08.12.2016

Cred că mor câte puţin de fiecare dată când mă gândesc la asta…

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Nu mai scrie postări comerciale, îmi spun unii, că le scrii degeaba, nu interesează pe nimeni. Numai că eu, fireşte, mânat de un sentiment acut al deşteptăciunii mele 2.0, mă încăpăţânez să cred că atunci când scrii din suflet anumite lucruri, chiar dacă le faci în colaborare cu un brand (ba nu, uneori tocmai de aia, pentru că altfel nu ştiu dacă mai aveai inspiraţie să scrii aşa ceva), lucrurile nu numai că se leagă, dar capătă o viaţă a lor, parcă.

Când am scris cele 7 etape de distilare ale omului în viaţă – varianta mea, păţită pe pielea şi pe coraconul meu şi în colaborare cu Tazovsky Vodka – am avut reacţii foarte de suflet din partea multor cunoscuţi. Cei mai mulţi mi-au trimis mailuri, pentru că, au spus ei, nu vor să pună comentarii, căci vorbele lor sunt doar pentru noi, între noi, ca o certificare a faptului că şi ei au trecut prin acele etape, unii nu prin toate, dar categoric înţeleg ce am vrut să spun. Şi m-au emoţionat vorbele lor :)

După ce am lansat provocarea cu cei şase bloggeri cu care să mă întâlnesc la o poveste în jurul unei sticle de Tazovsky Vodka, pe lângă comentariile foarte frumoase pe care le-am primit şi pe care chiar vă invit să le vedeţi, am primit şi mai multe mailuri, dintre care două am permisiunea să le fac publice. Despre ce a scris Marius despre etapele sale de distilare, cu accent pe teama de a nu suferi, astăzi vă ofer mai jos rândurile scrise de Val Vesa, care s-a simţit inspirat de toate sentimentele, şi ale mele şi ale celor care au recţionat, şi a scris rândurile de mai jos, pe care vă invit să le lecturaţi.

A fost o postare comercială cea de la care a pornit totul? Dacă voi vreţi să îi ziceţi aşa, fie, puteţi să îi spuneţi. Dar îmi daţi şi mie voie să mă bucur de toate aceste reacţii extraordinare pe care sufletul pe care l-am pus în acea postare comercială le-a stârnit, da?

——————–

Mai jos ce a scris Val Vesa. Enjoy.

Etapa 1 – Prima dezamăgire sau distilarea prin întristare.
Prima mea dezamagire cred ca a fost momentul in care Violeta, vecina de care eram indragostit pana peste urechi, desi eram amandoi doar in clasa a 3-a, mi-a spus ca ea pleaca in America cu familia si ca relatia noastra „nu are viitor”.  Si asta era inainte de revolutia din 89. Stau acum si ma gandesc cat de pre-stabilite erau toate lucrurile in casa aia, stiind ca urma sa fie „extrasi” din tara.
Etapa 2 – Prima izbucnire necontrolată sau distilarea prin mânie.
Nu stiu daca imi amintesc prima, insa cu siguranta imi amintesc ultima data, si anume momentul „Cipariu”, cum il numesc deja colegii mei de birou. Ce s-a intamplat?
De obicei eu nu sunt o persoana violenta sau cu limbaj spurcat, insa am 2 zone sensibile, in care daca te bagi, o incasezi: mama si copiii mei. Sotia nu intra aici, ea e by default VIP :)
Deci se face ca stau eu in trafic, la stop, in Cluj, la intersectie la Cipariu si in fata mea e oprit la semafor un prichindel de autoturism din ala de la Piera (aia cu sutiene si bikini), cred ca Lastun. 4 „agenti de vanzari” inauntru si muzica la maxim. Se face verde. Astept vreo 2-3 secunde (cat iti poate lua sa bagi in viteza) si apoi dau scurt cu flash-ul, sa-l anunt pe mester ca „haide, da-i drumul ca nu toti au vreme ca tine”.
Ce face omu’? Imi scoate un anumit deget pe geam si ma anunta cat de mult ii pasa de nerabdarea mea, timp in care vehiculul lui nu se misca deloc.
Ce urmeaza e pe fast forward si nu imi amintesc decat glimpses: ies, ajung la geamul lui lasat in jos, mana pumn se facu, pumnu moaca lui lovi…. ; toti ceilalti 3 brusc au gasit ceva interesant de privit pe cealalta parte a drumului. Miraculos, masina lor prinsese viteza si nu mai era dop in trafic.
Da, nu e ceva cu care sa ma laud, dar, just in case, stiu sa dau…
Etapa 3 – Prima înfrângere sau distilarea prin ridicarea frunţii.
Momentul asta e usor de retinut: momentul cand mi-am dat seama ca setul meu de 2 picioare si fotbalul si tot ce tine de sportul asta NU se potrivesc, deloc. Dar absolut deloc.
Asa ca la fotbal cu baietii, decizia vina crunta si crancena: „Vali tu stai in poarta, da?” :))
Etapa 4 – Prima victorie sau distilarea prin respectarea celuilalt.
Cand am luat 10 la Engleza la BAC. Tin minte si acum si retraiesc momentele in care vedeam pe fetele profesorilor din comisie admiratia si satisfactia ca „uite ma unul care nu e nici mut si nici burdusit cu ciorne”. Nu, nu sunt modest. Deloc.
Etapa 5 – Prima iubire sau distilarea prin iubire.
Vezi „Etapa 1” :)
Etapa 6 – Prima moarte sau distilarea prin rămânerea în viaţă.
1999, 25 decembrie. Seara de Craciun cu cel mai amar gust in viata mea de pana acum. A fost momentul in care Dumnezeu a decis c-o iubeste pe mama mai mult decat o iubeam noi sau tata, si a dus-o acasa. Marea mea parere de rau e ca in acel moment eram plecat, cu prietenii, la „colindat” prin sat. Cred ca mor cate putin de fiecare data cand ma gandesc la asta. Nu stiu altii cum sunt, dar eu si mama am avut o relatie speciala si va doresc tuturor celor carora va mai traiesc parintii, sa faceti tot posibilul sa ii cautati si sa ii vedeti mai des, cat ii mai aveti.
Etapa 7 – Primul tu sau distilarea prin adevăratul curaj.
Prima oara cand m-am simtit EU, complet, functional si fara ezitari, a fost momentul in care Oana a zis DA.
Intrebarea era pusa intr-o cutie de Big Mac, la McDonald’s Cluj, cu complicitatea staff-ului (si azi, dupa 10 ani zambesc cand ma vad acolo, amintindu-si) si pe sandvici am pus inelul.
Eram studenti, eram saraci, aveam bani de Mac foarte rar si Oana mi-a zis dupa cativa ani ca se gandea ca vreau sa zic ceva important daca am dus-o acolo :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mdea

Ia să văd ce înţelegeţi voi din studiul ăsta despre bloguri

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *