THE CULT
Am sosit exact la recitalul britanicilor, pentru că-l aşteptam mai mult decât îl aşteptam pe oricare altul. Şi The Cult nu a dezamăgit. O arhitectură hard-rock extrem de serioasă, un Ian Astbury în formă şi regrete pentru că s-a terminat aşa repede. De remarcat că solistul a coborât la poze cu presa şi publicul. Cu prilejul ăsta şi-a etalat şi animalul mort de la gât, care nu ştiu la ce folosea pe temperatura aia. Absolut geniali, sper să mai vină pe aici, de data asta singuri.
EVANESCENCE
O altă trupă care a reuşit să mă dispere la maximum, deşi am văzut cu coada ochiului că altora le provoca plăceri maxime. Mi-e greu să identific o linie clară în recitalul lor, aşa că mă abţin să o fac, e clar că nu voi găsi acum răspunsul necesar. Poate că un viitor recital mă va dumiri referitor la ce vor de la viaţă.
GUNS N’ ROSES
Axl şi prietenii lui au dovedit că sunt cea mai bună trupă de coveruri după piesele Guns N’ Roses. Buni instrumentişti, Axl are încă o anume voce şi încă utilă pieselor respective, dar pe total recitalul a fost dezamăgitor. Pare-se că nu există un liant care să transforme formaţia în ceva mai…cu suflet. Nu ştiu dacă am observat bine, dar parcă a plecat destulă lume pe parcursul recitalului, şi chiar din Golden. Iar asta spune mult. Poate data viitoare e mai bine, deşi cred că asta este tot ce ne mai poate oferi Axl.
8 thoughts on “Rock The City, ziua III”
Nu sunt de acord cu penultima propozitie.
Nu te inseli, a plecat multa lume. Dar:
– Multa lume (ahem, in special multe gagicute si pustani in limba dupa genul respectiv de gagicute) a venit pentru Evanescence, nu pentru Guns N’ Roses. S-au terminat Evanescence, si-au luat catrafusele si m-am trezit cu moace noi in jur. Cum zice nenea Hetfield intr-o piesa? :) Asa http://www.youtube.com/watch?v=xCF19cBWb0I
– La Evanescence a fost foarte aglomerat in fata. Mai era si destul de cald la ora aia. Multa lume a parasit pozitia verticala si nu doar gagicute. Am urlat ca disperata la paznici dupa o sticla cu apa pentru o madama cu un pusti de liceu in spatele meu, ea alba, el verde. La ce inghesuiala a fost acolo… a fost obositor. Eu cel putin eram deja rupta de oboseala cand au inceput Guns N’ Roses.
– Cat au cantat Axl & co? Eu nu m-am uitat la ceas la sfarsit. Cred ca nu-mi mai gaseam nici mana… cu atat mai putin buzunarul in care era telefonul. Dar am citit undeva ca au fost 3 ore si 5 minute. Posibil. Mie sincer mi s-au parut 36 de ore. Muream sa se termine, desi mi-au placut. Doar ca fundul meu era strivit intre alte doua, unul in dreapta si unul in stanga, nu-mi puteam misca talpile nici cu cativa centimetri fara sa calc pe cineva, gambele erau blocate de un ghiozdan, un brat al cuiva din spate ma forta sa stau cocosata. Nu ma prea puteam misca nici altfel din cauza ca nasturii de la geaca de blugi mi se agatasera in gard si eram prinsa de el. Nu puteam sa imi odihnesc bratele pe gard pentru ca ma trezeam cu alte brate grele peste ele, strivindu-mi-le de gard. M-am gandit sa plec pentru ca nu mai puteam fizic.
Daca punem toate astea la un loc: public venit mai degraba pentru trupa dinainte, oboseala acumulata pe parcursul zilei/ zilelor de festival, un concert prea lung pentru niste oameni obositi si inghesuiti, plus era duminica seara, urma sa inceapa o noua saptamana…
Au un spectacol bun. Doar ca in conditiile in care am stat as fi apreciat enorm sa fie mai scurt.
Nu, nu cred ca o sa simt ca oamenii astia pot sa functioneze impreuna ca trupa, desi parca stau totusi mai bine aici decat in 2010. Ceva lipseste. Dar fac un spectacol bun care merita vazut pana la capat. Cred ca e singurul motiv pentru care am stat. Ca-l mai vazusem si stiam ca merita. Chit ca ma durea absolut tot.
Da. Lipseşte Slash. Un chitarist poate mai slab ca ăia, dar cu acel ceva care face din show un lucru unic ;)
Nu Slash. Daca e sa o luam asa, de pe scena aia lipseste Guns N’ Roses, punct. Care Guns N’ Roses nu inseamna doar Slash, ci toata trupa aia care a scos Appetite for Destruction. Trupa la momentul ala, timpul n-a stat pe loc si n-a fost bland cu unii.
Dar eu ma refeream la faptul ca nu prea s-a vazut trupa duminica seara. A fost umbrita de stralucirea membrilor :P Nu ii vad completandu-se cumva unul pe altul si mi-e greu sa-i percep ca pe o trupa.
Trupa care a scos Appetite nu mai era nici măcar trupa care a scos Use. Mă refer la atitudine şi la cum se schimbaseră. Şi eu cred că nimeni care ştie cât de cât muzică nu poate percepe actualul Guns ca fiind o trupă. Este drept, interpretează piese Guns N’ Roses mai bine decât reuşeşte Trooper să cânte din Iris.
Tocmai de aia am zis de primul album si nu de albumele din perioada aia. UYI il are deja in centru pe Axl, chit ca Slash, Duff si Izzy erau inca acolo. Nu conteaza ca ultimul a plecat imediat dupa ce a iesit UYI, a avut totusi o contributie deloc neglijabila. Doar ca a lui Axl a fost pana la urma cea mai mare felie. Both in terms of input and output.
PS – Nu-mi oblig urechile sa fie atente la ce canta Trooper. Le las libertatea de a ignora.
Bine, vizavi de UYI, eu am spus mereu că din alea două adunau de un album care era pur şi simplu killer. Dar n-au vrut. Sau au vrut să vândă mai mult :)
Pe-aia cu coverurile am bagat-o si eu :D (fix asa au sunat, dar nu neaparat in sensul rau).
Foarte tare :))
Da, aşa sunau!