09.12.2016

Diferența dintre o țară și persoana care ești tu

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ce frumos ar fi să fim, fiecare din noi, o țară. Și nu mă refer aici la peisajele pe care le-am avea, la kilometri de autostradă (sic! :D) sau la bunătățile ecologice (de la bunica de la țară, desigur…). Ci la acel ceva despre care vorbește toată lumea, dar puțini sunt cei care știu despre ce vorbesc. Hai să mă explic mai bine ce vreau să zic :)

Și tu ca persoană, și o țară aveți datorii. Dap, subiectul datoriilor vreau să îl ating aici și parcă vă văd cum ați început să vă încruntați. Reacție absolut firească pentru că, dacă îmi permiteți, a avea un credit este, pentru extrem de mulți dintre noi, precum a lua un medicament ca să ne facem mai bine sau un vaccin ca să putem ajunge unde vrem, unde ne-am propus. Adică, nu ne place gustul, dar îl înghițim căci așa am ales să facem, nu ne-a obligat nimeni :D

Desigur, există diferențe masive între datoria ta ca persoană simpatică, unică și irepetabilă, cu sentimente și cu cerc de prieteni și datoria unei țări, care țară când vine vorba despre datoria națională este a tuturor și a nimănui. Ceea ce, firește, nu putem spune despre datoria personală, care este a ta, foarte tare a ta :D și, prin faptul că faci parte din ea, a familiei tale :)

Poate nu știați, dar modul în care statul a guvernat banii țării ne-a făcut pe toți datori, pe fiecare dintre noi. Căci din punct de vedere statistic, pe medie fiecare român duce în spate o datorie a statului de vreo 2500 de euro. Cea ce înseamnă că avem, toți împreună, o datorie națională de 50 de miliarde de euro. Atâta doar că nu o resimțim ca fiind a noastră, la nivel personal. E undeva acolo, departe, a cuiva, a altcuiva, niciodată a noastră.

Căci atunci când vorbim despre noi, despre banii noștri, realitatea este precum cămașa, adică mult mai aproape de pielea noastră. Cum este și firesc, de altfel. Iar totul devine palpabil, de multe ori dureros, căci dintr-o dată nu mai vorbim de niște statistici seci, peste care să trecem cu ușurință, ci de sume care ne afectează viața, uneori mai mult decât am vrea.

În ambele cazuri există o asemănare, cel puțin la nivel teoretic: datoriile trebuie să fie plătite. Ți-ai asumat asta în momentul în care ai acceptat să contractezi datoria respectivă. Restul e chestie de procedură, de negocieri, de anexe și alte de astea. Dar principiul că datoria trebuie plătită, rămâne. În ambele cazuri.

Din acest punct de vedere, diferența dintre un stat care își plătește datoriile și o persoană care își plătește datoriile este una fundamentală. Cel puțin din punctul meu de vedere. Paradoxal, poate, această diferență fundamentală pleacă de la o rădăcină comună: și datoria statului, și datoria personală o plătești tot tu. Numai că în primul caz o faci fără să știi neapărat că faci asta, fără să vrei și fără să ai, la urma urmei, un cuvânt de spus, pe când îl al doilea caz este vorba de un gest asumat, voluntar, unul pe care îl iei doar tu și care are urmări asupra vieții tale.

Altfel spus, diferența între cele două tipuri de datorii este dată de responsabilitatea pe care o avem față de ele. A-ți asuma responsabilitatea pentru o datorie pe care o ai este o atitudine de viață, la urma urmei. Căci dincolo de facturi, contracte și dobânzi, poți vedea datoria plătită ca pe o lecție de viață pe care ți-ai predat-o tu singur :)

PS. Acest post face parte dintr-o campanie pentru Kruk, pe care am acceptat-o tocmai pentru că e o mare provocare pentru mine să scriu despre acest subiect. Plus că, acuma între noi fie vorba, făcând researchul pentru această campanie mi-am dat seama că foarte bine ne-ar sta un pic de responsabilitate în domeniu. Căci, nu-i așa, națiunea este formată din fiecare dintre noi. Iar dacă fiecare devenim sau măcar încercăm să devenim mai responsabil, parcă, parcă vedem că și națiunea asta din care facem parte e un pic mai responsabilă :) Voi reveni asupra subiectului, căci io zic că merită…

 

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Ce să vă mai zic eu despre tovarășul Make?

Copiii noștri petrec, în medie, 2 ore pe zi pe net

5 comentarii

  1. marți, 25 octombrie 2011, 13:13

    asa cum am zis si pe fb in principiu ai dreptate. si statul si individul insa, ca sa isi achite datoriile trebuie sa renunte la ceva.
    ce faci insa cand trebuie sa renunti la nevoile primare: hrana, adapost si haine?

    una este sa renunti tu de bunavoie la friptura si sa mananci fasole, alta este sa renunti la fasole si sa manaci ceapa, alta e sa renunti si la ceapa aia…
    si…
    alta situatie este cand esti stat [guvern]: decizi ca de maine cetateanul sa nu mai manance nici macar ceapa aia!
    desigur, liderii nu renunta nisi la friptura dar trecem peste amanuntul asta…
    insa desi multi nu isi permit nici macar ceapa aia, datorille se acumuleaza!

    cum e atunci ? poti sa mai compari statul cu individul?
    :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • marți, 25 octombrie 2011, 13:19

      @McGogoo
      stai sa inteleg
      tu zici ca trebe sa renunti la nevoile primare ca sa iti platesti datoria?
      adica primeaza nevoile primare de care zici fata de plata unei datorii pe care oricum nimeni nu te-a obligat sa o contractezi?
      ca daca asta zici, te-as intreba unde tragi linie? care nevoi sunt mai primare decat altele, ca sa zic asa? care e limita minima de nevoi primare sub care, indiferent de cat de responsabili incercam sa fim, nu ne platit datoria?
      cat despre fripturile statului, asa este, cum zici matale :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. ioana
    miercuri, 26 octombrie 2011, 07:00

    pt mine a avea o casa e o nevoie primara, cu toate acestea multi tineri nu si-o permit si au datorii pt asta.
    unii au un job are presupune deplasari multe si pt asta au o datorie pt o masina.
    nu cred ca toti care au credite sunt iresponsabili.
    din pacate insa unele nevoi primare nu le poti satisface decat cu credite, ceea ce nu mi se pare normal.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 26 octombrie 2011, 12:11

    Multi dintre noi, daca ar fi tari ar disparea de pe harta, deoarece nu au responsabilitate. Cu toate ar fi bine ca o transformare de acest gen sa fie posibila, poate, poate unii ar fi mai responsabili. Punctul de plecare dupa parerea mea trebuie sa fie: Think globally, act locally. Dar din punctul meu de vedere, sunt slabe sanse, ca aceste „tari” sa reziste, deoare pe multi gandirea-i doare! Asta e realitatea, trebuie doar sa privesti in jur!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. dragos_dc
    miercuri, 26 octombrie 2011, 12:49

    Interesant unghi de a privii. Doua datorii si de fapt una singura. Tu – o tara mica intr-o tara mare. Presupunand ca ambele „tari” sunt responsabile, nimic in afara de o nevoie stringenta (in contextul actual) nu te poate face sa iei hotararea (fundamentata pe analiza obiectiva si pe termen lung) de a-ti angaja datorii. Pentru ca este singurul mod in care poti obtine acel ceva.
    Situatia actuala nu se datoreaza iresponsabilitatii tarii mari, ci a celei mici. Tara mica a vrut mai mult, cu mult mai mult decat avea nevoie si putea sa duca. Si cum problemele pornesc de jos si se propaga spre varf, asa si tara mare a juns sa sufere din cauza irepsponsabilitatii tarii mici.Nu vad vinovat bancherul, ci omul care a data navala peste el. El doar a urmat cursul firesc al cererii si ofertei.
    Asa ca, atunci cand vrea ceva, tara mica ar trebui sa se gandeasca si la cum infuenteaza comportamentul ei tara mare. Responsabilitatea nu are fundament legal (desi sunt texte legale care o reglementeaza), ea vine din „interiorul” tarii mici si se deprinde prin educatie. Tara mare nu mai are de facut decat sa repare/indrepte/corecteze ce tara mica a facut gresit.
    Nevoile primare difera de la un individ la altul, de locul lui pe scara sociala. Incercarea de a urca pe aceasta scara cate doua-trei trepte de o data poate fi considerata iresponsabilitate. Deci totul porneste de la individ si se propaga la nivel de tara.
    Nu luam in calcul situatiile cu iz de „smecherii”,care sunt situatii particulare.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *