    Bun. Cum pot sa vad si eu acest film ?

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *