Ca să vă mai dau din bucătăria acestui blog şi, implicit, din a mea personală, vă zic doar că nici nu am început bine să scriu această postare şi deja m-am emoţionat. Pentru că aşa sunt eu, de regulă sunt dur ca o stâncă de granit în calea veacurilor (scuzaţi expresia, dar am fost marcat de „Povestiri istorice” când am fost mic :D), dar am momente în care mă topesc tot de emoţie şi în care simt o energie teribilă, care mă îndeamnă să încerc să fiu altfel decât sunt şi să fac mai mult decât fac, momente în care ştiu că, totuşi, lumea asta este un loc tare fain în care să trăieşti dacă reuşeşti să ridici ochii din pământ şi să te uiţi la câtă frumuseţe şi inspiraţie există în jurul tău :)

Ieri au început Jocurile Paralimpice de la Londra. Un eveniment care nu are acoperirea mediatică a Jocurilor Olimpice, nu are desfăşurarea impresionantă de forţe ca cea de acum o lună, dar care este muuuuult mai emoţionat, mai inspiraţional (deşi nu îmi place acest cuvânt, trebuie categoric folosit aici), mai extraordinar, dacă îmi permiteţi forţarea. Pentru că la Jocurile Paralimpice participă oameni care, fiecare în felul său, sunt lecţii de viaţă, care nu s-au lăsat doborâţi de loviturile pe care le-au primit, care au ridicat fruntea, au strâns din dinţi, au privit cerul şi au mers mai departe. Sunt oameni în faţa cărora trebuie să ne ridicăm toţi în picioare şi să îi salutăm, cu mâna la inimă, plini de respect. Imaginaţi-vă că povestea fiecărui participant la această competiţie este o filă dintr-o carte despre viaţă. Ce carte superbă este, din această perspectivă, această competiţie…

România are o echipă din 5 sportivi la Londra. De care au m-am declarat teribil de mândru şi faţă de care am un respect extraordinar. Haideţi să le arătăm că suntem alături de ei, că le ţinem pumnii, că noi, cei de acasă, nu doar că nu i-am uitat, dar că şi suntem mândri că ne reperezintă la Jocurile Paralimpice. Scrieţi pe blogurile voastre despre aceşti oameni, despre aceşti români frumoşi şi emoţionanţi, anunţaţi-vă prietenii că mai trebuie să strigăm o dată „Hai România!”, hai să arătăm tuturor, din nou, că România 2.o este atât de frumoasă :)

Cei care ne reprezintă la Londra şi cărora le urăm succes sunt:

Florin Cojoc (atletism)
Eduard Novak şi Imre Torok-Novak ( ciclism)
Naomi Ciorap (nataţie)
Dacian Makszin (tenis de masă)

Vă mai spun doar că şi pentru ei am purtat steagul României 2.o prin Londra, când am avut onoarea să fiu ambasador Gerovital la Jocurile Olimpice. Şi pentru ei am dus steagul pe Stadionul Olimpic.

Pe Abbey Road.

Lângă Big Ben.

La British Museum.

La Gobe Theatre.

În Hyde Park.

Pe London Bridge.

Lângă London Eye.

La Royal Albert Hall.

La Saint Paul’s Cathedral.

La Tate Museum.

La The National Gallery.

În Trafalgar Square.

La The Houses of Parliament.

La Westminster Abbey.

Cu o parte din delegaţia din Papua Noua Guinee.

La Festival of the World.

Cu un grup de români lângă Westminster Abbey.

Cu Paula, o prietenă bună din copilărie, soţul ei Raj şi texanul Cody în Hyde Park.

Cu poliţiştii extrem de simpatici.

Mii de mulţumiri, Make, pentru gestul extraordinar pe care l-ai făcut. Şi trebuie să mulţumesc din inimă şi fiului meu Alex şi nepoatei mele Dora, pentru că ei sunt cei care au realizat steagul pe care îl vedeţi şi cu pe care l-am purtat cu mândrie prin Londra :) Şi vă mulţumesc tuturor celor 80 de bloggeri care m-aţi însoţit în această frumoasă ispravă :)

Hai România!