07.12.2016

Care este momentul vostru preferat din istoria fotbalului? (A)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Later edit: Câştigătorul este musiu Andrei cu povestea lui :)

—————–

Precizez din start că ideea acestei postări mi-a venit atunci când am văzut poveştile spuse de Andreea Răducan (mi-a plăcut faza cu “îmi aduc aminte perfect fiecare centimetru din sala de gimnastică de la Bârlad”) şi Giani Kiriţă (“am dormit cu prima pereche de ghete de fotbal”), poveşti care fac parte din campania „Cupa Tuturor”, lansată de Coca-Cola. Un fel de „teasing” mai de coracon, cum ar veni, pentru Cupa Mondială din Brazilia 2014.

Şi pentru că nu numai vedetele au poveşti frumoase despre sport, am zis să vă provoc să îmi spuneţi care este momentul vostru favorit din istoria fotbalului. Sau, mă rog, ca să nu o dăm în chestii de astea absolutizante :D, unul dintre el, care vă vine în minte. Nu trebuie să fie neapărat despre fotbalul mare, ca să zic aşa, adică despre echipa naţională a României sau despre o altă echipă naţională, nu trebuie să fie jucători mari şi celebri. Poveştile pot fi şi despre voi sau despre cunoscuţi ai voştri. Fotbalul mic, dacă vreţi. Şi foarte mic :)) Pentru că tocmai asta este ideea „Cupa Tuturor”: fotbalul este al tuturor.

Eu am publicat cu ceva vreme în urmă două poveşti superbe din istoria fotbalului: episodul cu golul fabulos al lui Stanciu de la CM Uruguay 1930 şi cel despre peripeţiile lui Freddy Fieraru la acelaşi Campionat Mondial. Şi o să mai public poveşti de astea. Cu menţiunea că unele vor fi personale şi ÎN PREMIERĂ :)) Căci o să deschid nişte sertare cu amintiri, care acum se cer a fi deschise… :)

Ofer şi un premiu pentru cea mai frumoasă poveste, pe care o să mi-o spuneţi aici în comentarii: două bilete la orice meci din Liga 1, la alegere. Câştigătorul îmi zice la ce meci vrea să ajungă, eu îi cumpăr biletele şi i le trimit sau, ca varianta, îi pun pe card contravaloarea acestor bilete. Ne-am înţeles? :D

O să fiu foarte subiectiv când o să aleg câştigătoarea sau câştigătorul. Căci aşa stă bine unui blogger, cu subiectivitatea la purtător! Aştept comentariile voastre până pe 22 aprilie, ca să vă dau timp şi de Sărbători să vă aduceţi aminte de nişte poveşti :))

Până vă gândiţi voi ce să ziceţi, vă las cu cele două poveşti ale Andreei şi a lui Giani. Un fel de surse de inspiraţie, ca să zic aşa :)

Notă: Această postare este un advertorial, marcat ca atare cu (A), conform politicii advertoriale de pe acest blog.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Doamnă Christina Ruhfass, cum de aţi putut da #Auskia pe mâna unor astfel de bloggeri?

Cine este Adelina Chalmers şi de ce scrie pe blogul Cambridge University?

8 comentarii

  1. vineri, 11 aprilie 2014, 14:15

    Clar, amintirile cu GENERATIA DE AUR: Aveam 11 ani cand, la meciul contra Tunisiei, aparitia baietilor pe terenul de fotbal a fost una cel putin inedita: au aparut cu totii blonzi, mai putin Stelea care nu a fost de acord sa se vopseasca pentru ca nu avea ce :)) In urma unui pariu, Anghel Iordanescu aka Nea Puiu a trebuit sa se tunda la chelie si jucatorii sa se vopseasca blonzi. A fost un moment cel putin amuzant, moment de care imi aduc aminte cu placere si astazi.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. vineri, 11 aprilie 2014, 14:23

    Povestesc faza unui amic de-al meu. Coreea de Sud – Italia, optimile de finala, CM 2002. Eu tineam cu Coreea, din motive de ura fata de Italia (fotbal urat, defensiv, ne scosesera pe noi din calificari, si in plus erau ingamfati). Amicul meu era cu pariurile, pariase pe Coreea. Tinea cu ei din interes de serviciu.

    Penalti Coreea – ratare. Mi-am zis ca nu mai are nicio sansa Coreea mea, ca doar echipele mari isi revin dupa o astfel de ratare.

    Da Italia gol, sansele tind spre 0. Egaleaza Coreea pe final, eram in extaz. Prelungiri. Il sun, el era agitat.

    In prelungiri a fost o faza ciudata. Tin minte si acum. Totti cade in careu. Arbitru era Byron Moreno. Toata lumea a crezut ca se duce sa arate punctul cu var. Amicul meu SI-A MOTOTOLIT BILETUL SI L-A ARUNCAT. Penalty pentru Italia insemna eliminarea asiaticilor. El nu s-a mai uitat vreo 2 minute. Cand s-a intors a vazut ca scorul este inca egal. Ma suna: BAH, CE S-A INTAMPLAT? I-am explicat ca Totti a simulat si a fost eliminat.

    Pe final a dat gol Coreea, Ahn il chema pe jucator, care juca chiar in Italia. Amicul meu a castigat la pariuri, eu eram fericit pentru ca echipa care eliminase Romania fusese eliminata. Bucurie romaneasca gen.

    Oricum, mie-mi plac meciurile care se decid pe final. Daca ar mai fi un meci memorabil acela ar fi Man UTD – Bayern din 99, cu golurile din prelungiri ale lui Manchester. Nici pe acela nu pot sa-l uit, desi nu au avut vreun efect real asupra mea (niciun castig, nimic).

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. vineri, 11 aprilie 2014, 14:46

    Mi-s stelist de când mă ştiu, nu cunosc sentimentul de a ţine cu vreo altă echipă de pe plaiurile natale. Aveam 10 ani în 2006, anul de graţie pentru istoria modernă a fotbalului românesc, anul sfertului de finala UEFAntastic, anul semifinalei dramatice dintre Steaua şi Boro.

    Derulând doar puţin înapoi, undeva în martie acelaşi an, am făcut o noapte albă (da, la 10 ani) în urma uneia dintre cele mai frumoase victorii a roş-albaştrilor pe care am văzut-o vreodată. Pe 16 martie 2006, după 0 – 0 la Bucureşti, Steaua se deplasa la Sevilla, oraşul care cu 20 de ani în urmă o făcuse campioană a Europei.

    Jucători precum Ogăraru, Goian, Nicoliţă, Rădoi, Neşu sau Dică erau pregătiţi să realizeze cea mai mare performanţă pentru fotbalul românesc de după revoluţie; nici nu visau ei, înainte de meci, care avea să fie deznodământul acelei seri. Două goluri de vis marcate de Bănel, plus lovitura de cap a lui Victoraş Iacob au dus scorul la 3 – 0 pentru români. Ioi, atâta bucurie cum am simţit în momentele alea, mai rar mi-a fost dat să cunosc.

    Ce-mi mai aduc acum aminte aşa, în grabă, de eliminarea Valenciei la penaltyuri, de victoria cu 4 – 1 de la Kiev, din Champions League sau de eliminarea Galatei în preliminariile aceleiaşi competiţii. Dar parcă nimic nu m-a făcut să mă bucur atât de tare cum m-am bucurat pentru românul Nicoliţă în acea seară! :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. Ambruș Raul Ștefan
    vineri, 11 aprilie 2014, 15:28

    Cel mai frumos moment din istoria fotbalului e acela în care Gică Hagi a marcat și în ultimul său meci oficial

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marius
    vineri, 11 aprilie 2014, 15:36

    7 mai 1986

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. vineri, 11 aprilie 2014, 16:22

    Alea 4 suturi de la 11m aparate de Duckadam. Tii minte cum urla Teoharie Coca-Cosma? „Apara Duckadaaaaaaam!!!!”

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. vineri, 11 aprilie 2014, 18:28

    Zicem asa:
    Eram pusti cand Romania inca insemna ceva pentru fotbalul de pe tot mapondul. Eu am crescut cu mentalitatea de invingator a echipei nationale a Romaniei. Nu stiam ce inseamna sa nu te califici la un turneu final sau sa ai emotii in grupe. Primele mele amintiri despre se leaga de Mondialul din `98. Nu sunt sigur, dar cred ca e vorba de victoria impotriva Columbiei. Eram mic. Imi amintesc perfect ca se terminase meciul si inca nu se inoptase. Imediat dupa fluierul de final, bulevardele principale din Buzau erau blocate si oamenii au inceput sa defileze inspre centru, fiecare cu steag, tricou, peruca, vopsit pe fata, orice avea reprezentativ pentru nationala. Imi amintesc ca ma uitam pe balcon si eram nerabdator sa ies si eu in strada. Nu intelegeam exact ce se intampla, dar ma simteam ca la o sarbatoare nationala. Timp de mai bine de jumatate de ora stateam pe balcon si ma uitam cum trec oamenii spre centru, cum canta si cum se bucura. Nu am putut sa ies, nu am avut voie, am stat si m-am bucurat uitandu-ma la oameni, dar memoria si amintirea mi-au ramas. Insa nu acela este momentul semnificativ pentru mine. De atunci incepand mi-am dorit sa prind o astfel de sarbatoare. M-am suparat foarte tare pentru ca nu am avut voie sa ies in strada, dar atunci a fost primul moment cand am inceput sa visez la ziua cand va veni si randul meu sa sarbatoresc in strada o victorie la fotbal, sa traiesc o astfel de sarbatoare nationala. Ca sa intelegi de ce nu am avut voie, numarul de pe tricoul lui Hagi era mai mare decat varsta mea in momentul ala, sa zicem egala cu numarul de puncte facut de noi in grupe :). Timpul a trecut, si o data cu Euro 2008 simteam ca a venit momentul ca si eu sa ma bucur si sa ies in strada, sa cant si sa sper. Asta e momentul pe care il consider cel mai frumos:
    Acum eram la o terasa, la o masa cu vreo 20 de prieteni. Rezervasem cu o luna inainte masa pentru toate meciurile Romaniei de la Euro. Era meciul cu Italia, cea care imi dezamagise mie copilaria. Si cred ca nu doar mie, ci si multor altor persoane din generatiile dinaintea mea. Era un murmum frumos pe strazi inainte de inceputul meciului, mai ales ca veneam dupa egalul cu Franta. Imi amintesc ca eram in drum spre terasa si vedeam masini cu steagul arborat, oameni cu fulare si totul era cum a fost odata, in galben. Speram, asta era important. Si intr-un final a venit. A venit golul nostru. In momentul ala eram mandru, eram fericit, si nu doar pentru ca am dat gol. In momentul de dupa gol am rememorat, in cateva secunde, tot episodul de mai sus. In cele cateva zeci de secunde cat am stat in avantaj am simtit bucuria aceea pe care o traisem in urma cu 10 ani. Simteam ca a venit si momentul meu sa ies in strada, sa ma bucur, sa tip si sa sarbatoresc. Nu conteaza ca a trecut repede. A fost frumos ca am putut sa sper… cateva zeci de secunde pentru 10 ani de asteptare. Pentru astfel de momente raman fanul fotbalului frumos.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. bogdan
    duminică, 13 aprilie 2014, 12:53

    În mod cert, acel meci al Argentinei cu Anglia, în care Albionul a fost făcut jaloane de un jucător al cărui geniu este și acum material de studiu pentru fotbaliști. Așa ceva, mai rar, chiar și în cazurile Messi, Ronaldo sau Ibrahimovic. O asemenea explozie nu s-a mai văzut.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *