Cum să te uiți în ochii părinților săi și să încerci să găsești cuvinte de consolare? O consolare care nu are cum să vină…
Cum să nu simți că te gâtuie vina când știi că acel copil n-ar fi trebuit să moară? Că trăim într-o țară în care diferența dintre viață și moarte ține de multe ori de noroc?
Of… Astea-s printre cele mai mari dureri sufletești pe care le poți trăi ca cetățean: a ști că se putea face mai mult, dar nu s-a făcut
Și există două posibile atitudini: 1. să ne jelim și atât 2. să strângem din dinți și să ne gândim ce putem face.
Mie prima atitudine nu îmi place. Deloc. Că nu ajută. Nu e constructivă. Încerc, pe cât posibil, să merg tot timpul pe a doua variantă. Și, din fericire, sunt mulți alții ca mine.
Și mi-aș dori să fie și mai mulți. Mult mai mulți. Care, spre exemplu, să se implice în campania pentru Fondul Viață pentru Nou Născuți.
În acest program, Fundația Vodafone România a alocat deja 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare și dotare a unor secții de neonatologie din spitale din țară cu aparatură medicală, sisteme de telemedicină, dar și pentru pregătire a echipelor medicale.
Dar noi, împreună, putem face și mai mult. Mult mai mult.
Donează prin SMS, cu mesajul RITM la numărul 8845, costul fiind de 2 EUR/ lună pentru Fondul Viață pentru Nou Născuți.
Ca să înțelegi cât de important este ceea ce se întâmplă cu aceste donații. Și te rog să nu te încrunți când citești statisticile de mai jos…
• România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii.
• 1.145 copii sub un an au murit doar în anul 2019 în România, iar 57% dintre bebelușii care nu supraviețuiesc sunt din mediul rural.
• Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată.
• În restul de 169 de secții și compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie de nivel I și nivel II se poate acorda doar asistență medicală minimă, unitățile fiind deficitare în dotări cu aparatură medicală care să stabilizeze sau să transfere micuții pacienți.