Cum am învățat să joc poker de la Dan Chișu

Ok, recunosc, mă întind un pic în titlu. Adică mai corect ar fi fost să spun cum am învățat de la Dan Chișu că mai am foarte muuuuult să învăț cât de cât poker :)) Dar, vorba chinezului bătrân, așa cum un drum de 1000 de km începe cu primul pas, se cheamă că partida de poker explicat, cum ar veni, pe care am jucat-o la invitația Pokerstars ar fi cam primul pas.

Poker_Stars_tutorial_Dan_Chisu_163 (1024x683)Ca orice lecție, și cea pe care am primit-o cu această ocazie are niște urmări. În ceea ce mă privește urmarea cea mai cea este următoarea: pokerul nu este un joc de noroc. Da, știu, pare furculition, dar atunci când îl auzi pe Dan Chișu că te întreabă ”cine este campionul mondial la loto?” parcă înțelegi atfel chestiunea, căci, nu-i așa, la poker campionii sunt cam tot ăia, adică nu norocul i-a adus acolo, ci altceva, cu totul altceva. Evident că fără noroc nu ar fi imaginea completă. Căci dramul ăla de noroc are rolul lui, uneori teribil. Dar e doar un dram, adică puțin, asta am vrut să vă raportez.

Acuma, pe partea de laudă, din cei 7 care am început jocul, încet, încet au ieșit pe rând toți și în ”finală” am rămas doar eu cu Vlad Petreanu. Și, după ce ne-am tatonat pe tot terenul câteva partide :)), am decis să risc totul și am băgat un all in de mare angajament. Am pierdut. Doar că Vlad a câștigat cu niște cărți care în mod normal ar face masa de rușine :)) Dar cât de faină a fost senzația aia de adrenalină să vezi toate chipsurile de pe masă că depind de all in-ul tău… :D

Poker_Stars_tutorial_Dan_Chisu_189 (1024x682)Bine, cel din finală nu a fost primul all in pe care l-am strigat, am mai avut unul. Care mi-a ieșit splendid, așa că am curățat jumătate masa cu el :)) Ăla a fost ce trebe, jur că m-am simțit într-un mare fel!

Am râs mult la partida asta. Adică feng shuiul a fost în așa măsură încât Dan Chișu a punctat decisiv: ”să știți că pokerul nu este un joc de noroc. Mă rog, la ce ați jucat voi astăzi…” =))

Dar, după mintea mea, cam despre asta este vorba în orice joc, să te și distrezi, să te simți bine, dacă vreți, altfel doar să te gândești la miză și să te stresezi permanent nu face parte de nici o culoare din ceea ce numesc eu simțire de bine :)

O să îmi exersez aptitudinile pokeristice pe Pokerstars.ro. Așa, lejer, nimic forțat. Căci forțările în domeniul ăsta sunt departe de mine. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră :) Și o să vă provoc și pe voi la o partidă, așa că stați pe aproape. Doar să mă mai lăsați un pic să mă antrenez, firește!

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “Cum am învățat să joc poker de la Dan Chișu”

  1. Dacă ai niște pile acolo, spune-le, te rog, că e idiot rău sistemul de înregistrare.
    În primul rând, aveam un cont pe pokerstars.com din 2010, pe care nu pot să-l accesez deloc, întrucât nu-mi dă posibilitatea să-l migrez pe .ro, iar site-ul de .com mă duce mereu numai pe .ro. Deci la revedere, dacă aveam bani acolo :))
    În al doilea rând, mi-am făcut un cont nou pe pokerstars.ro și la înregistrare mi-au zis că trebuie confirmat mail-ul. Însă când am primit mail-ul și am apăsat din instinct link-ul ăla unde este, de obicei, „please click here to confirm bla bla”, la ei scria „If you did not expect this email please click here to prevent this email address from being used.”.
    Drept urmare am reușit să-mi blochez contul, orice încercare de a downloada clientul rezultând către o eroare „pagina nu a fost găsită”.
    Am încercat apoi să schimb mail-ul contului nou creat cu o altă adresă, iar acum nu mai pot să văd nici setările contului, nici nu am primit nimic pe celălalt mail.

    Mi se pare o experiență inacceptabilă pe un site atât de mare…

  2. Pingback: Hai cu mine gratuit la un turneu de poker unde poți câștiga 1.000 de dolari :D - Cristian China Birta

  3. Ce tare că ai avut ocazia să înveți poker de la Dan Chișu, clar e o experiență care îți schimbă perspectiva asupra jocului. Ai dreptate, pokerul nu e doar noroc, ci și strategie și adrenalină, mai ales la un all in bine calculat. Vorbind de jocuri care îți testează abilitățile, un prieten mi-a spus că pe Vulkan Spiele găsește mereu ceva nou. E o platformă unde poți juca online liniștit, faci deposit rapid și fiecare game îți dă șansa să obții profit, exact ce trebuie pentru momentele de relaxare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.