05.12.2016

Despre colecţii şi colecţionari şi despre ce ne mână în lupta cu timpul

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

V-am spus în dese rânduri cât de tare îmi place mie blogosfera. Unul din motive este că nu există nici o şansă să nu găseşti bloguri despre un anumit domeniu sau subiect. Şi de alea scrise de oameni care ştiu cât e ceasul pe domeniul sau subiectul respectiv. Şi de care nu te mai poţi desprinde. Dacă eşti pasionat, fireşte.

Nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi de Raluca Amza. Nici eu nu ştiam, desigur. Asta până viaţa din 2.0 ne-a intersectat, cum ar veni. Şi am început să discutăm despre ce o pasionează pe ea, adică despre colecţii şi colecţionari. I-am mărturisit faptul că aveam de gând să scriu o postare pe tema asta, căci şi eu am anumite puseuri colecţionaristice, ca să zic aşa :D, dar că nu ştiam de unde să apuc chestiunea. Am întrebat-o dacă riscă să scrie un guest post aici pe chinezu.eu. Din fericire pentru mine şi pentru cei dintre voi interesaţi de chestiunea în cauză, Raluca a acceptat. După cum puteţi lesne vedea mai jos, într-un material pe care nu mă sfiesc nici un milimetru să îl calific drept… colecţionabil :)

Lectură plăcută :)

—————————————

Cât îmi plac mie directivele europene!

Oricând vreau să mă destind, citesc o directivă. Ea începe, politicos, cu o expunere de motive, în care afli în detaliu care ar fi rezonul pentru care „au zis” şi continuă, la fel de amplu, cu o definire a tuturor termenilor pe care urmează să îi întâlneşti în corpul documentului. Motiv pentru care nici nu mai trebuie să citeşti directiva, că ai înţeles despre ce e vorba. Ce spune, nici nu mai contează! Citeşti numai dacă ai nevoie.

La fel de clar aş vrea să fie şi ce povestesc eu mai jos, atât de crystlal clear încât, dupa vreo 20 de paragrafe să nu mai fiu nici eu nevoită să intru în detalii şi nici voi să citiţi. Cu riscul de a vă plictisi aşadar, căci urmează a înţelege totul dintr-un vast preambul, mă arunc în piaţa colecţiilor şi colecţionarilor cu:

(1) expunerea de motive;
(2) definirea termenilor;
(3) corpul directivei iar;
(4) concluziile vi le las vouă!

(1) De ce?

Pasiunea de a aduna obiecte de acelaşi gen, cu simplul scop de a poseda, de a avea, dorinţa de a-ţi cheltui banii în mod filantropic, planuri de investiţii în artă, dobândirea unui anumit statut social în mod brusc, toate acestea sunt posibile “motive” pentru care se colecţionează.

Nu vom include aici discuţiile legate de mania acumulării obiectelor de orice natură (cumpăratorul compulsiv) şi nici despre avari. Vom vorbi doar despre acele persoane care, într-un anumit context, încep să acumuleze anumite bunuri, convenţional (adică de noi) numite de valoare – evaluabile. Bunuri pe care fie le păstreză pentru ei înşişi, fie le inapoiază pe pieţă în scopul obţinerii unui profit.

In cifre, rapoartele unei case de licitaţii indică următoarea segmentare a pieţei româneşti: dintre cumpărători, jumătate ar fi colecţionari, jumătatea cealaltă investitori.

Iată aşadar primul motiv pentru care ne-am hotărât să luăm cu asalt acest subiect: cum percep „necolecţionarii” – să le zicem aşa, fenomenul însuşi. Nota bene: o facem şi pentru că nu putem fi de acord cu o opinie distribuită printr-un canal de marketare (raportul sus-amintit) ca având un grad de subiectivism potenţial ridicat.

Apoi este important de precizat că opiniile noastre despre colecţionari şi colecţii nu se doresc a fi calificate ca un capăt de pod în acest domeniu. Va fi doar o trecere în revistă a acestui fenomen, al colecţionării, mai vizibil astăzi în România decât în trecut.

In fine, cel de-al treilea motiv pentru care scriem „directiva” este că suntem noi înşine curioşi şi doritori de a afla mai multe. Un astfel de fenomen are bunăoară o vrajă greu de reprodus în alte circumstanţe, ca acelea ale existenţei pragmatice, zilnice. Colecţionarea este mai ales o trăire somatică şi cui nu i-ar plăcea magia de a intra în inima acestor mecanisme?

(2) Cine şi ce?

Ca să definim dintru început categoria acelora care colecţionează, trebuie sa ştim că graniţa între amatori şi profesionişti, în acest domeniu, este dată, din nefericire, de venituri. Si spun din nefericire, pentru ca pot exista persoane cultivate şi doritoare să înceapă o colecţie, dar pentru care preţul obiectului pe care şi-l doresc nu poate fi bugetat. Vom face câteva aprecieri şi asupra acestei categorii de posibili colecţionari, dar numai în măsura în care opiniile ne vor fi necesare pentru completarea imaginii generale.

Revenind în bula lui „cine”, colecţionarul se dovedeşte a trăi într-o lume destul de exclusivistă, baricadată de reguli precise de vieţuire (a se citi marketare, căci odată identificat de către vânzător motorul pentru care o anumită persoană ar dori să cumpere, sunt aplicate metodele cu impact maxim, astfel încât profitul obţinut să aibă cotele dorite).

In mod ideal există colecţionari tradiţionali. Aceştia sunt cei mai siguri clienţi ai celor ce vând, întrucât tranzacţionează din pasiune, fără întrerupere, fie că vând, fie că îşi satisfac plăcerea şi cumpără. Fără întrerupere înseamnă pentru spiritul mercantil al celui care face un astfel de comerţ o mină de aur, un venit sigur, previzionabil pe termen lung (colecţionarul tradiţional va merge alături de pasiunea sa până la moarte iar cei care-l urmează, spre norocul lor şi după!).

Ideea principală după care se ghidează vănzătorii, în planurile lor de afaceri, este crearea (căci şi aici publicul ţintă este limitat) a cât mai multor persoane care să devină, într-un interval rezonabil de până la 20-30 de ani, colecţionari tradiţionali.

Cât despre aceştia… Povestea spune că, în alt loc din lume, o tânără doamnă moşteneşte colecţia de tablouri a unchiului său. Ea însăşi crescută sub ochiul sever al familiilor cu tradiţie, are parte de o educaţie atentă, vorbeşte fluent limbi străine, cântă la pian, este delicată şi se pregăteşte pentru propria sa carieră. Profită însă de ursită şi îşi inventariază atent moştenirea. Face afaceri vânzând uneori dintre obiectele care o înconjoară şi investeşte, la rându-i, in artă. Iată cum se vede lumea prin ochii unui astfel de colecţionar:

„Am crescut sub ochii bunicii mele, o adevarată doamnă a anilor ‘30, distinsă, rasată, plină de farmec, deşteaptă, foarte diplomată, un personaj de poveste! Orice femeie ar fii fericită să fie acel personaj din poveste, asemeni bunicii mele! Ea m-a învăţat ce înseamnă arta; ea însăşi a trăit într-o familie de artişti şi colecţionari despre care imi povestea adesea. Casa noastră era plină de taine, fiecare obiect în parte avea o istorioară anume, cu personaje deosebite. Tatăl meu, la râdul lui, a început să colecţioneze încă de la o vârstă fragedă diferite obiecte, tot ce găsea în diferite locuri misterioase, în anticariate sau la particulari.

Colecţiile noastre cuprind tapiţerii, tablouri, porţelanuri, obiecte de cult. Trăiesc în această casă minunată după o lungă perioadă în care am fost plecată din ţar㸠iar astăzi, privind unele din acele obiecte care au făcut parte din copilăria mea, simt aceeaşi emoţie şi aceeaşi atmosferă misterioasă care mă duc cu gândul, de fiecare dată, la o altă poveste” (interviul complet urmează să apară pe paginile colectionarul.weebly.com).

Pere si pasare IITablou cubist din prima jumatate a secolului XX, colecţia particulară a familiei pictorului Gabriel Ştephănescu-Arephy

Fac aici o cuvenită pauză şi, pentru că suntem la punctul (2) – explicarea termenilor cu care operăm, vom povesti pe scurt ce alte tipuri de colecţionari am mai „identificat”, înafară de colecţionarul tradiţional, cel deja existent – asemeni celui de mai sus – ori cel pe cale de a se naşte, in laboratorul avatarian al comerciantului.

Am zis într-un material că în ligă joacă şi colecţionarul prin mimetism şi colecţionarul de bani gata şi Mecena. Stranie alăturare!

Nu tocmai. Este general uman că, indiferent ce motiv intim ai avea, doreşti să fi diferit în raport de semenul tău. Fie că te-ai îmbogăţit peste noapte şi „tragi tare” să îl ajungi din urmă pe cel care s-a născut cu Tonitza pe pereţi, fie ai intrat într-o familie de firoscoşi cărora trebuie să le demonstrezi că şi tu ai gusturi, fie tatăl tău colecţionează şi ar cam fi timpul să începi a înţelege această afacere, fie că eşti luat pe sus şi purtat în mod antic pe aripile mecenatului, totul pleacă de la o trăire intimă, intensă, ardentă; devi colecţionar.

Mimeticul este o realitate, identificată ca atare. Soţul/soaţa ori copiii colecţionarului tradiţional vor colecţiona prin imitare. Partenerul de viaţă este – teoretic cel puţin – prezent la mişcările de capital şi va acumula ştiinţa celui născut învăţat. Spre binele lui în primul rând, spre a se pune la adăpost. Iar copiii la rându-le nu au decât de câştigat sporindu-şi averile, aşa încât şi ei colecţionează.

Despre Dinu Păturică nu vreau să povestesc prea multe aici (am făcut un studiu aplicat în două articole pe colectionarul.weebly.com). Il veţi recunoaşte cu siguranţă ca tipologie şi fără a da dovadă de o cruzime excesivă, priviţi-i mai întâi şosetele. Nu-i aşa că sunt albe? Nici o grijă, există metode de marketare (a se citi educare) potrivite şi unui astfel de personaj. O vorbă în plus şi epuizez, din voie proprie, subiectul: cred că nimic nu ilustrează mai bine acest tip de colecţionism decât imaginile care au circulat nu demult pe internet, cu obiectele decorative din casele liderilor ucrainieni. De un prost gust desăvârşit!

In fine, Mecena… Aici am doar câteva consideraţii, rezultate din realitatea pieţelor internaţionale de artă. In Europa, Londra deţine, din punctul meu de vedere, monopolul averilor investite în acest tip de comerţ. In general, există mari galerii care lucrează concomitent la atragerea capitalurilor pentru „sponsorizare” şi la investirea potenţialul bănesc disponibil. Aceste creaţii moderne ale marelui vizionar, Mecena, atrag, prin simple platforme puse la dispoziţia creatorilor… talentul. Artiştii sunt invitaţi să îşi înregistreze lucrările, iar curatorul general al galeriei are ca principală sarcină o trecere în revistă zilnică, în vederea alcătuirii clasamentelor. Această privire de vultur reprezintă defapt ochiul unui Mecena modern, care şi-a pus iniţial averea în sprijinul artistului creator. Căutaţi Saatchi pe internet si veţi înţelege, la modul practic, despre ce vorbesc.

Si ca să închei tabloul, nu uit că rămăsesem datoare mai pe la început. Apar uneori oameni instruiţi într-o anumită dialectică de viaţă. Sunt curioşii intelectual, care scormonesc cu aviditate informaţii, care acumulează însăşi ştiinţa colecţionării, fără a fi neapărat colecţionari. Ei sunt potenţiali clienţi ai campaniilor de marketing de bunuri colecţionabile, iar ceea ce îi ţine (momentan) în cocon este fie bugetul insuficient (factor obiectiv) fie profunda lor timiditate socială (factor subiectiv) fie o combinaţie a celor doi factori. Faţă de ei se manifestă gratitudine şi complezenţă. Ii vom denumi chiar aşa, coconii, ca să ştiţi că ei există, deşi temporal inactivi, invizibili.

Acestea sunt consideraţiile noastre despre „cine”.

In schimb, lumea lui „ce” nu ne provoacă mari dileme (a se citi eforturi de gândire). O definiţie rezonabil de bună am dat-o într-unul dintre primele articole ale blogului colecţionarului. Obiectul colecţionabil este acela care, făcând parte dintr-o serie de obiecte asemănătoare sau cu un numitor comun, compune împreună cu acestea o serie cu valoare prin sine însăşi şi augmentabilă pe măsura trecerii timpului.

Am adăuga aici încă o lămurire, pentru completarea tabloului. Si poate că ar fi trebuit să încep cu asta, pentru că din întreaga analiză a lui „cine” a rezultat că deja l-am raportat pe acesta la piaţă. Aşadar colecţiile şi colecţionarii nu ar exista fără o piaţă. Iar în definirea acestui termen vom pune accent pe piaţa de artă, cea mai vizibilă dintre toate în materia colecţiilor.

Un extraordinar curator bucureştean, Ioana Ciocan (inspirata creatoare a lui Lenin din ingredientele folosite pentru colivă – prima statuie post-dărâmare de pe soclul de la Casa Scânteii recte Casa Presei Libere) şi-a început una dintre prelegerile la care am asistat cu un citat: “All Art has been contemporary”. Pornind de la această idee, mi-am format propria opinie despre ce înseamnă piaţa de artă: tot ceea ce îmi este mie contemporan dar şi tot ceea ce a fost altora, la vremea lor, contemporan.

Dacă am fi privit această sintagmă din limba engleză în terminologia strictă a termenilor, ar fi însemnat să distorsionăm complet sensul noţiunii de piaţă şi să cream artificial, legând contemporaneitatea de arta, o acceptare falsă a realităţii. Timpul sintagmei de mai sus este cheia înţelegerii; este un timp de participiu trecut, continuu. Mereu a fost ceva în trecut, contemporan acelor oameni, care a devenit şi pentru ei şi pentru cei de azi, Artă, iar noi, cei de astăzi, trăim la rândul nostru fenomenul Artei, care va fi şi pentru urmaşii noştri Artă. Smecheria silogistică pe care o fac eu aici este că leg însuşi cuvâtul Artă de cuvântul piaţă. Si este un truc, pentru care nu vreau să fiu criticată. Mi-l asum, contrar regulii adevărat/fals, de care vă cer să faceţi abstracţie, în măsura în care am vrut să vă creez iluzia de care am nevoie: să înţelegeţi ceea ce este piaţa. Variantele pe care le-aş fi avut ar fi fost mult prea didactice şi mi-e teamă că în primul rând eu nu le-aş fi înţeles…

Voi încheia această încercare de definire a noţiunii de piaţă prin exemplificare, cu o cuvenită completare: am anunţat că urmează să pun accentul pe cea mai vizibilă dintre pieţele de colecţionare, în România vremurilor noastre. Si teoria e mai simplă aşa. Nu vor lipsi însă din „directivă” trimiteri foarte concrete la multe alte tipuri de colecţii, care nu sunt prin ele însele Artă, bunăoară artefactele de război sau porţelanurile.

(3) Câte-n lună şi în stele

Odată precizările despre colecţionar şi piaţă făcute, să ne întoarcem la „directiva”noastră despre colecţii.

Tot povestea spune că am întâlnit cândva un om a cărui pasiune pentru război era mistuitoare. Obergefraiter-ul timpurilor noastre, căci despre el este vorba, a împărţit cu mine o bere, nemţească desigur, istorisindu-mi fantasma soldatului neamţ care işi căuta baioneta (povestea întreagă ne vom găsi timp să o scriem pe blogul colecţionarului) verile sale în „Vrancea eternă” în fine, lentul proces al acumulării frumoasei sale colecţii de artefacte de război.

Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, în fine, al Obergefraiter-ului, lăsându-l să ne spună el:

„Tatăl meu îmi spune, mai în glumă, mai în serios că mi-a inoculat un microb neverificat. Vacanţele când eram copil mi le-am petrecut în poveştile belicoase ale vârstinicilor, foşti ofiţeri, iar tata, la rându-i, m-a dus în toate locurile încărcate de istorie ale acestei ţari. In podul casei bunicilor, pe linia frontului, în Moldova, am găsit căşti nemţeşti de război. Am strâns în timp arme, grenade, centuri, căşti, bidoane. Aceasta este colecţia mea, care documentează perioadele de război de pe teritoriul României. Dacă îmi iubesc colecţia? Obiectele nu le dau; mor cu ele în braţe!”

Fotografii din arhiva familiei

Strastrabunicul IIStră-străbunicul Gheorghe Sava, erou al Războiului de Independenţă 1877-1878 – a participat la asaltul redutei Griviţa – decorat cu medalii ţariste şi româneşti;

ColectionarulInsuşi Obergefreiter-ul (Colecţionarul)

Fără îndoilă că istoria colecţiei de arme este profund bărbătească şi-atunci către ce anume s-ar îndrepta „perechile” domnilor? Am anticipat prin mărturia doamnei S, consemnată anterior, pasiunea pentru tapiserii, tablouri, obiecte decorative. Porţelanuri? Daaaa!! Tipic feminină, o astfel de colecţie face de multe decenii deliciul saloanelor de primire, în familii burgheze ori în case boiereşti. Nu numai serviciile de masă, serviciile de ceai, letiera, zaharniţa… nu… colecţionarii de porţelanuri vorbesc de mărci, fineţea execuţiei, transparenţe, modele. Si mai ales despre cum au inceput colecţiile, atunci când sunt întrebaţi:

„Zace sub povara anilor, acoperită de praf într-un cufăr în pod, o mică bijuterie! Descoperită din întâmplare, curăţată cu mare grijă, se iveşte o minunăţie delicată, un porţelan italian Capodimonte! A fost al bunicii. Si apoi mama, care in anii ’70, aflată în sudul Franţei, a avut şansa de a ajunge şi la fabrica de porţelanuri LIMOGES, de unde a achiziţionat un set de 6 farfurioare decorative. Sunt renumite în întreaga lume pentru fineţea şi frumuseţea lor, înnobilate cu aur şi cu mici medalioane dupa Fragonard. De atunci nu ne-am mai oprit în colecţionarea porţelanurilor!”.

Fetita bun

Amor bunColecţie privată de porţelanuri, mijloc de sec. XX

Ceramica veche, scoarţele, laviţele, costumul, îngemănează mai mereu cu marile colecţii de artă. Folclorul românesc, inepuizabilă sursă de motive, modele şi culori este iubit de către colecţionari.

Iată ce ne-a împărtăşit un elegant domn, care a dedicat o întreagă anexă a locuinţei, exclusiv colecţionării de artă populară: la întrebarea mea „de ce colecţionaţi astfel de obiecte” răspunsul a fost mai mult decât surpinzător: „pur şi simplu numa-aşa!”. Cuvenitele nuanţări au fost făcute ulerior: „…întotdeauna mi-au plăcut lucrurile autentice, obiectele populare vechi …. ce mi-a plăcut am cumpărat… ambianţa acestor lucruri ne face plăcere…”.

Iar întrebat uşor voalat despre valoarea investiţională a unei astfel de „strânsuri de suflet” (expresie pe care o veţi întâlni dacă citiţi memoriile colecţionarului Vasile Parizescu) elegantul domn ne-a spus: „…obiectele au mai ales valoare sentimentală, îmi amintesc de părinţii mei, născuţi într-o zonă istorică a ţarii… [iar mai târziu] poate le va face plăcere şi fetelor mele, nepoţilor, nepoatelor…”.

In fine, o vorbă şi despre ce nu se colecţionează.

Am inventariat în blogul pe care încerc de ceva timp să îl conturez, o categorie aparte de „colecţii”, pe care eu le-am catalogat ca fiind stupide. Incă nu am epuizat acolo subiectul şi voi reveni. Aşadar nu pot să nu aduc şi aici vorba despre inepţia celor care adună şerveţele, gândaci în plastic, minerale rulate (vedeţi, fac o diferenţă) ori alte amulete ale fericirii.

Global privind, în minunata creaţie web „Pinterest”, pe cuvânt (de onoare, era să zic) cheie „collection” găsiţi în borcane frumuşele aşezaţi nasturi (toţi albi) site ori strecurătoare agăţate de pereţi, tablouri cu tema „trandafiri” grupate simetric pe un unic perete, etc, etc. La ei, ca şi la noi. Departe de noţiunea „colecţionabil” aceste adunături de obiecte. Aruncaţi-le oameni buni, dacă începeţi să dezvoltaţi un soi de tropism pentru ele. Singurul lor merit este că adună praful care, în funcţie de sezon, e mai gălbui sau mai alburiu.

(4) Concluzii

Ultima parte a acestei treceri in revistă, finalul adică, o dedic pe de-antregul amicului meu virtual Cristian China, un excelent colecţionar de opinie.

Imi place ce face: aduce interesele noastre, fie ele legate de viaţa zilnică, de proiectele culturale, ori de întâlnirea bloggerilor din 4 al Bucureştiului, în colecţia feng-shui a e-mail-urilor personale. Aveţi cu siguranţă până acum un folder unde îi colecţionaţi articolele. E bine!

Mai departe aveţi cuvântul…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum am ajuns să joc alături de Magda Catone în piesa „Şapte blesteme”

Cum am plătit nişte virşli prin serviciul M-Pesa de la Vodafone (P)

7 comentarii

  1. miercuri, 2 aprilie 2014, 13:02

    Din păcate, blogul de pe Weebly ori nu are deloc RSS, ori proprietarul nu l-a implementat. E greu de urmărit prin vizite directe în epoca asta a vitezei.
    Pentru colecţionarii „generalişti” merge…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • miercuri, 2 aprilie 2014, 13:11

      Promit sa ma ocup de asta. Personal! Caci e prea frumos ce face Raluca acolo ca sa lasam asa situatiunea :D

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
      • miercuri, 2 aprilie 2014, 13:48

        Atunci se schimbă treaba. Am rezervat un loc în progrămelul meu de citit RSS-uri! :)

        Thumb up 0 Thumb down 0

        Răspunde
        • miercuri, 21 mai 2014, 20:27

          Buna ziua draga Max, cu permisiunea lui Cristi, imi revendic locul in „programelul tau de citit RSS-uri”. Se poa?
          Multumesc pentru incurajari!

          Thumb up 0 Thumb down 0

          Răspunde
  2. joi, 3 aprilie 2014, 08:16

    Buna dimineata, multumesc gazdei pentru intro in 2.0.
    E jenant, draga Max, dar a trebuit sa citesc de 2 ori comentariul tau ca sa ma lamuresc ce-mi lipseste… asta denota cat de priceputa sunt la 2.0, etc.
    Voi primi insa ajutor se pare :D, ceea ce ma obliga…
    Pe curand!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Vespazian
    vineri, 4 aprilie 2014, 10:16

    Pășesc cu sfială și, total întâmplător, întro lume fascinantă – lumea colecționarilor. Mulțumesc pentru asta d-nei Raluca! Faptul că, pe vremea când aveam doar opt ani, am descoperit în podul casei părintești un cufăr plin cu minuni – cărți și reviste vechi, dar atât de vechi încât paginile erau aproape casante – îmi dă dreptul să mă numesc colecționar accidental? De ce nu? Nu am înstrăinat nicio filă, deci – logic vorbind – am dreptul la acest titlu.
    Interesant articolul! D-na Raluca este meșteră la împletit limbajul colecționarului, plin de termeni specifici, cu cel accesibil mie și altora ca mine. În final spui: da, dom’ne are dreptate! Felicitări!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. Roxana Dumitrascuta
    marți, 25 noiembrie 2014, 09:41

    Sunt mandra ca sunt colega de serviciu a Colectionarului descris in articol:)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *