08.12.2016

Animalul-telespectator care își șterge telecomanda de sânge

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

”Jocurile Foamei” este un film pe care poți să îl ”citești” în mai multe chei. Eu aleg doar două dintre ele. Căci am văzut filmul aseară la Cinema City Sun Plaza.

Cheia 1. Să te uiți la film și să încrunți sprânceana când vezi un astfel de scenariu (o găselniță bună, de altfel), care presupune uciderea unor copii în cadrul unor jocuri. Mie mi s-a pus un nod în stomac și, recunosc, i-am adresat, în gând, niște vorbe nu tocmai frumoase Suzannei Collins, autoarea cărții după care s-a făcut filmul. Căci îmi pare că nu ești cu toate șindrilele pe casă să gândești o astfel de lume în care să se întâmple așa ceva. În rest filmul e alert, bine făcut, cu love siropelul atât cât trebuie (bine, în contextul în care acolo se moare pe capete, asta a fost așa, de coloratură), cu fata eroină care la final îl salvează și pe băiatul eroin și toate se termină cu bine. Mă rog, cu dead count-ul de rigoare.

Cheia 2. Când am înțeles ideea filmului, m-am gândit (într-un mod ciudat și nașparliu, dar ce să fac dacă așa funcționez eu?) la lumea pe care am construit-o fără să facem nimic, într-un mod pasiv, dar, tocmai de aceea (paradoxal), fiind de un activism pervers impecabil. Să mă explic.

În film este vorba despre o lume viitoare, în care 12 districte suferă pentru că s-au răsculat la un moment dat împotriva conducerii centrale. De aceea, din anul în care s-a înăbușit revolta, în fiecare an fiecare district dă câte un băiat și o fată, care să concureze în Jocurile Foamei, un mega-show de televiziune. Unde trebuie să se se omoare între ei și să rămână doar un singur participant în viață. Explicația conducătorilor: uciderea participanților este un reminder că s-au răsculat pe vremuri, iar acel unic învingător lăsat în viață este semn al iertării. Cât de pervers sistem de gândire… Bazat pe ceea ce Donald Sutherland, președintele republicii sau ce o fi aia în film, sintetizează excelent: ”Mai puternică decât frica este speranța”. Doar că speranța aceea trebuie ținută la nivel de ”scânteie” fără a o lăsa să se transforme în flacără.

Faptul că Jocurile Foamei este un show de televiziune (aspect sugerat ca un bocanc în față permanent de regizor) este de o ironie teribilă. Mă enervează să zic că este o metaforă pentru ce se întâmplă acum la nivel de entertainment TV, dar cam așa este. În film, telespectatorilor li se oferă sânge la propriu. În lumea reală, asta a noastră, sângele este mai diluat. Dar, în esență, în ambele ”realități” totul se reduce la satisfacerea animalului care stă cu telecomanda în mână și pentru care televiziunea ”omoară” ca să nu o facă el. Și pentru ca el, animalul telespectator, apăsând butonul off al telecomenzii, ca într-un gest ritualic asemănător ștergerii cuțitului de sânge, să se simtă cu setea de sângele celorlalți potolită și să își vadă de ale lui, merci frumos.

Vă recomand să mergeți să vedeți filmul? Da, categoric da. Măcar pentru a afla în ce cheia ați receptat voi filmul. Căci, dincolo de orice, îmi pare un film care te pune pe gânduri. În cazul meu, cel puțin, așa s-a întâmplat.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Îmi place ideea ”Picanterii de București”

Îmi place ideea cu Muzeul Copilăriei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *