În weekend am avut o discuţie furtunoasă cu cineva care a văzut campania pe care o facem pentru Brains, not Looks (apropo mai aveţi două zile ca să prindeţi jobul de 500 de euro pe lună) şi care a contestat nu dreptul nostru de a face astfel de campanii (ar fi fost culmea, desigur), ci faptul că – cică – am generaliza un astfel de subiect, adică am spune că toţi cei care se ocupă de selectarea forţei de muncă (hai să îi zicem aşa, că aşa mi-a venit să scriu la ora asta) ar avea astfel de deprinderi, adică s-ar uita la cum arată omul, nu la ce are el în cap şi în suflet. Drept pentru care mă simt nevoit să fac următoarele precizări.
1. Cine îmi zice că se uită numai la ce are omul în care şi în suflet şi nu şi la cum arată… Aş fi zis ceva urât, dar mai bine nu, lasă de la mine, nu mai zic nimic. Bine, spun doar atât: minciunicăăăăăăăăăă!
2. Ne-a plăcut numele proiectului Brains, not Looks. Dar nu am înţeles din ce îşi propun aceşti oameni că o să lovească dur în sistem şi în alea, alea. Am înţeles că ei contestă una din practicile cele mai naşpa din idustria de HR, adică faptul că se uită la faţa omului şi în rest hai pa şi la gară.
3. A spune că toată lumea din industria asta face aşa ceva este o insultă la adresa unei minime inteligenţe. Aşa că cei care asta au înţeles sunt rugaţi să mai bage o fisă. Nimeni nu spune că toată lumea face de astea, ci doar că se întâmplă în anumite cazuri. Şi, să avem pardon, dacă nu te simţi cu musca pe căciulă, de ce te simţi cu musca pe căciulă?
4. Ce zic acum nu are legătură directă şi evident că ce criteriile de selecţie a forţei de muncă. Dar simt nevoia să zic. Este important să te uiţi la ce are omul în minte (cunoştinţe, experienţă de muncă, studii etc.), dar este îngrozitor de important să încerci măcar să înţelegi şi ce are în suflet. Căci atunci când preferi un nemernic genial unui om cumsecade normal…
Vă pup. Şi vă urez să vă îmbrăcaţi bine când mergeţi la interviu. Ca să puteţi apuca momentul în care cei din faţa voastră o să se uite şi la altceva…
Ah, titlul. Vă rog să îmi daţi nişte exemple tocmai ca să arătăm că astfel de lucruri se întâmplă. Nu în toată industria, desigur, ci la câteva întreprinderi. Nu generalizând, desigur, ci arătând cu degetul.
PS Dacă nu vreţi să daţi numele companiei, vă înţeleg şi accept astfel de comentarii. Dar întâmplare trebuie spusă, cu accent pe motivul pentru care v-aţi simţit discriminaţi.
36 thoughts on “Vreau exemple în care v-aţi simţit discriminaţi la un interviu de angajare”
Motivul discriminarii a f fost varsta.
Acum vreo 8-9 ani am aplicat la un job la o firma din Timisoara. Am fost contactat si am trimis o scrisoare de intentie si un CV plus alte cateva informatii despre pregatire si experienta si pana cand am fost invitat la interviu am mai purtat cateva discutii telefonice. Interviul a decurs bine pana in momentul in care mi-a fost cerut buletinul (cartea de identitate) pentru a face o copie ca sa poata demara procedurile de angajare. Abia atunci – cu toate ca au avut la dispozitie CV cu toate datele, inclusiv anul nasterii – a vazut ca sunt nascut inainte de potop si domnisoara a albit la fata si nu mai stia cum sa-mi spuna ca sunt prea batran pentru acel job. Cam asa am pierdut o zi si am facut degeaba o „plimbare” de 200km.
Discriminarea in functie de varsta este o IMENSA PROBLEMA…. Aici in bucuresti, daca esti femeie si ai trecut de varsta de 35 de ani si prin vreo nesansa macabra ti-ai pierdut job ul, esti ca si mort, nu te mai angajeaza nimeni. Ar trebui sa se sesizeze cineva in legatura ca practicile astea profund nesanatoase, sa se dea o lege ceva, avem mai nou atatea doamne implicate in politica, cineva trebuie sa sanctioneze nedreptatile astea, oricat de mari ar fi companiile si contributiile lor la bugetul de stat si la spagile electorale.
Eu am scris pe blog despre interneshipul Guvernului, care a zis ca nu primeste doritori peste 25 de ani. http://chinezu.eu/2013/06/20/face-guvernul-romaniei-discriminare-sau-nu-cu-programul-de-internship/
Am si intrebat la Consiliul ala cu discrimminarea daca e ok, acuma sa vad ce o sa imi raspunda.
Se intampla pe vremea cand voiam sa fiu domnul inginer. Am fost refuza intr-o companie din Timisoara pe motiv ca am tatuaje… A trecut si bine ca a trecut ca de atunci mi-am mai facut tatuaje si acum am pasiunea mea cea mai mare pe care am tranformat-o in job cu acte in regula. Si lucrez inca la ceva misto :D
Mah, pe undeva ii inteleg pe oameni… Adica daca aratai atunci cum arati acum si te-ai dus si imbracat de antrenament… E normal ca i-ai speriat, zau =))
Am mai spus asta, dar hai să repet.
Trimit eu probele de scris, de parcă eram începător, şi aştept cuminţel răspunsul. Vine prin email, aşa cum s-a purtat toată discuţia.
Citesc. Din cauza vârstei nu se punea problema angajării, pentru că exista temerea că aş fi „dezechilibrat” redacţia, alcătuită în mare parte din personaje care erau certate în primul rând cu limba română, dar erau tinere. Aşa că, după regretele de rigoare, mi se propunea să mergem mai departe sub formă de colaborare. Să nu cumva să vadă cineva vreo carcasă ambulantă prin redacţie.
Avem 38 de ani.
Voiam sa ma angajez la o tipografie, asta acum vreo 10 ani. Dupa o saptamana de proba, am aflat ca nu ma vor angaja pentru ca aveam tatuaje si „stricam” imaginea companiei. Best print se numesc si sunt cunoscuti printre tipografiile din Romania.
Tin sa precizez: cum ai dat numele companiei, daca ma dau in judecata sau ceva vezi ca stiu unde stai, cum ar veni =))
nu mi s-a intamplat la angajare, aici nu am avut probleme dar mi s-a intamplat la fostul job sa nu fiu luat pe proiecte deoarece eram prea tanar si nu inpiram incredere si profesionalism in fata clientilor(desi aveam cunostinte mult mai bune ca alti tipi trecuti de 30 ani).
a fost o faza foarte tare acum vrei 3 ani cand, din lipsa de oameni, m-au trimis in brazilia la un client. bineinteles ca respectivii nu m-au luat in serios cand am intrat pe usa dar le-a trecut cand „le-am dat mucul” la teorie si practica :D
numele firmei (multinationala) este irelevant, practicile de acolo sint bine inradacinate si nu o sa le schimbe nimeni.
La 22 de ani am vrut sa ma angajez la o firma de constructii ca sef de echipa.Au zis ca nu am experienta si ca nu pot dovedi ca am lucrat in domeniu de la 16 ani.Mai apoi m-am intalnit cu respectivii la o lucrare mai mare unde ,culmea,eu eram cel ce le dadea de munca ,ei fiind la a treia mana.Acum m-ar vrea ei insa eu nu .
Bun asa :)) Desi, daca este sa inversam un pic rolurile, tu ai angaja pe cineva care nu poate face dovada experientei? De dragul discutiei, te provoc sa imi raspunzi :)
Cristi,puteam dovedi practic sau in orice alt mod dar mai putin cu acte.Stii si tu ,sau daca nu afli acum ca piata asta a constructiilor a functionat si inca functioneaza la negru.La 27 de ani inca nu am 2 pe cartea de munca.Deci daca m-as angaja acum cu siguranta nu as avea sanse.M-as simti discriminat pentru ca stiu ce pot.Si raspunzandu-ti la intrebare zic da,da as angaja o persoana fara sa il intreb de calificari si alte acte.Daca este bun se vede de la o posta.
Acum doua veri cat si vara aceasta am aplicat la o cafenea multinationala aici in Timisoara si am fost refuzata deoarece aveam experienta anterioara la aceeasi cafenea dar in SUA. Intr-adevar in anunt nu se cerea experienta in domeniu, dar ma intreb de cand experienta in domeniu a devenit un dezavantaj?
Pentru ca ei cauta mereu ”marfa proaspata” iar tu stiai deja cum e la ei.Nu aveau cum sa te mai abureasca.Sau poate ca nu faci de ei ,esti prea buna .
Poate ca s-au gandit ca o sa fii mai scumpa decat cineva care nu are experienta ta. Sau nu s-a ajuns pana la discutia despre bani?
Buna ! Cred ca cel mai aiurea este sa te simti discriminat pe motiv ca esti…femeie . De vreo doua ori am ajuns la nivel one2one pentru un job de manager de departament in multinationala cu un…barbat . Pana in acel moment totul decurgea firesc si chiar stiam ca sunt ceea ce se cauta ,chestiile astea le simti dupa al 3-lea interviu . exemplu : gm-ul si hr-ul scotieni (toata lumea stie ce engleza imposibila se vorbeste pe acolo ,iar eu deja deprinsa cu dialectul dupa cativa ani petrecuti printre ei ) . whatever…ce vreau sa punctez este ca nu ai NICI O SANSA sa iei un job cand angajatorul are de ales intre o femeie si un barbat . chiar daca tu esti mai desteapta si mai ieftina .asa este overall nu doar la noi in Romania
p.s. dupa ce l-au angajat scotienii pe tip ,la vreo 3 luni m-au sunat daca mai sunt interesata . ca o doamna ce sunt ,le-am spus ca nu :)
Discriminarea in functie de gen se intampla la ordinea zilei si in firmele din bucuresti si cred ca peste tot in tara. Acelasi lucru mi s-a intamplat si mie, de N ori, de cate ori aveau de ales intre mine, femeie, si un barbat pt o pozitie in marketing online, intotdeauna alegeau un barbat. Pentru ca – nu-i asa? – barbatii au mai multe aptitudini tehnice. In plus, un barbat nu poate face copii si nici nu cere sa stea acasa in concedii de maternitate.
Un alt motiv discrimnatoriu: la aproape orice interviu mergeam, ma intrebau daca sunt casatorita si daca am copii si ce planuri am de viitor in privinta asta (pt ca nah, am aproape 30 de ani si e timpul…). Stiu ca aceste intrebari nu sunt legale, dar cine se mai uita la asta, cand esti disperat si iti cauti job de 10 luni de zile si nu gasesti nimic pe praful asta???
Off, as avea atat de multe de zis pe tema asta…..Chinezule, ai deschis cutia Pandorei :)
Nu ca as vrea sa va contrazic sau ceva, dar poate ca unii barbati pot sa dea exemple de joburi in care au fost respinsi pentru ca sunt barbati. Bine, e drept ca nu imi vine in minte nici un posibi exemplu :))
Inteleg ce ziceti, stiu si eu cazuri care m-au revoltat teribil gen „hai mai bine il luam pe el, vorba aia, la bere rezista mai bine”.
Diana, scuza-ma ca te contrazic, dar nu e nici pe departe asa. Inteleg ca suntem discriminate – uneori! – dar de-aici pana la a face astfel de generalizari si auto-victimizari… vom fi luate si mai putin in serios.
Imi place atitudinea ta! Serios, imi plac cei care se uita la solutie, nu la problema si care se gandesc in perspectiva :)
Am participat la campania Brains, not looks si am inscris un articol pe BlogalInitiative. Respectiv: http://www.desprejoburi.com/index.php/2013/06/26/nu-e-nicio-magie-brains-not-looks/
Sincer eu m-am gandit inca de la inceput ca nu putem vorbi doar despre importanta mandatorie a aspectului fizic in cadrul unui interviu.
Cred ca o astfel de campanie poate merge mai departe de atata si sa putem promova prin intermediul unui astfel de grup ideea de merit, realizare sau ambitie in viata profesionala.
La asta m-am gandit de la bun inceput si astfel am si construit articolul. Asa cum spui si tu, nu putem generaliza strict ideea de discriminare pe criteriul aspectului fizic.
Intr-adevar, am vazut ca mai toate articolele inscrise in concurs s-au concentrat doar pe aceasta tema. Cred si mi-ar placea sa vad ca proiectul este mai ambitios de atat.
eu imi pastrez in continuare parerea ca HR ul reprezinta o mare piedica intre companiile angajatoare si specialisti….Nu o spun numai eu asta (din frustrari personale) dar mi-au confirmat-o si altii.
HR ul si-a depasit de mult timp rolul de filtru si s-a transformat intr-un mare „pain in the ass” ca sa zic asa. Cum nu este un domeniu tehnic, au ajuns in HR tot felul de fufe si fufitze, mari experte, chipurile, in a-ti pune intrebari stupide pt ca mai apoi sa concluzioneze ele, ca vezi, doamne, n-ai fler sau dimpotriva, ai comportament „dificil”
dar lasa, nu-i bai, daca se continua in stilul acesta, marile corporatii vor ajunge niste giganti cu picioare de lut. Bazandu-ne doar pe asa-zisa inteligenta tehnica, slugarnicie si „afinitati cu seful”, niciun business nu poate progresa. Explicatia o gasiti aici:
http://jurnalul.ro/editorial/corporatia-te-vrea-prost-644868.html
Imi pare ca esti cam radicala. Parerea mea este ca HR, ca orice industrie, a ajuns la un moment la care trebuie sa se redefineasca. Dar de care este mare nevoie, nu ai cum sa gandesti o lumea de business fara componenta de HR.
Din fericire exista multi oameni din industrie care au inceput sa gandeasca altfel. Trendul imi pare bun, asa cum il vad eu de pe gard, cum ar veni. Poate ma insel, cine stie, dar eu asa il vad…
Eu am patit-o la un interviu fiindca – citez – „Pai si ce-i cu parul asta? Asa se vine la interviu?” Aveam parul scurt, vopsit roscat (nu rosu-aprins, o nuanta mai cumintica) si… aranjat cat de cat (sa nu ma duc chiar cu bed head). Cu replica asta m-a luat din usa, apoi in timpul discutiei care a durat oricum destul de putin a mai comentat de cateva ori despre par si despre cum se asorteaza cu unghiile si cu poseta… WTF. Recrutoarea era o tipa intre doua varste (probabil de-asta credea ca isi poate permite) si firma e o multinationala cu o filiala in Timisoara… mai multe nu zic.
Asta cu parul e jenanta. Adica nici macar politicoasa nu a fost duduia aia. Ce treaba are ea cu parul tau? In fine, da-i pace…
„Aveti copii?”Da?”Cam mici… sunt bunicii in Bucuresti?”Nu?! Hmmm….”
Sa mai zic sau ajunge?
Vaaaaaai, la cum ma stiu, daca pateam asa ceva, coboram jumate din legiunile sfintilor si cohortele arhanghelilor…
Intr-adevar, la toate interviurile la care am participat, una din intrebari este : aveti copii ??? Din pacate, se pare ca sa ai sau sa nu ai copii este un criteriu de eligibilitate, ceea ce mi se pare discriminatoriu. Daca ai copii, angajatorul considera ca nu mai esti capabil sa functionezi 100% pt. job, iar daca nu ai copii se gandeste ca vei face unul in curand si, din nou, este un inconvenient !
Imediat după încheierea facultăţii trebuia să mă duc să lucrez la o IFN din Deva, pentru un an sau doi. Planul era să rămân în locul cumnatei mele, care numai ce intrase în concediu de maternitate. Punctul de lucru era la Făget (Timiş), jobul era full-time, cu responsabilitate foarte mare, pentru că ar fi trecut mulţi bani prin mâinile mele şi aş fi fost singură pe filiala aceea. Timp de două săptămâni am făcut naveta la Deva, pentru practică. Eram proaspătă absolventă şi ceea ce terminasem eu (Jurnalism) n-avea legătură cu jobul acesta, dar eram dispusă să mă angajez acolo (presupunea şi să mă mut din Timişoara, evident). Dacă mă ţineam de treabă, puteam să dezvolt şi alte centre (în Lugoj, chiar şi în Timişoara).
Nu aveam pretenţii, mi-era ok şi cu salariul minim pe economie. DAR, când a venit momentul discuţiilor despre salariu a fost oribil. În anul Domnului 2011, ei voiau să îmi dea 300 de lei pe lună, cu toate acele responsabilităţi pe care le presupunea jobul şi programul full-time. 300 lei pentru că eram prea tânără. Şi când le-am spus că nu batem palma aşa, răspunsul lor a fost că, citez: „Poate ar fi bine să nu te mai uiţi la atâtea filme americane.”
Mocneşte experienţa asta de doi ani în mine, îmi pare bine că, în sfârşit, am avut unde să o spun. Mai vreţi şi alte exemple? :)) Mai am câteva, să ştiţi.
Dumnezeule mare!!! pe ce planeta traiau oamenii aceia?? cat de rupt de realitate sau hapsin sa fii ca angajator incat sa ajungi in punctul acela? 300 ron? iti spun eu cum sta treaba: toti mascaricii astia profita de faptul ca sunt foarte multi oameni fara loc de munca la ora actuala in romania (si in europa, nici acolo situatia nu e mai roz, doar ca acolo mai au si ajutoare sociale) mai ales foarte multi tineri si considera ei ca este momentul propice pentru imbogatire rapida, taiere de costuri si intoarcerea la sclavie. Iei un om si il sclavagesti pe un salariu de nimic, pt ca nu-i asa/- oricum nu are de ales si nu are unde sa munceasca in alta parte…..Si sindicate nu mai avem, cum aveau parintii nostri.
E de-a dreptul sinistru ce se intampla in tara asta! Multumim din inima partidelor care ne-au adus capitalismul in ’89 si astfel, s-au cam kkt pe viitorul nostru…..(excuse my french, chinezule, sunt fff frustrata si enervata dupa 10 luni de mers la interviuri si dat o gramada de teste de limbi straine si marketing si altele, dupa care primesc replica ‘va sunam noi’, desi stiu ca le-am facut bine pe toate)
Nu am trait ceva dramatic insa prietena se poate ‘lauda’ cu o astfel de experienta. Sa fim seriosi, cum poti sa afirmi faptul ca o femeie nu poate fi indeajuns de puternica mental pentru a lucra 8 ore intr-o slujba de relatii cu clientii. Pe ce criterii afirmi astfel de lucruri?!
Eu am una tare: m-am dus la o banca (unde angajatii se presupune a fi ceva mai rasariti) unde vroiam sa contractez un imprumut. Si acolo tipul din fata mea a trebuit sa completeze niste documnete, din care cauza imi punea tot felul de intrebari. La un moment dat ajungand la studii, se uita la mine, eu fiind ceva mai brunetel asa, si ma intreaba: „Aveti studii primare sau medii?”. Va dati seama ca am ramas cu gura cascata si eu si sotia. Omul in prima faza nu a inteles despre ce e vorba si a repetat intrebarea crezand ca nu stiu ce inseamna termenii.
Sfarsitul a fost tragico-comic pentru ca eu am cerut sa ii cunosc seful in carne si oase, iar el nu stia cum sa isi ceara scuze. Tardiv.
Experientele mele din interviurile de angajare vin atat de pe pozitia de intervievat ca si candidat dar si din postura de celei care intervieveaza un potential candidat.Trebuie sa recunosc ca in comparatie cu exemplele de mai sus am fost o norocoasa si cel putin in partea de interviu nu am simtit nici o discriminare. Stau sa ma gandesc ca la penultimul loc de munca chiar eu ma gandeam ca un barbat era mai potrivit. Era vorba de camioane, piese de schimb pentru camioane si aveam de condus 2 departamente formate exclusiv din barbati, fiecare cu vechime mult mai mare decat mine (eu veneam din telefonie mobila). In final m-au ales pe mine si a fost una din perioadele cele mai bune din cariera mea, unde am invatat foarte multe de la sefi si colegi dar lucram si intr-un domeniue pentru care am avut intotdeauna o mare pasiune (tehnica si masinile).
De partea cealalta a baricadei, cea de angajator, recunosc ca am avut de luptat cu natura umana unde in primul rand te lovesti de aspectul candidatului. Am invatat insa sa trec peste asta si sa vad potentialul din om (am angajat oameni proaspat iesiti de pe bancile facultatii dar in care am vazut dorinta de a invata si in 90% din cazuri nu am dat gres).E adevarat ca firma la care lucram nu era o multinationala si noi ca sefi de departamente colaboram strans cu departamentul de HR al companiei pentru selectie si asta era un avantaj in a-ti selecta oamenii potriviti.
Ceea ce vroiam eu sa spun tine mai mult de superficialitate decat de discriminare, intrucat aici imi fac mea culpa pentru faptul ca mi-e frica de mor de interviuri si clachez de sunt demna de scenarii de filme cu prosti. Anyway, eu una m-am saturat sa citesc anunturi unde cauta tineri „FARA EXPERIENTA” dar talentati si dornici sa invete si sa ma trezesc la fata locului ca nu e ok ca nu stiu ce mi se cere. Mai mult, nu imi place sa mint, sa infloresc sau sa perii. Take it or leave it. Cunosc oameni pe care nici macar nu trebuie sa ii iei la bani marunti pentru a vedea ce lacune au. Cu toate astea, au un succes nebun la interviuri. Asta inseamna ca ar trebui sa mintim „printre dinti” ca sa parafrazez o expresie americana? Oare nu mai exista angajatori care sa aleaga un potential angajat de valoare in locul oricarui mediocru dispus sa isi lege limba in noduri lingusind in loc sa munceasca?
Undeva dupa terminarea facultatii am tot depus CV-ul pentru diferite job-uri. Discriminare am intalnit din mai multe motive: facultatea urmata, faptul ca sunt femeie, etc.
La un moment dat mi-am spus ca daca angajatorii nu ma iau in serios, ar fi cazul sa fac si eu putin pe neserioasa.
Prima miscare a fost in tinuta, am renuntat de a ma mai duce la costum si m-am imbracat intr-un tricou, pantaloni 3/4 si sandale. Interviul a fost la TeamNet, surprinzator a decurs ok, nu i-a deranjat deloc tinuta, dar in momentul cand au observat tatuajul au zis pas in secunda -2.
„Stiti domnisora ca noi nu acceptam persoane cu semne particulare”. In momentul acela m-a bufnit rasul – mai ales ca acela nu este singrul semn particular. Iar pentru a ma racorii i-am spus „domnisoarei” de la HR „Stiti care este avantajul persoanelor cu semne particulare?” Se uita la mine foarte socata… „Sa zicem ca se prabuseste un avion. Cei cu tatuaje vor fi mult mai usor de identificat”. Dupa ce i-am spus asta nu am mai asteptat sa zica nimic si am plecat.
Motivul: Team leader cu prea multe aere
Cititi mai mult:
http://forum.softpedia.com/topic/992207-de-ce-sa-nu-ne-angajam-la-xerox-pipera/