#Iată ce mi se întâmplă ca blogger

El: De ce mi-ai șters comentariul de pe blogul tău? Eu: Pentru că înjurai din trei în trei cuvinte. El: Așa, și? Adică îngrădești dreptul la libera exprimare? Eu: Nu. Doar îți ofeream șansa să te arăți neprost. Primesc mail. Cu mine în bcc (ceea ce nu mă deranjează, nu-i stres, înțeleg rațiunile de traforaj viteză). Dar cu formularea la per tu (asta nu e chiar ok atunci când îi bagi pe toți în bcc, dar treacă de la nentu). Cu un comunicat cu nimic, despre nimic (aici e problemuța ștrengăruța, desigur, că nu zicea absolut nimic mailul ăla, e…

Citește mai departe...

Am primit, în medie, 17,64 de comunicate de presă pe zi. Cum comentați?

Merg înainte pe drumul pe sistem de dat din bucătăria internă. Căci, după ce v-am raportat despre ce rezultate livrează butoanele de social sharing de la mine de pe blog și după ce v-am făcut statistica invitațiilor pe care le primesc, iată că acum vă spun despre câte comunicate de presă primesc. Și am vrut să fac asta din fix două motive mari și late: Motivul 1. Am văzut că vă plac astfel de priviri – hai să le zicem așa – în bucătăria mea internă, deci am zis să merg înainte pe calea asta și să creez conținutul aferent.…

Citește mai departe...

Coborâm la prima – ”primul film inspirațional românesc”

”Ne-am urcat în vagon pentru o călătorie de câteva stații și am făcut o călătorie de câteva vieți”. Excepțională replica asta, pusă de scenarista Alexandra Axinte în rostirea unuia din personajele filmului Coboram la prima (personaj jucat de Bebe Cotimanis; un popă). Am văzut filmul la premieră. Și această replică m-a urmărit. Era în creierul meu când am ieșit din sala de cinema. Era în mintea mea pe drumul înspre casă. Era în sufletul meu dimineața când m-am trezit. Mi se pare că aceste cuvinte sintetizează perfect ce a vrut regizorul Tedy Necula să ne spună. Despre călătoria fiecăruia dintre…

Citește mai departe...

Acești cetățeni are fix același drept de vot ca voi (blink, blink)

Episodul 1 Pe peron, in statia de metrou Piata Victoriei. Unui domn, pana in 50 de ani, imbracat absolut normal (adica nu iesea cu nimic in evidenta) ii suna telefonul. Il scoate din buzunar cu mana dreapta si il duce, tot cu mana dreapta, la urechea stanga, dar intr-un mod ciudat, cu podul palmei acoperind mai mult de jumate din telefon. Striga de vreo 4 ori “aloooo, alooo, alooo, alooo” si inchide. Ii suna din nou. Tot asa face. Si iar ii suna. Cand il vad ca tot asa scoate telefonul, mi se activeaza spiritul civic si ii zic: “Vedeti…

Citește mai departe...