În calendarul evenimentelor special create pentru iubitorii metalelor muzicale a apărut un nou motiv de bucurie. Ageless Club a găzduit în seara de 16 noiembrie prima ediţie Underground Metal Resistance. Cu o locaţie potrivită şi un public dornic să se bucure de muzică, organizatorii au reuşit să creeze apetitul necesar continuării acestei iniţiative.

Încălzirea publicului a fost începută de cei de la Spinecrusher. Dornici să comunice cu cei prezenţi şi să facă spectacol, cei din formaţie au început în forţă. Recunosc că am avut mici dificultăţi în a mă conecta sufleteşte la anumite bucăţi vocale, dar am avut totuşi momente în care i-am ascultat cu plăcere, pentru că în momentul în care accentul cădea pe chitarele electrice, stilul lor părea să se plieze mai mult pe gusturile mele.

Seara a continuat cu Apa Sîmbetii. Un nume interesant, ce atrage atenţia publicului chiar înainte de a începe recitalul, făcându-te să te gândeşti la un black metal cu influenţe venite din partea mitologiei româneşti. Cu un stil ce încă permite experimentul muzical, formaţia mi-a plăcut, sunând bine pe scenă, cu toate că încă par să nu-şi fi găsit definitiv un drum. Au reuşit să strângă tot mai mulţi oameni în faţa scenei, neuitând să comunice cu ei.

Astfel, cei de la Kistvaen au început să cânte având deja un public suficient pentru ca lucrurile să se încingă, atât pe scenă, cât în faţa ei. Au cântat cu forţă, cu un sound închegat, cu o voce bună ce a avut în spate nişte instrumentişti la fel de dedicaţi, reuşind să mă facă să-mi doresc să-i revăd cât de curând live. Şi sunt sigură că nu doar mie mi-au creat această impresie, după ce aprecieri pozitive au primit de la cei din jurul meu.

Apogeul primei ediţii Underground Metal Resistance a fost atins odată cu apariţia Akral Necrosis. Cu un Octav extrem de în vervă, stare datorată şi faptului că era aniversatul serii, formaţia şi-a pus sufletul pe tavă şi a primit înapoi din partea publicului un sprijin ce a făcut ca seara să se încheie perfect. Au cântat agresiv, dând impresia că scena nu le este suficientă. Cei prezenţi au putut chiar să ceară anumite piese, reacţionând exemplar la „Slay the whore”, melodie executată impecabil. S-a cântat alături de ei, starea de bine transmisă devenind contagioasă.

Totul a fost cu atât mai frumos pentru că, după recital, toate vocile s-au unit şi i-au cântat un binemeritat „La mulţi ani!” lui Octav. Tot el a fost cel care ne-a încântat apoi urechile cu muzica aleasă în cadrul „Dead by Dawn”, afterparty varianta metal. Nu îmi rămâne decât să sper că vor exista şi alte ediţii, pentru că formaţii bune sunt, iar publicul are nevoie de şansa oferită de organizatori pentru a ajunge aproape de muzica iubită.

Imagine via.