Pe scurt: cei de la Bitdefender (apropo tocmai ce au lansat noua soluție Bitdefender 2020, e proaspătă, de azi, intrați să vedeți ce și cum, are multe funcționalități noi!) m-au provocat să petrec o zi fără să folosesc tehnologia, pe ideea de Zero-Tech Day.

Bine, io mi-am ”negociat” faza cu tehnologia, pe care am redus-o la internet. Pentru că m-am gândit cu nițică spaimă la următoare fază: adică dacă io mă duc la frigider și scot o bere rece se cheamă că am folosit tehnologia, da?

Așa ceva pentru mine a fost deal-breaker, drept pentru care am redus fruntariile tehnologiei ”doar” la internet pentru această provocare. De unde deduceți lesne că îmi este mai ușor să renunț la internet decât la bere :))

Buuun, așa am făcut. Adică timp de o zi plină, de la 00.00 marți spre miercuri, până la 00.00 miercuri spre joi (bine, de fapt până joi dimineața la 6.45 când mi-am deschis telefonul, dar l-am închis repede când am văzut puhoiul de mailuri, mesaje, notificări și alea, alea; am așteptat să îmi beau cafeaua ca să am curaj să mă apuc de ele…).

Am stat acasă, pe cartier, cum ar veni. Pentru că, dacă veneam la birou, tentațiile ar fi fost prea mari pentru un păcătos care sunt, știți cum zic… :D

Mă cam înspăimântă concluzia principală a experimentului….

Dacă ar fi să trag o concluzie și doar una din acest experiment, fix asta ar fi:

Problema principală nu-i că suntem atât de dependeți de tehnologie, ci că nu ne dăm seama că această tehnologie vine și cu pericole teribile.

Mă refer aici nu doar la pericolele despre care ziceam, spre exemplu în articolul Homo Singuraticus, cele ce țin de psihologic și de somatic (deși teribil de importante, o să revin asupra lor), ci și la cele ce țin de securitatea informatică (este o mega-nebunie ce se întâmplă pe partea asta…).

Din punct de vedere al folosirii internetului, ar trebuie să înțelegem, să ne facem un afiș pe care să îl vedem în permanență sau să avem o foaie de hârtie în portmoneu (pe sistem old-school) pe care să scrie așa:

Fiecare intrare pe internet presupune că cineva poate să intre și el peste tine.

Pentru că fiecare accesare a internetului deschide, practic, un drum cu dublu sens. Iar de asta profită foarte mulți. Iar amenințările din această perspectivă sunt înspăimântor de multe!

Așa, ca idee, zilele trecute am văzut că hackerii au dezvoltat un soft prin care îți află parola ascultând sunetele pe care le faci când tastezi parola pe telefon! Incredibil mi se pare unde se ajunge…

De aceea vă zic, din nou, să aveți mare, mare grijă. Care înseamnă, pe sistem informatic, să vă instalați soluții de protecție.

Eu vă recomand Bitdefender 2020, soluție proaspăt lansată. Și fac asta pentru că îi cunosc, îmi sunt dragi oamenii de acolo, lucrez cu ei de ani de zile. Dar puteți apela și la alte soluții, treaba voastră. Doar să fiți protejați!

Pentru că, mai mult decât oricând în istoria omenirii, paza bună trece primejdia rea. Iar primejdia asta este ca o hidră cu multe, multe capete…

Ce am ratat în timpul Zero-Tech Day

Mailuri primite: 146. Și mă refer aici nu la spamuri și nici la newsletter. Ci la mailuri-mailuri, din ciclul ”bună, Cristian” sau, după caz, ”bună ziua, domnule China-Birta”.

Mesaje private primite (pe Facebook, profil și pagină, Linkedin, WhatsApp și Instagram): 48. Cam cât într-o zi normală. Doar că în Zero-Tech Day nu am răspuns la ele, ceea ce mi-a adus o anumită economie de timp. Dar lasă că am răspuns în dimineața asta, deci tot un drac am făcut :D

Cereri de ”prietenie” (pe Linkedin și Facebook): 88. Cam cât într-o zi normală, doar că într-o zi normală le gestionezi pe parcursul zilei, deci nu par așa de multe…

Ce m-a enervat cel mai tare la acest experiment

Am avut 36 de tentative de a-mi deschide telefonul. Le-am numărat. Și m-am enervat groaznic!

Gândiți-vă un pic: știam că mă monitorizez singur (adică, cumva, mi-am redus automat dorința de pune mâna pe telefon) și tot am făcut ata de 36 de ori! Mi se pare oribil, jur…

Mi-am dat seama că am un automatism de care o să scap cât de repede, pentru că mi se pare nașpa rău: imediat ce terminam de vorbit cu cineva la telefon, reflexul îmi zicea să deschid (în ordinea asta) mailul, Linkedin și Facebook, așa, să văd ce mai e pe acolo.

What the… Nu e bine, nu e bine deloc! Pentru că – JUR – chiar nu se întâmplă NICIODATĂ ceva atât de important încât să merite să dezvolți un astfel de reflex, nici pe departe!

Cel mai greu mi-a fost să…

Cel mai greu lucru a fost – ia țineți-vă bine – faptul că nu am avut acces la Google Calendar! Incredibil cât de important este pentru mine scula asta, nu am realizat asta până acum.

Pur și simplu mi-am dar seama că toată activitatea mea, profesională și personală, se bazează pe Google Calendar.

Dimineața, când mă trezesc, după ce mă spăl și alea, alea, deschid Google Calendar, ca să văd ce întâlniri am (poate trag pe mine o cămașă mai acătări), încotro am de mers (dacă o mai ard la cafenea sau mă grăbesc să ajung la locul cu pricina) și cam cum să îmi calculez timpul în așa măsură încât să îmi fac kilometri zilnici de mers pe jos (cam 4 pe zi este media, de care mă țin cât de mult pot).

Și, ca să înțelegeți și mai bine ce zic io acilea, aflați (și încercați să înțelegeți un blogger bătrân și pe alocuri simpatic) că și ziua mea mi-am pus-o în calendar :))

Nu pentru că aș uita de ea (încă nu am ajuns în halul ăla, știți cum zic…), ci pentru ca să nu mai îmi stabilesc întâlniri, deplasări sau eveniment de ziua mea!

Nu că nu aș fi făcut-o în trecut, de unde și prezenta intromisionare a zilei de 11 decembrie în calendar. Cu roșu. Sărbătoare mare :D

Legat de Zero-Tech Day, evident că dependența mea de Google Calendar m-a făcut să o dau de gard. Căci am întârziat juma de oră la întânirea cu Narcis Barbu. Și era și la bere! Inacceptabil, știu… Dar pur și simplu nu mai țineam minte, deci am încurcat orele…

Să vă mai spun că aveam programare la tuns la mine în cartier și m-am dus dimineața să îi întreb când să vin? :))

Mai aveam o întâlnire cu Bogdan Hrib de la Tritonic, dar acolo m-am scos, pentru că îi spusesem să sune când ajunge în zonă, deci nu mi-am bătut capul că nu mai țineam minte ora de întâlnire :))

Yeap, un card bancar tot pe bază de internet funcționează…

Dimineața, după ce mi-am băut cafeaua regulamentară la crâșma preferată de cafea de la noi din Vitan, Cappuccino Story, am dat să plătesc ceașca de ”mațe fine” (așa îi zicem excelentei cafele de origine guatemaleză) și mi-am dat seama că nu am nici un leu cash.

N-are nimic, plătesc cu cardul. Moment în care realizez, nu-i așa, că și cardul funcționează cu pam-pam internet. Așa că am rămas cu cafeaua datorie… pe caiet :))

După aia mă sună doamna mea: să mă duc să fac niște cumpărături și să scot bani de la bancomat ca să îi dau bonei. ”No problemos, iubita mea”, bag io din reflex și închid.

Apoi îmi dau seama, desigur, că nu am cum să fac nici una din cele de mai sus pentru că, nu-i așa, cardul tot cu internet funcționează, fie că mă duc la magazin, fie că vreau să scot cash de la bancomat.

Drept pentru care m-am dus acasă, i-am dat cardul fiicei mele Mare, i-am explicat care-i situația, ea s-a distrat copios de mine, după care s-a dus și a scos ea bani de la bancomat :D

Ooooops…

Am avut, totuși, o singură scăpare: când m-a sunat fiica mea Patricia pe WhatsApp și i-am răspuns automat. Pentru că, atunci când mă sună ai mei, orice convenții sau bariere sau protocoale cad (cine a scris istorie la TVR 1 când i-am răspuns live în emisiune fiicei mele mijlocii Mara? :D). Dar, din punct de vedere ”regulamentar”, am comis-o, recunosc.

Apropo de Patricia, tot ea m-a făcut aproape să o comit încă o dată. Pentru că, dacă tot m-a prins la dispoziția ei acasă o zi întreagă, m-a luat cu ”tati, ne uităm la un film împreună?”.

Ocazie cu care mi-am dat seama că am alt reflex: să dechid televizorul direct din butonul pentru Netflix din telecomandă…

Mi-am dat seama la timp că nu am cum să mă uit la film cu aia mică, așa că i-am propus altă activitate tehnico-practică :)

---

Cam asta a fost cu Zero-Tech Day. Foarte interesant, zic. Și o să mai fac de astea. Dar, poate, dățile viitoare o să renunț la tehnologie per total. Să văd când de, practic, neajutorat o să fiu. Căci asta cred că o să mă aștept. De fapt, nu cred. Sunt sigur :))